miercuri, 31 august 2016

La ceas aniversar




Casa Memoriala George Bacovia


Bucuresti


4 - 5 septembrie 2016





    Muzeul National al Literaturii Romane vă invită să marcăm împreună împlinirea a 135 de ani de la nașterea poetului George Bacovia.

*** Duminică, 4 septembrie, ora 11:30
Concert de muzică clasică, susţinut de 
flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi chitaristul Costin Soare
Din program: Bach / Mozart / Chopin / von Knorr / Bartok / Peter Maxwell Davies /
 Miroslav Tadic

*** Luni, 5 septembrie, ora 14:00
Dezbatere
Participă: Silviu Angelescu, Dinu Flamand, Ion Bogdan Lefter, 
Vasile Spiridon, Răzvan Voncu
Moderator: George Neagoe

Intrarea la evenimente este liberă. Vă așteptăm!

    George Bacovia (4 septembrie 1881, Bacău – 22 mai 1957, Bucureşti), poet, prozator, publicist, este pseudonimul lui George Vasiliu. Structura nu i-a permis să urmeze cu frecvenţă obişnuită studiile. Debutează în revista Literatorul sub direcţia lui Al. Macedonski, cu poezia „Şi toate” (1899). Având predispoziţie pentru desen şi muzică, viitorul scriitor s-a aflat pe băncile Liceului Militar din Iaşi (semestrul I al anului şcolar 1900-1901). A definitivat cursurile liceale la Liceul Ferdinand din Bacău (1903) și tot în aceşti primi ani ai secolului al XX-lea tânărul compune poezia Plumb. Contra vocaţiei sale, George Vasiliu se înscrie la Facultatea de Drept a Universităţii din Iaşi, obţinând licenţa în 1911. Deţine diverse slujbe, fără a practica avocatura. Viaţa civilă e marcată de perioade dese de inactivitate şi de internări în sanatorii. Biografia aparţine însă literaturii. Ion Pillat îi îngrijeşte apariţia primei plachete de versuri, Plumb (1916). Este distins cu Premiul Societăţii Scriitorilor Români ex aequo cu Lucian Blaga (1925). I se acordă Premiul Naţional de Literatură ex aequo cu Tudor Arghezi.
   Discreţia omului a fost răscumpărată definitiv de opera poetică, profund modernă, Bacovia fiind astăzi considerat unul dintre cei mai mari poeți ai literaturii române.

Opere: Plumb (1916), Scântei galbene (1926), Bucăţi de noapte (proză poematică, 1926), Cu voi... (1930), Poezii (1934), Comedii în fond (1936), Stanţe burgheze (1946), Poezii (1956)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu