Muzeul de Istorie Paul Paltanea
Muzeul Casa Cuza Voda, Galati
5 - 31 martie 2015
Proiectul expoziţional Exponatul lunii, derulat de Muzeul de
Istorie Paul Păltănea Galaţi, vizează prezentarea unui bun muzeistic cu
valoare deosebită din patrimoniul instituţiei.
În luna martie a.c., vizitatorii pot admira la Muzeul Casa
Cuza Vodă, secţie a Muzeului de Istorie Paul Păltănea Galaţi, exponatul
lunii: PÂINE DE LA 1892.
"Pâinea, coaptă în vara anului 1892, în Italia, a fost
prezentată în cadrul Expoziţiei Italo-Americană de la Genova (10 iulie - 4
noiembrie 1892), expoziţie care marca aniversarea a 400 de ani de la
descoperirea Americii de către Cristofor Columb.
Vasile Pamfil, unul dintre membrii echipajului
crucişătorului Elisabeta a intrat în posesia pâinii, inclusiv a cutiei în
care fusese expusă, şi a adus-o la Galaţi. Acesta o donează în mai 1915 lui
Paul Paşa, directorul Şcolii nr. 6 de băieţi din Galaţi. Întregul patrimoniu al
Muzeului de la Şcoala nr. 6, inclusiv pâinea, sunt donate de Paul Paşa, în
1939, nou-înfiinţatului muzeu de istorie din Galați.”
Micro-expoziţia, organizată de asistent cercetare Ovidiu
Nedu, poate fi vizitată în perioada 5 – 31 martie 2015, de miercuri până
duminică, între orele 9.00 – 17.00.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu