vineri, 22 august 2014

Conferințele de joi




Muzeul Municipiului București


Adrian Majuru: Ce este un lider?


28 august 2014





    "Problema pe care o au oamenii nu este că ţintesc prea sus şi eşuează, ci că ţintesc prea jos şi reuşesc!” (Michelangelo Buonarotti).
    Aşadar, unde se plasează cu adevărat liderul? Care este scala de valori pe care se bazează acţiunile sale şi cum îşi proiectează deciziile dar mai ales, cum se manifestă transformarea lor în fapte?
    Gesturi şi atitudini înaintea cuvintelor; sintetizare şi deliberare înaintea deciziilor şi în ce măsură această diagramă liniară poate fi aplicată într-un spaţiu haotic, unde fiecare face ce doreşte, ingnorând autoritatea şi respingând ierarhia.
   Ce este un lider între proiecţia celorlalţi întru protejarea confortului şi un construct inovator, opozant lenei şi superficialului?
   Prezintă ist. dr. Adrian Majuru, licenţiat în istorie al Universităţii din Bucureşti, unde a susţinut şi doctoratul în domeniul geografiei umane. Adrian Majuru este directorul Muzeului Municipiului Bucureşti şi susţine permanent cursuri la Facultatea de Urbanism şi Arhitectură Ion Mincu.
    A publicat 11 cărti de specialitate şi 4 de beletristică şi 2 în colaborare, a coordonat 2 volume şi în colaborare alte 3 şi a îngrijit 19 volume. Adrian Majuru a scris peste 35 de studii de specialitate.
   A publicat în: Cotidianul (din aprilie 2010), Capital (februarie-decembrie 2007), Adevărul (ianuarie 2007 - mai 2008), Ziarul Financiar (din septembrie 2006), revista Casa Lux (din iulie 2006), Time Out (din aprilie 2006), revista Altitudini (martie – iunie 2006), Cultura (februarie 2004 – martie 2005), Adevărul literar şi artistic (septembrie 2003 – decembrie 2006), Observator Cultural (iulie 2002 – iulie 2005), Femeia (martie 2001 – martie 2005), Revista Magazin (august 2001 – iulie 2002).

Intrarea 7 lei. În preţ este inclusă vizitarea expoziţiei permanente.

Următoarele conferinţe de joi:

Joi 4 septembrie 2014, ora 19:00
Carol Popp de Szathmári - Viaţa şi opera II cu Emanuel Bădescu

Joi 11 septembrie 2014, ora 19:00
Povestiri despre Calea Victoriei cu Constantin Bălăceanu-Stolnici

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu