Un strălucit ierarh al Bisericii Ortodoxe Române

Institutul Cultural Român Mihai Eminescu

Mitropolitul Iosif Naniescu

Sângerei, Republica Moldova

17 decembrie 2014

    Miercuri, 17 decembrie 2014, ora 12.00, Institutul Cultural Român Mihai Eminescu la Chișinău organizează, la Sângerei, dezvelirea bustului mitropolitului Iosif Naniescu, lucrare finanțată de Institutul Cultural Român și realizată de artistul plastic din Republica Moldova, Iulian Condrea.

   La eveniment și-au anunțat prezența domnul Nagy Mihály Zoltán, vicepreședinte al Institutului Cultural Român, domnul Valeriu Matei, director al Institutului Cultural Român Mihai Eminescu la Chișinău, domnul Gheorghe Meaun, președintele Raionului Sângerei, domnul Vasile Doga, primarul orașului Sângerei, împreună cu alți reprezentanți ai autorităților centrale și locale.

   Marele mitropolit al Moldovei si Sucevei Iosif al II-lea, Naniescu, a fost, alături de Sfântul Calinic de la Cernica, cel mai strălucit ierarh al Bisericii Ortodoxe Române din a doua jumătate a secolului XIX. Născut la 15 iulie 1818 în familia preotului Vasile Anania şi al prezbiterei Teodosia, din satul Răzălăi (de lângă Sângerei), ţinutul Bălţi, el rămâne la vârsta de doi ani orfan de tată și de aici încolo cunoaște toate greutățile vieții. Educat de mama în spiritul creștinismului ortodox, luat în grijă de fratele mamei Teofilact, care a fost călugăr apoi ierodiacon la Mănăstirea Frumoasa din Basarabia, ctitorie a Sfântului Voievod Ştefan cel Mare, Iosif Naniescu învață la Manăstirea Sfântul Spiridon din Iaşi, la Seminarul teologic din Buzău şi apoi la Colegiul Sfântul Sava din Bucureşti (1840-1847) și face, apoi, o strălucită carieră în biserica ortodoxă: de la simplu călugăr în 1835, egumen la Mănăstirea Şerbăneştii Morunglavului - Râmnicu-Vâlcea (1849), preot în Bucureşti (1850), protosinghel în 1852 şi egumen la Mănăstirea Găişenii-Dâmboviţa (1857), arhimandrit (1861) şi egumen la Mănăstirea Sărindar din Bucureşti (1863), arhimandrit și profesor de religie la Gimnaziul Gheorghe Lazăr şi la Liceul Matei Basarab din București (1864 – 1870), director la Seminarul Central din București (1870 – 1871), arhiereu (1872) și episcop de Argeş (1873), mitropolit al Moldovei (din 1875 până în 1902). În această ultimă calitate, timp de 27 de ani, mitropolitul Iosif Naniescu a păstorit cu o rară blândeţe şi înţelepciune Mitropolia Moldovei, desfîșurînd o bogată activitate duhovnicească, teologică, pastoral, cultural şi socială, fiind supranumir în popor Iosif cel sfânt şi milostiv, un exemplu viu şi greu de urmat. Refuză de mai multe ori scaunul patriarhal. Se stinge din viață la 26 ianuarie, 1902 și e înmormântat în partea de sud a Catedralei mitropolitane din Iași.

   Iosif Naniescu a fost un mare ctitor de așezăminte ecleziastice, de cultură și de învățământ. De numele său este legată ridicarea Catedralei mitropolitane din Iaşi (1881–1887), a cărei piatră de temelie şi început fuseseră puse de mitropolitul Veniamin Costachi. Cu mari eforturi biserica catedrală din Iaşi era finalizată prin sfinţirea din 23 aprilie 1887, în prezenţa regelui Carol I. Ulterior, în această catedrală Iosif Naniescu aduce moaştele Cuvioasei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei.

    Mitropolitul Naniescu reface și clădirile din incinta Centrului mitropolitan, restaurează bisericile Sfinţii Trei Ierarhi, ctitorită de Vasile Lupu şi Sfântul Nicolae Domnesc ctitorită de Ștefan cel Mare.

   Iosif Naniescu este cel care continuă lucrările începute de mitropolitul Veniamin Costachi şi în ceea ce priveşte Seminarul teologic Veniamin. Constatând condiţiile improprii în care acesta îşi desfăşura activitatea, mitropolitul Iosif cumpără palatul din Iaşi al fostului domnitor Mihail Sturdza pentru a stabili acolo şcoala. După reparaţiile necesare şi extinderea impusă de noua destinaţie a clădirii, Seminarul Veniamin este mutat în această locaţie din imediata apropiere a Catedralei şi a Reşedinţei mitropolitane din Iaşi.

   Profesorii şi elevii s-au bucurat de atenţia specială a ierarhului. Între 23 martie 1883 şi 18 ianuarie 1887, sub îndrumarea şi cu cheltuiala mitropolitului Iosif, a apărut la Iaşi Revista Teologică, redactată de profesorii Constantin Erbiceanu şi Dragomir Demetrescu. Revista a avut o înaltă ţinută ştiinţifică şi un profund caracter misionar.

   Mare iubitor de cultură, mitropolitul Iosif Naniescu a dăruit Academiei Române bogata sa bibliotecă (peste 10.000 de volume, peste 300 tipărituri vechi româneşti, numeroase manuscrise şi doua lăzi cu documente). Interesat de literatura română, el a continuat să adune lucrări cu o tematică variată, multe dintre ele ale unor autori contemporani cu el, dar şi opera ale literaturii universal de o reală valoare istorică şi literară, pe care la finele vieţii le-a dăruit bibliotecii Academiei Române, la fel ca şi manuscrisele sale, în special cele de muzică. 

    La 16 aprilie 1888, Academia Română l-a ales membru de onoare. Mitropolitul Iosif s-a remarcat prin dragostea sa pentru muzica bisericească, rămânând de la el manuscrise muzicale de o deosebită valoare. La rugămintea compozitorului Gavriil Musicescu, dirijorul corului catedralei, a permis şi a susţinut prezenţa femeilor în corurile bisericeşti. A selectat cei mai buni cântăreţi şi predicatori care să înfrumuseţeze sfintele slujbe. Între cei care au activat în această perioadă amintim pe arhidiaconul Vasile Marţian şi pe protopsaltul Dimitrie Suceveanu. Mitropolitul Iosif era el însuşi un bun liturgist, un predicator priceput şi un neîntrecut cântăreţ, participând zilnic la slujbele oficiate la catedrală. Mitropolitul Iosif a scris lucrări literare şi musicale (unele dintre melodiile sale, precum Răspunsurile Mari în glasul VIII, au fost înveşmântate armonico-polifonic de mari compozitori români precum Gavriil Musicescu, George Dima, Dumitru G. Kiriac, Ioan D. Chirescu, Nicolae Lungu şi mulţi alţii, păstrându-se neschimbată linia melodică şi fiind cântate şi în zilele noastre), a adunat toate cântările bisericeşti, care circulau în foi volante, pentru a le pune într-un volum, a scris predici, cuvântări şi o lucrare dedicată istoriei seminariilor teologice. A editat lucrarea lui Gavriil Protul Viaţa Sfântului Nifon. A păstrat cu sfinţenie manuscrisele psaltice ale lui Macarie, pe care i le încredinţase episcopul Chesarie. Spre sfârşitul vieţii le-a donat Bibliotecii Academiei Române. 

    Iosif Naniescu a fost un bun orator, un neîntrecut vorbitor. S-au păstrat câteva predici cu totul deosebite. A ţinut o predică la sfinţirea catedralei de o mare profunzime teologică, culturală şi patriotică. În timpul său era o creştere duhovnicească, o slujire căutată de toată lumea din Iaşi şi nu numai. 

    Mitropolitul Iosif Naniescu era un om milostiv. Nimeni nu pleca de la el neajutorat. Mărturiile vremii consemnează că aproape 200 de oameni săraci veneau constant la mitropolitul Iosif Naniescu pentru a primi ajutor. O mulţime de tineri, studenţi şi elevi din Iaşi veneau la el ca la un părinte după ajutor. Documentele vremii spun că sufrageria lui era ca un internat pentru copiii sărmani. De aceea a intrat în istoria Bisericii ca un ierarh milostiv.

   Mitropolitul Iosif Naniescu, mare ierarh ortodox, a cărui canonizare e preconizată de Biserica Ortodoxă Română, e şi o mare personalitate a culturii române şi prin instalarea acestui bust, ICR îi aduce prinosul de recunoştinţă al tuturor românilor.