Muzeul National al Taranului Roman
Lansare de carte
Vintila Mihailescu
Clubul Taranului, Bucuresti
13 decembrie 2013
"…ne ferim de ei, dar îi apărăm de hingheri, îi considerăm un pericol, dar îi hrănim dacă sînt prin preajmă, îi iubim, dar le abandonăm, la o adică, puii, îi considerăm „persoane”, dar ne adormim conștiinţa dacă sînt eutanasiaţi cum trebuie… S-ar putea vorbi astfel de o stare de disonanţă socială, care vizează o stare de contradicţie ce nu mai este doar între membrii societăţii, ci traversează (aproape) fiecare individ în parte.” (Vintilă Mihăilescu)
Vintilă MIHĂILESCU (n. 1951) este licenţiat și doctor în psihologie al Universităţii din București.
A fondat, în 1990, Societatea de Antropologie Culturală din România, a fost profesor invitat la numeroase universităţi din Europa, iar în prezent este profesor de antropologie și director al Școlii Doctorale de pe lîngă Școala Naţională de Studii Politice și Administrative din București. Colaborator permanent al revistei Dilema veche. A fost, între 2005 și 2010, director general al Muzeului Ţăranului Român. Specializat în comunităţi rurale, a publicat în 1999, la Editura Paideia, Fascinaţia diferenţei, în care rezumă și comentează douăzeci de ani de teren în nordul Gorjului. Au urmat Socio-hai-hui. O altă sociologie a tranziţiei (Paideia, 2000), Vecini și Vecinătăţi în Transilvania (Paideia, 2002), Socio-hai-hui prin arhipelagul România (Polirom, 2006), Antropologie. Cinci introduceri (Polirom, 2007),Cotidianul văzut de aproape. Etnografii urbane(Polirom, 2010), Sfîrșitul jocului (Curtea Veche, 2012) și Scutecele naţiunii și hainele împăratului (Polirom, 2013). A editat, de asemenea, volume de specialitate în Belgia, Franţa, Canada și Germania, o selecţie din articolele sale apărute în Dilema veche fiind publicată și în Serbia. În ultima vreme, interesele sale de cercetare se îndreaptă spre antropologia urbană și cultura materială.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu