Muzeul Național al Satului Dimitrie Gusti
București
6 aprilie 2014
De 20 de
ani, la iniţiativa Societăţii Ornitologice Române, la începutul lunii aprilie
este sărbătorită Ziua Păsărilor. În 2014, SOR în colaborare cu Muzeul Naţional
al Satului Dimitrie Gusti va organiza în ziua de duminică, 6 aprilie, la
sediul muzeului, evenimentul ZIUA PĂSĂRILOR, dedicat tuturor celor care iubesc
natura şi frumuseţile ei.
Prima parte
a acţiunii este dedicată celor mai mici păsărari sau celor care abia acum iau
contact cu lumea păsărilor. De la ora 11:00, la scena Dumitra, are loc o piesă de
teatru de păpuşi, reprezentaţie a trupei Clopoţel, coordonator Cristina
Deneş.
În timp ce
micuţii se vor distra la piesa de teatru, adulţii îi pot înscrie la atelierele
speciale pentru copiii cu vârste între 5 şi 14 ani. Cei mici pot orna turtă
dulce, pot rezolva puzzle-uri cu păsări, pot colora plante sau se pot aventura
în muzeu. Fie aleg să verifice cuiburile artificiale amplasate de SOR în Muzeu,
fie vor face un tur ornitologic pentru a vedea păsările cu binoclurile şi cu
luneta. Atelierele au loc de la ora 12.00 la ora 14.00.
Începând cu
ora 14.00, la Sala Victor Ion Popa din cadrul Muzeului Satului are loc
proiecţia filmului Delta Dunării – paradisul aproape pierdut, film realizat
de organizaţia Salvaţi Dunărea şi Delta!
Nu în
ultimul rând, de la ora 16.00, în acelaşi spaţiu, are loc lansarea cărţii Păsările din Lunca şi Delta Dunării, volum semnat de blogger-ul Doru
Panaitescu. Cartea este un album foto cu instantanee de excepţie realizate de
mai mulţi fotografi de natură din România: Doru Panaitescu, Bogdan Ciungara,
Cristian Mihai, Doina Rusu, Eros Nicolau şi Mircea Bezergheanu, iar textul este
semnat de Doru Panaitescu şi Vlad Cioflec. Albumul este şi un mic ghid potrivit
pentru cei care încep să deprindă birdwatching-ul în România. Volumul va putea fi
achiziţionat şi de la standul SOR, deschis pe toată durata evenimentului.
Ziua
Păsărilor va fi sărbătorită şi în toate cele 19 sucursale ale Societăţii
Ornitologice Române. La Biroul Teritorial Cluj-Napoca sunt programate două
acţiuni. Copiii şi păsărarii începători sunt aşteptaţi de la ora 10.00 în
Grădina Facultăţii de Biologie pentru a observa păsări cu binoclul şi luneta.
Păsărarii cu mai multă experienţă se reunesc de la ora 10:00 la secţia în aer
liber a Muzeului Etnografic al Transilvaniei pentru un tur ornitologic, cu
lunete şi binocluri, tur care începe de la muzeu şi se continuă în Pădurea
Hoia.
Vă aşteptăm
cu drag, multă curiozitate şi dorinţă de cunoaştere la Muzeul Naţional al
Satului Dimitrie Gusti, Şos. Kiseleff nr.28-30, sector 1, Bucureşti, duminică
6 aprilie 2014, ora 11.00.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu