Asociatia Produs de Cluj
Turda
25 - 27 aprilie 2014
Asociaţia Produs de Cluj, organizaţie aflată sub
autoritatea Consiliului Judeţean Cluj, demarează sezonul 2014 al târgurilor
dedicate producătorilor şi meşteşugarilor clujeni. Prima manifestare de acest
gen se va desfăşura între 25 şi 27 aprilie în municipiul Turda.
"Am decis ca primul târg din acest an să se desfășoare la
Turda având în vedere importanța acestui municipiu și succesul pe care
târgurile noastre l-au avut aici în anii trecuți. Vom avea aproximativ 100 de
standuri la care producătorii și meșterii populari din județul Cluj își vor
prezenta produsele și sperăm că oferta va fi pe placul tuturor. Conform
tradiției, participanții la târg, fie ei expozanți sau cumpărători, vor avea
parte de spectacole folclorice susținute de artiști și ansambluri folclorice de
renume. O noutate și, sperăm noi, o surpriză plăcută pentru toată lumea, o va
reprezenta seara de sâmbătă, 26 aprilie, când pe scenă vor urca formații de
muzică ușoară clujene, cap de afiș fiind Desperado”, a precizat Horea Uioreanu,
președintele Consiliului Județean Cluj.
Vizitatorii târgului vor avea la dispoziție produse
tradiționale, de la ulei presat la rece, miere de albine, dulciuri de casă,
produse de întreținere corporală naturiste, dar și de artizanat, realizate de
meșterii populari clujeni. Pentru amuzamentul celor mici, dar nu numai, este
programat un spectacol de magie susținut de artiștii de la prestigiosul Teatru
de Păpuși Puck, precum și de activitățile cu caracter educativ de sculptură în
legume.
Biroul de presă
24 aprilie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu