sâmbătă, 4 octombrie 2014

Ganduri bune...pentru Elena



Colectii si Colectionari


Cartofilie




Vedere din Fagaras.
"Draga Lenuta. In ziua cand ti-am primit randurile am plecat de acasa 
pentru 2 zile , fapt care m'a facut sa si intarzii cu raspunsul. Am auzit ca 
te-ai instalat asa cum iti place tie si-ti place in asa masura ca si lacrimile 
tale erau gata gata sa si reverse Dunarea. Auzi, pastreaza ceva dulceata
si pentru noi. Ganduri frumoase de la Liana. Dsoarei Prof. Lenuta Ghidel".
Str. Nicu Cernaianu 12. Turnu - Severin. 6 octombrie 1943.
Ilustrata are aplicata si stampila dreptunghiulara cu textul:
"Cenzurat - Bucuresti. 410/B 1".


"Lenuta, prietena draga. Dintr'un oras aproape de ai mei, unde sunt pentru 
cateva zile, iti trimit tot ce am mai bun, mai frumos, toate gandurile si dorul meu.
Liana. Dsoarei Prof. Lenuta Ghidel". Str. Adrian 165. Turnu - Severin. 
Ilustrata are aplicata si stampila dreptunghiulara cu textul:
"30 Cenzurat Brasov 30".

Dupa cum se observa Elena (Lenuta) si-a schimbat domiciliul gasind, 
probabil, ceva mai convenabil. 
In continuare suntem martorii unei mici povesti de iubire.
Doru ii scrie Elenei si de doua - trei ori pe zi, corespondenta care insa nu este
circulata prin posta. In plus, nu stiu in ce calitate se afla Doru in Cehoslovacia.
Razboiul era practic in ultimele lui zile (9 mai 1945). In mod normal,
ar fi trebuit sa fie soldat/militar - dar randurile nu lasa sa se inteleaga asta...



"Motzule drag numai ganduri bune iti doresc. Salutari din Priestany
dupa'acolo pe unde a trecut Doru."
 Cehoslovacia. 7 aprilie 1945.


"Motzule drag iti trimet dupa plaiurile Cehoslovace frumoasele locuri 
ce incanta ochiul. Cu drag Doru. Dsale Drei Prof. Elena Ghidel." 
Str. Adrian 165. Turnu - Severin. 27 aprilie 1945.


"Trandafirul Motzule drag, roze printre roze, dragostea voastra aleasa
ne spune totul oricand. Cu tot dragul Doru. Dsale Drei Prof. Elena Ghidel." 
Str. Adrian 165. Turnu - Severin. 27 aprilie 1945.


"Lacurile Cehoslovaciei de unde s'au inspirat Zlin, Maiakovsky si altii.
Motzule drag sunt privelisti privite dupa cote ce incinta
ochiul minunat. Cu tot dragul. Doru. Dsale Drei Prof. Elena Ghidel." 
Str. Adrian 165. Turnu - Severin. 28 aprilie 1945.


"Motzule drag de ziua numelui, rog pe Bunu Dumnezeu sa-ti realizeze 
bunele tale ganduri. Cu toata dragostea. Doru. Dsale Drei Prof. Elena Ghidel." 
Str. Adrian 165. Turnu - Severin. 29 aprilie 1945.


"Dupa plaiurile Cehoslovace iti trimet cele mai frumoase sentimente ce ti le port.
Cu gandul numai la tine te doreste Doru.  Dsale Drei Prof. Elena Ghidel." 
Str. Adrian 165. Turnu - Severin. 29 aprilie 1945.


"Sunt florile ce cristalizeaza buchetul ce ti l'as fi daruit de ziua
numelui tau. Motzule drag te sarut si-ti urez toate cele dorite de tine.
Cu tot dragul Doru. Dsale Drei Prof. Elena Ghidel." 
Str. Adrian 165. Turnu - Severin. 29 aprilie 1945.

Elena se muta la Bucuresti. 


"Sincere felicitari de ziua onomastica. Cioca Angela
(din Turnu-Severin; n.a.)
Domniei Sale Domnisoarei Ghidel Elena".
Str. Cap. Octav Cocarascu No. 79. Bucuresti.
19 mai 1946.


"Cordiale felicitari de ziua onomastica. Iacob Maria.
(din Turnu-Severin; n.a.)
Domniei Sale Domnisoarei Elena Ghidel".
Str. Cap. Octav Cocarascu No. 79. Bucuresti.
19 mai 1946.


"Va urez cu tot dragul de ziua dumneavoastra <Sanatate si noroc in viitor>
Filimon Maria. Domniei Sale Domnisoarei Elena Ghidel".
Str. Cap. Octav Cocarascu No. 79. Bucuresti.
19 mai 1946.

Toate cele trei felicitari sunt scrise din aceeasi localitate, in aceeasi zi, 
cu acelasi prilej si contin cam aceleasi randuri. Chiar si tematica si felul 
cartilor postale este aceeasi. 
Ipoteza: corespondenta este primita de la foste colege de profesorat (scoala).


Palatul Cultural. Targu Mures.
"Draga Motzule. Iti trimit din Tg Mures toate cele bune. 
 Cu drag. Doru.Vin curand. Octombrie. Dsale Dnei Prof. Borcos Elena." 
Str. Cpt. Octav Cocarascu 79. Bucuresti.
28 septembrie 1949.

Il regasim pe Doru, la cativa ani distanta. Sunt trei lucruri interesante 
de subliniat:
Intre timp Elena s-a casatorit devenind dna Borcos.
Cu toate acestea Doru ii scrie ca si cum nu s-ar fi schimbat ceva in
relatia dintre cei doi (din punctul lui de vedere).
Adresa la care figureaza casatorita Elena este aceeasi la care s-a 
mutat din Turnu - Severin. Pentru explicatie nu sunt decat doua 
variante.


Spre Cazinou. Constanta.
"Motzule scump si drag. Iti transmit sincere salutari dela Constanta.
Sunt Bine. Te-am cautat sambata tu ai plecat vineri seara. Urmeaza plic.
Cu tot dragul. Doru. Dsale Doamnei Borcos Elena."
Cpt Octav Cocarascu 79. Bucuresti. 28 iulie 1952.

Din modul de adresare se pare ca Elena nu mai este profesoara.
In rest, Doru-i neschimbat. 

Despre sotul Elenei, Tudor N. Borcos,  nu va pot relata prea multe. 
Am doar cateva imagini, prezentate in continuare.
Toate, anterioare casatoriei (1937 - 1940), provenind de la prieteni 
din Franta (una) sau Germania (restul).


Catedrala din Poitiers. 11 aprilie 1937.
"Sovenir de votre Ami francais. Marcel Tinard".


Hamburg. Gara maritima.
Tudor Borcos figureaza cu domiciliul pe Str. Regala, nr. 15.
La Turnu - Severin. Ipoteza: se cunostea cu Elena inca de la
inceputul anilor '40. 


Hamburg. Podul peste Elba. 


Hamburg. Gara (cu zvastica pe frontispiciu..)


Hamburg.


Hamburg. Tunelul pe sub Elba.

Ce a fost si ce a mai urmat...nu mai  stiu.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu