Romexpo
Bucuresti
25 februarie 2016
Bucureştiul are mai mult de jumătate de mileniu de atestare
documentară, în timp ce turismul ca fenomen este de dată recentă. Timpul pe
care îl implică cele două componente trebuie să vină în sprijinul valorizării
turistice a Bucureştiului prin strategii clare de dezvoltare.
Plăcut sau urât, agreat sau nu, timpul istoric şi-a lăsat
amprenta asupra acestui oraş contrariant. Unele urme ale timpului au fost
şterese pentru a lăsa loc altelor mai noi. Este cazul etapei comuniste, cand
Bucureştiul a pierdut ca suprafaţă echivalentul Veneţiei. Această pierdere este
iremediabilă, valoarea arhitecturala distrusă este incalculabilă. Distrugerile
au lăsat loc Casei Poporului (Palatului Parlamentului) şi Victoriei
Socialismului (Bulevardului Unirii), deci unor spaţii noi. Chiar dacă dezavuate
de mulţi, aceste spaţii noi se situează în topul celor mai vizitate obiective
turistice din Bucureşti.
Departe de a fi cea mai vizitată capitală europeană sau
chiar est-europeană, Bucureştiul – cândva Micul Paris – nu duce lipsă de
atracţii, spaţii pline de simbolism, poveşti şi „arome” locale. Ba chiar, se
poate spune că Bucureştiul dispune de multe spaţii şi istorii care abia
aşteaptă să fie spuse şi arătate… turiştilor. Cu precădere celor străini. Mai
ales că situaţia internaţională şi, totodată, regională favorizează capitala
României din punct de vedere turistic. Bunăoară, trebuie să invăţăm cum să
punem în practică strategii şi programe de dezvoltare menite a ţine cont de
timpul şi spaţiul bucureştean. Turismul trebuie să devină una dintre ramurile
economice pe care capitala noastră să se bazeze. Iar prin dezbateri de genul
celei pe care v-o propunem, poate reuşim să învârtim macar puţin rotiţele
mecanismului de a spune frumos poveştile Bucureştiului.
***
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu