vineri, 27 februarie 2015

Exponatul lunii




Muzeul Municipal Dej


2 - 31 martie 2015





   În perioada 2- 31 martie 2015, Muzeul Municipal Dej a organizat pentru publicului vizitator o expoziție formată din ,"relicve” ale regimului comunist și ale trecerii lui Gheorghe Gheorghiu Dej prin orașul de la confluența Someșurilor.
   Expoziția are în centru un exponat inedit și interesant: Diploma de CETĂȚEAN DE ONOARE al orașului Dej acordată de primarul Homorodeanu Ștefan, în anul 1947, lui Gheorghe Gheorghiu Dej, Ministrul Industriei și Comerțului, domiciliat în București, conform dispozițiunilor art. 31 din Regulamentul Legii administrative și art. 16 din Regulamentul nr. 4 pentru aplicarea legii Nr. 235/1947, publicat în Monitorul Oficial nr. 124 din 4 iunie 1947. În Diplomă se justifică acordarea ei: ,"pentru serviciile mari aduse Țării, poporului și locuitorilor acestui oraș”.
    În 18 martie 2015 se împlinesc 50 de ani de la moartea liderului comunist Gheorghe Gheorghiu Dej. Pentru români Gheorghe Gheorghiu Dej a rămas simbolul instaurării regimului comunist în România, pentru dejeni este şi liderul comunist care şi-a adăugat la numele său numele oraşului Dej. Pentru generaţia tânără această apropiere între orașul nostru și numele liderului creează confuzie şi de aceea trebuie aruncată o rază de lumină asupra biografiei sale.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu