miercuri, 3 septembrie 2014

Pe simezele Capitalei




Arta plastica contemporana romaneasca


Carmen Groza


Galeria Dialog, Bucuresti


11 septembrie 2014





   In lucrarile mele am abordat de-a lungul timpului diferite tehnici, în special tapiseria si colajul.
   Formatia mea de baza este pictura monumentala, dar tapiseria a devenit pentru mine, în calitatea mea de pictor, o tentatie, caci regasesc în ea aceleasi probleme ca si în pictura monumentala. De altfel, tapiseria este o arta monumentala.
    Astfel, încerc sa operez o sinteza care înglobeaza elemente picturale si grafice, pastrînd în acelas timp aspiratia de a aborda mari suprafete, caci operele pe care le creez au uneori dimensiuni importante.
   Mi-am pus întrebarea: în arta actuala, care este locul operelor de arta care se exprima într-o tehnica traditionala ?
   Nu este vorba de a reface ceea ce s-a facut deja.
   Utilizam ceea ce ne-a lasat mostenire traditia europeana, deschizînd în acelas timp noi cai de explorare. In socul creat între traditie si transgresiunea sa, eu întrevad posibilitati infinite.
   Spiritul nou poate sa se amestece cu vechile tehnici. Putem sa fim din plin în contemporaneitate, utilizînd totusi o tehnica traditionala. Tehnica este doar un mijloc de exprimare, totul depinde de ce facem cu el. Este si cazul altor discipline aristice: gravura, muzica, etc.
    Dorinta mea este de a scoate tapiseria din sfera artei ornamentale si de a-i conferi demnitatea unei arte majore.
   Cea mai recenta serie de lucrari traduce interesul meu pentru urmele lasate de istorie, interesul meu pentru energie, pentru vortexul de lumini si magia sa, pentru vibratiile si murmurul materiei în elanul sau spre compexitate si comportamentul sau auto-organizator, ca sa se constituie încet-încet în regn mineral, vegetal, animal.
   Structura materiei este dotata cu numeroase elemente avînd între ele multiple si subtile raporturi de actiune si reactiune . Si apoi, în inima structurii, un agent inaccesibil, acel actor mitic, în general numit « hazard » care îsi joaca rolul .
   Dar tocmai acest «hazard» eu vreau sa-l stapînesc.
   Reprezentarea abstracta aduce imagini pe care lumea reala nu le-ar fi furnizat niciodata.
   Dupa impactul plastic al imaginii, mai exista si un efect secund, acel al sensului. Dar cum sa-l spui în cuvinte fara sa-l tradezi ? Imaginea spune fara cuvinte ceea ce, fixat pe trama,trece de la momentul pur, la eternelul prezent, si care dureaza… Caci imaginea vorbeste limbajul ne-spusului.
   Colajul este pentru mine un nou univers grafic; el îmi permite o libertate de cautari formale care mi se potrivesc .
   Pentru unele din tapiseriile mele, colajul a fost punctul de plecare. Creatia continua apoi în interpretare, pentru ca le realizez eu însami, în tehnica de haute lice.

Motivatia mea artistica ?

   Sa spunem ca este o necesitate interioara, care ma îndeamna sa continui, ma sustine si îmi justifica munca.
   Cu conditia de a-mi pastra intacta convingerea ca luni si uneori ani de zile de munca nu sînt prea mult pentru a realiza o mica parcela de univers, care este a mea.

Carmen Groza

***artinfonews.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu