Zile și nopți albe la Porțile Cetății Făgărașului
Cetatea Făgăraș
5 decembrie 2013
Făgăraşul va intra oficial în sărbătorile de iarnă joi, 5 decembrie. Cadrul festiv se va desfăşura sub denumirea generică de Festivalul Zile şi nopţi albe la Porţile Cetăţii Făgăraşului.
Startul petrecerilor de Crăciun va fi dat prin colindele elevilor de la Colegiul Aurel Vijoli şi de la Liceul Teologic Sf. Constantin Brâncoveanu din Făgăraş, programate joi, 5 decembrie, de la ora 17.00. Imediat după colindele elevilor, cu puţin înainte de ora 18.00, se vor aprinde luminile de sărbători deja instalate de angajaţii Primăriei pe zidurile şi pe promenada din jurul Cetăţii Făgăraş, pe bulevardele şi intersecţiile principale din municipiu, pe stâlpii de iluminat public şi în locurile de joacă ale copiilor.
Seara de joi, 5 decembrie, se va încheia cu alte colinde ale elevilor de la Şcoala Ovid Densuşianu, Liceul Tehnologic Dr. Ioan Şenchea, Colegiul Naţional Doamna Stanca şi Colegiul Naţional Radu Negru din Făgăraş.
***bzf.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu