Muzeul Viticulturii si Pomiculturii - Golesti
Rolul culturii franceze
in educarea si formarea intelectuala a Golestilor
14 noiembrie 2013
Consiliul Judeţean Argeş şi Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii – Goleşti organizează joi, 14 noiembrie 2013, ora 11:00, în sala de conferinţe a Muzeului Goleşti, simpozionul judeţean cu tema: Rolul culturii franceze în educarea şi formarea intelectuală a Goleştilor.
Exponenţii culturii române, printre care s-au aflat şi Goleştii, au atribuit limbii franceze importanţa cuvenită, adoptând-o ca limbă secundară în relaţia cu elitele europene ale epocii. Domeniul de predilecţie în care s-a impus limba franceză în plan internaţional a fost diplomaţia, de peste două sute de ani cele mai importante tratate fiind redactate în această limbă.
Fraza franceză se remarcă prin claritate şi sobrietate, calităţi pe care însuşi Voltaire le invoca atunci când definea spiritualitatea franceză.
Din sumarul lucrărilor ce urmează a fi prezentate, menţionăm:
• Goleştii în conştiinţa românească.
Les Golesco dans la conscience roumaine.
• Goleştii şi conacul lor în creaţiile literare.
Les Golesco et leur manoir dans les créations littéraires.
• Din corespondenţa lui George Bengescu (1918-1919).
De la correspondance de George Bengesco.
• Şcoala publică de la Goleşti.
L’école publique de Goleşti.
• Cărturarul luminist Dinicu Golescu.
L’illustre boyard illuministe Dinicu Golesco.
La eveniment, vor participa: specialişti ai Muzeului Goleşti, profesori ai Alianţei Franceze din Piteşti, elevi şi profesori ai unor prestigioase colegii naţionale din judeţul Argeş, membri ai comunităţii franceze din Piteşti şi iubitori ai limbii şi culturii franceze.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu