luni, 31 octombrie 2016

Timpul și Omul




Muzeul Ceasului Nicolae Simache


Ploiești


ediția a XVIII-a, 3 - 3 noiembrie 2016





    Muzeul Ceasului Nicolae Simache Ploiești, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova organizează, în perioada 3-4 noiembrie 2016, a XVIII-a ediție a Simpozionului Național Timpul și Omul.
    În deschiderea lucrărilor simpozionului, care va avea loc în data de 3 noiembrie 2016, ora 11:00, în sala Auditorium a Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova din Ploieşti, str. Toma Caragiu nr. 10, va fi lansat volumul Anuarul Muzeului Județean de Istorie și Arheologie Prahova – serie nouă, nr. VI, în care este alocat un spațiu generos studiilor științifice din domeniul orologeriei.
    La această manifestare anuală, participă peste 50 de invitați din țară, specialiști din muzee, cadre didactice din învățământul universitar și preuniversitar, colecționari și pasionați de orologerie, restauratori în domeniu.
    Temele dezbătute în cadrul simpozionului, structurate pe două secțiuni, organizate la sediul Muzeului Ceasului Nicolae Simache din Ploiești, str. N. Simache nr. 1, în spațiile noii expoziții permanente, sunt: Definirea timpului în concepte filozofice, ştiinţifice, religioase, artistice şi literare; Percepția timpului în lumea satului românesc; Oameni care au marcat timpul. Personalități; Evoluția și istoria orologeriei în plan universal și național; Invenții și inventatori celebri de ceasuri; Asimilarea şi evoluţia orologeriei în România, în diferite perioade istorice; Automate muzicale în patrimoniul muzeal naţional și mondial; Restaurarea ceasurilor și a cutiilor muzicale.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu