Intorsura Buzaului
editia a II-a, 18 - 19 iulie 2015
Între 18-19 iulie 2015, asociația Mirakolix organizează cea
de-a doua ediţie a festivalului CEVA DE VARĂ în zona de camping din Întorsura
Buzăului (aproximativ 42 de km de Braşov).
CEVA DE VARĂ ... e altceva. E un eveniment realizat în
totalitate prin implicarea colectivă, voluntară și devotată a unor membrii din
comunitatea locală din Brașov și Întorsura Buzăului.
Activităţile festivalului vor avea loc pe parcursul a celor
două zile de weekend, de dimineața până noaptea târziu. Ele vor fi centrate pe
muzică, artă tradiţională şi contemporană, activităţi de aventură, natură şi
ecologie, sport şi competiţii, jocuri şi activităţi de vară.
Aceste activităţi vor fi împărţite pe diferite zone
specifice: zona de aventură, zona de ateliere, zona de competiţii, zona de
jocuri și zona artiştilor. Prin activitățile festivalului dorim să creștem
interesul copiilor și tinerilor pentru activităţi în aer liber, precum şi
pentru valori culturale şi naturale din zonă sau din alte areale.
Dorim să oferim organizaţiilor din regiune posibilitatea de
a interacţiona cu vizitatorii festivalului şi de a contribui la diversificarea
oportunităţilor de petrecere a timpului liber a participanților la eveniment.
Astfel cei intersați pot propune la adresa contact@mirakolix.org un atelier, o
competiţie, o activitate sau pot sugera invitarea unor artişti tineri
interesaţi de a fi pe scena festivalului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu