"de o inspirație rustică foarte românească..."

Arta plastică contemporană românească

Rudolf Schweitzer-Cumpana (1886 - 1975)

Consemnare publicată în Ziarul Dimineața de sâmbătă, 2 noiembrie 1929.

Țărani stănd la masă. Din expoziția retrospectivă.

Consemnare publicată în Revista Gazeta Literară, Nr. 50, de joi, 14 decembrie 1967.

Pliantul expozițional (copertele III și IV). 

Text reprodus în continuare. 

     Aducând în faţa publicului două lucrări recent restaurate prin strădania specialiştilor laboratorului de restaurare pictură, Muzeul Municipiului Bucureşti continuă seria expoziţională intitulată Vindecări miraculoase cu o expoziţie dedicată pictorului Rudolf Schweitzer-Cumpăna, de la a cărui moarte se împlinesc 40 de ani.

    ".... Cu tot numele său nemțesc, care ar putea să-i pricinuiască oarecari inconveniențe, dl. Schweitzer are o inspirație rustică foarte românească, am putea zice exclusiv țărănească...” scria, în 1919, Nichifor Crainic.

    Născut la Piteşti, în ziua de 9 mai, ca fiu al unui funcţionar forestier, a manifestat de timpuriu inters pentru desen. Cu sprijinul unui unchi, a ajuns la Berlin, unde a studiat pictura, între 1904-1908, mai întâi la școala particulată a profesorului Adolf Schlabitz, apoi la Academia de Arte Frumoase, cu profesorii Erich Hanke, Arthur Kamph, Anton Alexander von Werne. Despre această perioadă, îşi amintea: "...mi-a folosit cunoașterea profundă a formelor, a volumelor și valorilor, cu un cuvânt desenul pe care l-am învățat la Academie și care a rămas un fel de coloană vertebrală a artei mele.” ( în Arta Plastică nr. 2/1957) apud Gheorghe Poenaru, op.cit., p.7).

Stagiul militar l-a readus în țară, în 1909.

    După debutul la Salonul Oficial, în 1911, a urmat, în 1912, prezenţa sa cu cinci lucrări, la evenimentul organizat de societatea Tinerimea Artistică; în 1913, a vernisat prima expoziție personală, în Pasajul Crețulescu, din București. A înregistrat numeroase participări la maifestări individuale şi de grup – s-a impus ca autor prolific, activ, în galerii şi muzee din ţară şi străinătate.

    Mobilizat în 1916, a luat parte, în zona Brașovului, la lupte în urma cărora a căzut prizonier – a fost coleg de lagăr cu pictorul Corneliu Michăilescu.

     S-a stabilit la Bucureşti, în 1927. Din 1951 a devenit membru U.A.P. şi profesor de pictură la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București.

    Anii l-au purtat prin călătorii în țară şi străinătate; familiarizându-se cu peisaje şi atmosfere variate, a asimilat, în acelaşi timp, coordonatele artistice ale culturilor din locurile străbătute. Repertoriul său cuprinde portrete, peisaje, scene de gen. A abordat o mare diversitate de tehnici: ulei, acuarelă, laviu, desen în cărbune; între reuşitele sale se numără chiar şi panouri decorative pentru sufrageria Palatului Regal.

   "Nimic din ce face nu e ca la alții dar nu pentru că o voiește, ci pentru că e o necesitate absolută a sufletului său (...). De la acest pictor putem aștepta o nouă formulă a realităților pământului nostru.” observa istoricul Nicolae Iorga (în Neamul Românesc nr.1/1920). Ca pictor de subiecte rustice, Rudolf Schweitzer-Cumpăna are, într-adevăr, o personalitate distinctă. Pitorescul pe care îl caută și redă – pitoresc al fenomenelor și al interpretării deopotrivă - provine din construcţia ansamblurilor, din cromatică, din modul cum așază trăsăturile pensulei; materia reprezentată de el nu se regăsește sublimată, devorată de lumină, ca la Nicolae Grigorescu, de pildă - ci este re-construită în tușe colorate, fiecare, cu prezența proprie, ostentativă. Într-o manieră specific modernă, compoziţiile sale apar frecvent secționate – după modelul fotografiei - mărind senzația de instantaneu veridic, sugerând o decupare a spaţiului mai larg, în cadre de interes. Maniera sa de lucru se distinge prin trasee de penel viguroase, ce re-configurează, din cadrul imediat, nu atât materiale, texturi, cât efecte optice. Nicolae Tonitza consemna drept definitorie a operei prietenului său, "...realitatea scrutată pictural” (în Universul literar, 19 decembrie 1926, apud Gheorghe Poenaru, Schweitzer Cumpăna, ed.Meridiane, Bucureşti, 1969, p-14). Fără a urmări stridenţe emoţionale, creaţiile sale vădesc peocuparea pentru expresivitatea situaţiilor plastice, influenţa luminii, prin culoare, reconstituiri de atmosfere, surprinderea psihologiei personajelor.

    "Realist, căutând doar acea desfătare a adevărului ce constituie marea voluptate a artistului, Dl. Cumpăna ne oferă o seamă de pânze frământate și radioase, cărora Orientul le împrumută lumina lui cu luciri argintii și în care viața de fiece zi a țăranului ni se înfățișează cu toată blândețea ei frustă.” consemna Elena Văcărescu într-un text de prezentare a expoziţiei deschise de Schweitzer-Cumpăna la Galeria Janne Castel din Paris, în 1931. 

    Schweitzer-Cumpăna a fost mai puțin sensibil la mode (de aici şi sentimentul "a-temporalităţii” pe care-l generează); creaţia sa genuină se situează - graţie subiectivismului selectiv (autenticităţii) cu care preia lecțiile occidentale de pictură, asimilându-le, dar rămânând, în același timp, el însuși, fidel propriilor lui intenții, astfel că mijloacele pe care le folosește sunt numai acelea adecvate viziunii personale, - la o interferență între impresionism (prin sugerarea efectelor luminii asurpa volumelor, spontaneitate etc.) și expresionism. Cadrele țărănești pe care le surprinde nu sunt idilice, nici sumbre, posomorâte; mesajul social rămâne în plan secundar, depășit fiind de concentrarea asupra momentului înfăţişat şi, mai ales, asupra prezenţei personajelor. Nu ocolește tematici sociale, dar scenele sale de gen cu subiecte țărănești evită patetismul.

    Cele două lucrări recent restuarate - "vedetele” prezentei expoziţii - se înscriu într-o serie tematică bine reprezentată, a scenelor de gen intitulate de el, aproape invariabil, „Țărani la masă”, „Ţărani la cârciumă”, alteori „Cină”, având drept pretext o convivialitate subiacentă, subordonată picturalului. Construcţia este lapidară, cu eficientă forţă empatică. Prezenţele umane apar configurate convingător, prin relaţionări şi trăiri subtil sesizate şi înfăţişate abil. 

    În monografia pe care i-a dedicat-o lui Schweitzer-Cumpăna, Gheorghe Poenaru concentra un adevărat portret al pictorului, în două cuvinte: "luciditate şi modestie”.