marți, 8 septembrie 2015

Cârstovul viilor. Sărbătoarea culesului viilor la români




Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti


Bucuresti


12 - 13 septembrie 2015





    Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti vă invită în perioada 12 – 13 septembrie 2015, între orele 9.00 – 19.00, la programul cultural Cârstovul viilor. Sărbătoarea culesului viilor la români. Ziua Crucii, eveniment ce marchează sărbătoarea din calendarul religios şi datinile specifice începutului culesului viilor la români.
    Invitaţi de seamă vă vor introduce în atmosfera acestui eveniment: Ansamblul folcloric Ţara Vrancei şi Ansamblul Tradiţii luncaviţene – Luncaviţa, Tulcea vor aduce obiceiurile specifice din zonele de unde vin, vă vor invita să degustaţi primul must de toamnă şi să dansaţi pentru bucuria recoltei.
    Ansamblul Zestrea Branului – Bran, Braşov şi Grupul Reabinuşca al ruşilor lipoveni - Jurilovca, Tulcea vor întregi cu dansurile şi cântece lor programul de voie bună.
    Actorul Alexandru Nicolae Mihai şi interpreţi de muzică populară precum: Ştefania Rareş, Maria Băndoiu, Florin Pârlan, Gabriel Dumitru vor asigura antrenul prin cântece şi snoave despre vie şi vin.
    Alături de prezentarea obiceiului şi de unelte tradiţionale specifice obţinerii vinului în cadrul unor expoziţii tematice, vă invităm să participaţi la concursuri cu premii dar şi provocări: să descoperiţi tainele pictării icoanelor pe sticlă şi al podoabelor populare, în cadrul atelierelor organizate cu această ocazie.
    Sâmbătă, 12 septembrie, ora 16:00, la "ceas de taină când toamna adună în jurul ei pe cei dragi”, va avea loc o prezentare - concert - Vechi povestiri minereşti de I. D. Sârbu în interpretarea actorului Zoltan O. Butuc, poveşti extrase din audiobook-ul cu acelaşi nume, nefiind altceva "decat o reverenţă în faţa limbii române şi a tainicei limbi a Basmului românesc. Poveşti de care sufletul se umple iar mintea se poate mira!”.
    Un moment special al acestui eveniment îl constituie Ghidajul tematic Drumul vinului....realizat de muzeografii din Muzeul Satului, ce va consta într-o plimbare pe uliţele satului, vizitând gospodăriile Jurilovca şi Curteni, Instalaţiile şi Hanul La Barieră, unde se va face un popas cu degustare de vin – Vinul cavalerului, oferit de Crama Ceptura din judeţul Prahova.
   Aşadar, vă oferim un program de muzică populară, târgul meşterilor populari, poveşti minereşti, produse din gastronomia specifică sezonului şi produse bio, produse de cosmetică bio, plante aromate şi flori minunate.

Mai multe informaţii:
Biroul Relaţii Publice
021 317 91 03 – int. 178, 143

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu