miercuri, 13 noiembrie 2013

Expozitii




Complexul Muzeal de Stiintele Naturii Rasvan Angheluta


Expo Pasari si mamifere mici

Albinele - Insecte sociale


Galati


16 noiembrie 2013





   Sâmbătă, 16 noiembrie 2013, ora 09.30, la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Răsvan Angheluţă Galaţi vor fi deschise pentru public două expoziţii inedite. 
   Prima dintre acestea este organizată în aer liber – EXPO PĂSĂRI ŞI MAMIFERE MICI – în care vizitatorii vor putea vedea zeci de rase de păsări şi animale vii, printre care: porumbei de zbor şi joc, găini de ornament şi mixte, păuni, fazani sau iepuri. Această manifestare este organizată în colaborare cu Asociaţia Judeţeană Colombofilă Galaţi şi va reuni aproximativ 20 de crescători de păsări şi mamifere mici. 
   "Expoziţia de păsări şi mamifere mici face parte din seria de activităţi extra-curriculare ale instituţiei noastre şi se adresează tuturor categoriilor de vârstă. În cadrul expoziţiei va fi prezent şi <jucătorul de Galaţi> – o rasă de porumbel celebră în toată lumea prin rostogolirea pe care o face în timpul zborului. Invităm părinţii să-şi aducă copiii la muzeu pentru a vedea această expoziţie interesantă şi educativă,” a declarat Emil Strungă, managerul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii Răsvan Angheluţă Galaţi. 
   Cea de a doua activitate vernisată pe data de 16 noiembrie este expoziţia temporară Albinele – insecte sociale, organizată în interiorul muzeului şi care va aduce în faţa gălăţenilor... lumea albinelor ! Totul despre modul de viaţă şi organizarea albinelor într-un stup, precum şi o secţiune în care vor putea fi văzute uneltele folosite în apicultură şi produse apicole. De asemenea, un stup cu albine vii va fi expus timp de două zile în cadrul expoziţiei, pentru ca publicul vizitator să asimileze într-un mod interactiv informaţiile prezentate. Manifestarea este organizată de instituţia gazdă în colaborare cu Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii Ion Borcea Bacău. 
   La acest dublu-vernisaj, copiii din cadrul Grădiniţei Tom şi Jerry Galaţi vor oferi un scurt program artistic pentru publicul vizitator. Expoziţia de păsări şi mamifere mici va fi deschisă în perioada 16 – 17 noiembrie 2013, iar expoziţia Albinele – insecte sociale va rămâne deschisă până la sfârşitul lunii ianuarie 2014. Programul de vizitare pentru public este de miercuri până duminică, între orele 09.00 – 17.00.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu