vineri, 10 octombrie 2014

Arheologia experimentală




Muzeul Judetean Teleorman


Alexandria


17 octombrie 2014





    Muzeul Judeţean Teleorman va organiza vineri, 17 octombrie 2014, începând cu ora 11.00, colocviul: Arheologia experimentală – metodă de generare şi testare a ipotezelor arheologice.
    Lucrările colocviului vor viza o serie de aspecte privind arheologia experimentală: metode, tehnici, analize şi abordări metodologice, dar şi programe educative legate de acest domeniu. Se vor avea în vedere tipurile de experimente tehnologice (prelucrarea diferitelor materii minerale şi animale), construcţiile de diverse tipuri (structuri şi locuinţe) şi evoluţia lor pe termen scurt sau lung, cât şi replicile de artefacte.
    La colocviu şi-au anunţat participarea un număr de 12 specialişti de la Muzeul Naţional de Istorie a României, Complexul Muzeal Naţional Curtea Domnească Târgovişte, Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni Sf. Gheorghe, Muzeul Municipiului Călăraşi, Institutul de Arheologie Iaşi, Universitatea Valahia din Târgovişte Facultatea de Ştiinţe Umaniste – Departamentul de Istorie, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi – Platforma Arheoinvest, Firma Prospect SRL Bucureşti, precum şi de la muzeul gazdă.
    Menţionăm că lucrările acestui colocviu vor fi publicate într-o secţiune dedicată a revistei Buletinul Muzeului Judeţean Teleorman. Seria Arheologie, nr. 7/2015.

Pe website-ul Muzeului Judeţean Teleorman 
poate fi găsit programul colocviului şi rezumatele comunicărilor, 
la următorul link:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu