marți, 12 aprilie 2016

Sărbătoarea Curții Domnești




Piatra Neamt


prima editie, 23 aprilie 2016





    Primăria Piatra-Neamț organizează prima ediție a Sărbătorii  Curții Domnești sâmbătă, 
23 aprilie, cu ocazia împlinirii a 525 de ani de la prima atestare documentară.
    Evenimentul îşi propune să marcheze cei 525 de ani în data de 23 aprilie prin organizarea unei serii de manifestări menite să promoveze valorile culturale şi istorice specifice zonei municipiului Piatra-Neamţ și prin punerea în scenă a unor întâmplări de la Curtea Domitorului Ștefan cel Mare.
    Curtea Domnească din Piatra-Neamţ a devenit, în timp, un simbol cultural-istoric identitar al municipiului. De cele mai multe ori imaginea acestuia este asociată cu centrul istoric în care se regăseşte complexul arhitectural format din Biserica Sf. Ioan Botezătorul, Turnul-clopotniţă şi ruinele Curţii Domneşti.
    Prima atestare documentară a Curţii Domneşti de la Piatra-Neamţ apare într-un document emis în anul 1491, când Ştefan cel Mare face danie Mănăstirii Tazlău trei sate "care au fost din ocolul curţilor noastre de la Piatra“.
    Școala de Artă din cadrul Centrului de Cultură și Arte Carmen Saeculare va organiza patru ateliere cu ocupații tradiționale – olărit, împletit nuiele, confecționare măști, țesut-cusut. Tot în cadrul manifestărilor de la Curtea Domnească va fi creeat un atelier unde se va bate moneda Curții Domnești.
    Pe toată perioada evenimentului Turnul va fi păzit de răzeși care vor face schimbul gărzii din oră în oră.
 Doritorii vor putea lua lecții de mânuit sabia și de tras cu arcul.
Toți cei prezenți vor putea face fotografii în costume specifice epocii.

    "Cutea Domnească – simbolul orașului nostru este, pe langă cel mai important obiectiv turistic al orașului, un loc special pentru pietreni. La fel ca orașele din România care își prezintă istoria prin evenimente culturale și Piatra-Neamț trebuie sa aibă un astfel de eveniment, care ne dorim să devină unul de tradiție”  – a declarat Dragoș Chitic, Primarul Municipiului Piatra-Neamț.
***http://stiri-neamt.ro/sarbatoarea-curtii-domnesti-un-eveniment-de-zile-mari-la-piatra-neamt/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu