miercuri, 20 iulie 2016

Dezvelirea statuii lui Şerban Cantacuzino




Muzeul Conacul Pana Filipescu


Filipestii de Targ


26 iulie 2016

 





    Muzeul Conacul Pană Filipescu din comuna Filipeştii de Târg, secţie a Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, vă invită marţi, 26 iulie 2016, ora 11:00, să participaţi la dezvelirea statuii lui Şerban Cantacuzino, domnitor al Ţării Româneşti (1678-1688).
    Aceasta va completa grupul statuar format, până în prezent, din patru busturi ai principalilor reprezentanţi ai familiei Cantacuzinilor, respectiv postelnicul Constantin Cantacuzino, ctitor al palatului din Filipeştii de Târg; spătarul Draghici Cantacuzino, ctitor al Conacului de la Mărgineni; stolnicul şi marele logofăt Pană Filipescu, ctitor al conacului şi Mihai Viteazul, domnitor al Ţării Româneşti (1593-1601).
    Şerban Cantacuzino a fost un urmaş demn al Cantacuzinilor, ce a deschis drumul Renascentismului în Ţările Române, manifestându-şi înclinaţia faţă de cultură şi biserică. Biblia de la Bucureşti, scrisă în 1688, monument al limbii române precum şi mănăstirea Cotroceni sunt simboluri ale domniei sale, creionând astfel o personalitate care a marcat sfârşitul de secol XVII.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu