Prezente romanesti peste hotare
Muzeul National de Istorie a Moldovei, Chisinau, Republica Moldova
23 septembrie - 23 octombrie 2015
Complexul Muzeal Naţional Moldova Iaşi anunță
organizarea expoziţiei Valori patrimoniale din colecţiile Muzeului Ştiinţei şi
Tehnicii Ştefan Procopiu, în perioada 23 septembrie - 23 octombrie 2015,
la Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei - Chișinău.
Expoziţia aduce în atenţia publicului din Republica Moldova
54 de piese ce acoperă majoritatea colecţiilor din patrimoniul Muzeului
Ştiinţei şi Tehnicii Ştefan Procopiu din Iaşi, dintre care se disting:
cutii muzicale, patefoane, gramofoane, ceasuri de buzunar, aparate de
fotografiat, telefoane de epocă, maşini de scris, radiouri ş.a.
Vă invităm la un parcurs vizual, sonor şi temporal ce
permite (re)descoperirea fascinantei lumi a tehnicii de la sfârşitul secolului
al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea.
Expoziția este organizată în cadrul Zilelor Europene ale
Patrimoniului care se desfăşoară în fiecare an, în luna septembrie, în
întreaga Europă, la iniţiativa comună a Comisiei Europene şi a Consiliului
Europei, tema anului 2015 fiind Patrimoniul industrial şi tehnic.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu