miercuri, 2 septembrie 2015

Expozitia: Abstrakt




Arta plastica contemporana 


Dora Dumitrescu, Miriana Savova (Bulgaria)


Muzeul de Arta Cluj - Napoca


9 - 27 septembrie 2015





    Expoziția ABSTRAKT - Dora Dumitrescu și Miriana Savova aduce în fața publicului clujean două artiste consacrate pe scena plastică românească și bulgărească, pe care le alătură atașamentul față de curentul abstract. Pornind de la realitatea imediată, cele două artiste o reformulează într-un mod personal, redând-o la nivel plastic prin forme abstracte, aparent rupte de formele recognoscibile din natură. Trecută prin sensibilitatea fiecărei, realitatea capătă astfel forme și nuanțe noi, personalizate, care apar ca niște valori în sine. Pictura trece de la accidental la absolut, de la concret la abstract, de la obiect la geometria obiectului. Fie că exprimă sentimente/stări (ca în cazul picturilor Dorei Dumitrescu), sau tratează forme din natură (Miriana Savova), lucrările celor două artiste se supun unei armonii secrete, privitorul fiind atras de vibrația culorilor și de mișcarea formelor.
    Încă o dată, arta vine să garanteze ființei umane un perimetru de supraviețiure.
   Dora Dumitrescu (n. 19 octombrie 1935, Miercurea Nirajului, Mureș, România) face studii de pictură la Institutul de Arte Plastice Ioan Andreescu Cluj-Napoca (1961), cu o specializare în restaurare la Muzeul Naţional de Artă Bucureşti. În cei peste 50 de ani pe care îi dedică artelor plastice organizează expoziții personale în țară și în străinătate (Germania) și participă la numeroase expoziții de grup (saloanele și expozițiile județene și naționale). In străinătate, expune alături de artiști consacrați din România la expozițiile Tableaux modernes contemporains - Peintres roumains (1990 / Paris, Galeriile Drouot) și la Festivalul de artă al femeilor creatoare din ţările de pe Mediterană şi Marea Neagră - organizator UNESCO (2000 / Thesaloniki, Grecia). Este membră a UAP România și a Asociaţiei femeilor creatoare din România, în cadrul cu care participă la expoziţiile Poduri Europene - Tradiţie şi Continuitate- Artiste femei în secolele XX-XXI, Palatul Parlamentului / Galeria Appolo (2009 / 2010 / Bucureşti) și la expoziţia Poduri Europene, Muzeul de Artă Constanța (2010). În 1977 primește o bursă de documentare la Laboratorul de restaurare din Berlin, Halle, acordată de Ministerul Culturii din România în colaborare cu Ministerul Culturii din R.D. Germană.
Lucrările sale se află în colecții publice și particulare din Romania, Mexic, Franţa, Italia, Elveţia, Canada, Germania, Ungaria.
     Miriana Savova (n. 1954, Sofia, Bulgaria) face studii de pictură la Universitatea “St. st. Kiril and Metodiy” din Velico Turnovo (1981). Pe lângă pictură, realizează și ilustrație de carte. REalizează expoziții personale în Bulgaria, Serbia, Muntenegru. Participă la peste 50 de expoziții de grup și simpozioane internaționale în Bulgaria, România, Franța, Germania, Rusia, Italia, Mexic, Serbia, Muntenegru. În 2008 obține Premiul Uniunii Artiștilor Plastici din Bulgaria constând într-o bursă la Cité des Arts din Paris. Miriana Savova a obținut trei premii pentru pictură. Este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din Bulgaria (UBA) și a Internacionale Association of Plastic Arts.
    Lucrările sale se află în colecții publice și particulare din Bulgaria, Franța, Italia, Grecia, Israel, Muntenegru, Serbia.

***Silvia Suciu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu