joi, 27 februarie 2014

Când poeții nu tac și...desenează




Arta plastică contemporană românească


Lansare de carte


Traian Mocanu


Dana Art Gallery, Iași


3 - 29 martie 2014




   Galeria Dana invită publicul ieşean la expoziţia de grafică şi pictură intitulată ATELIERUL a pictorului, poetului, eseistului Traian Mocanu şi la lansarea cărţilor de poezie Atelierul I şi II şi Mielul de apă, luni 3 martie, ora 18:00 în strada Cujbă nr. 17. 
   Expoziţia va fi prezentată de către prof. univ.dr. Cătălin Bordeianu iar volumele de poezie vor fi recenzate de scriitorii Emilian Marcu şi Horia Zilieru. De asemenea, va avea loc un concert de muzică de jazz susţinut de formaţia Transfer Maxi Band a Şcolii populare de Arte Titel Popovici Iaşi.
  "În lucrările sale de grafică, artistul plastic Traian Mocanu pare că derulează filmul unei munci desfăşurate în singurătatea eremită a atelierului, conturând profilul unui artist care explorează autonomia expresivă a liniei care dă astfel contur unui univers oniric într-o <zidire de imagini>.  
   Desenul său este <muzică a memoriei>, muzică a straturilor abisale, continuă visul interior, fantasticul aparând ca o imanentă a realului care introdus în anumite contexte se irealizează. Elementele reale funcţionează ca simboluri încorporând nostalgii sau contradicţii existenţiale.
   Grafica artistului pare o exorcizare a dezintegrării ontologice, a vrăjii şi a morţii, un adevărat descântec de alungat urâtul. Lucrările artistului crează o atmosferă, subtilă şi plină de simboluri, acestea sugerează mai degrabă decât afirmă, sau mai bine spus evocă în loc să descrie. Pentru Traian Mocanu, atitudinea esenţială a materializării poetice capătă sensul afirmaţiei lui Hugo Friedrich: <Poezia devine o activitate care, foarte singuratică, îşi proiectează jocul oniric şi muza magică într-o lume anihilată. Ceea ce exprimă poezia în ultimele straturi semantice sunt figuri şi tensiuni abstracte, într-o infinită polivalenţă semantică>.” (Maria Bilaşevschi)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu