marți, 12 aprilie 2016

Eros și sexualitatea în Dacia Romană




Muzeul Judetean de Etnografie si al Regimentului de Granita


Caransebes


18 aprilie - 31 mai 2016





    Muzeul Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș, în colaborare cu Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei Cluj-Napoca, Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, Muzeul Orășenesc Turda, Muzeul Național al Unirii Alba Iulia, Muzeul Olteniei Craiova, Muzeul Regiunii Porților de Fier Drobeta Turnu Severin, Muzeul Banatului Timișoara și Complexul Muzeal Bistrița Năsăud, organizează vernisajul expoziției itinerante cu titlul: Eros și sexualitatea în Dacia Romană.
   Evenimentul va avea loc luni, 18 aprilie 2016, ora 10:00, în incinta instituției Banatului de Severin. Aceasta va fi deschisă publicului în perioada 18 aprilie – 31 mai 2016.
   Expoziția cuprinde un număr de 84 piese (statuete, pandantive, amulete, vase ceramice), descoperite pe teritoriul României de-a lungul timpului, acestea constituind o reflectare artistică a sexualității și nudității în Epoca Romană. Din colecția Muzeului Județean de Etnografie și al Regimentului de Graniță Caransebeș vor fi expuse 3 piese (o statuetă de bronz și două fragmente ,,terra sigillata''). Acțiunea se adresează publicului cu vârsta de peste 16 ani.
Întreaga manifestare se derulează cu sprijinul Consiliului Județean Caraș-Severin.
***

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu