Asa cum a fost

Romania de-altadata

Inscrisuri de toate felurile (XV)

Colectii si Colectionari

As fi putut intitula aceasta postare LAUDA SCOLII ROMANESTI si o sa vedeti mai jos motivele care m-ar fi determinat sa fac asta.

   Mama mea a urmat cursurile unei Scolii Industriale de fete (echivalentul unui liceu industrial), la Breaza pana la sfarsitul anilor '30. S-a "specializat" in croitorie, lucru manual si gospodarie. Cu foarte multa greutate si dupa indelungi demersuri, la mijlocul anilor '60 i-au fost recunoscute aceste studii si a putut astfel profesa. 

   Mi-a povestit multe despre acei ani si de conditiile in care a facut scoala. Provenea dintr-o familie cu multi copii, cu parinti gospodari dar carora veniturile nu le-au fost niciodata suficiente pentru a acoperi nevoile unei astfel de familii. Cu toate acestea, parintii au reusit sa ii dea pe toti cei sase copii la scoala unii, cei mai mici, ajungand chiar la facultate. 

  Intr-unul din ani, pentru a putea plati taxele scolare, bunicul a fost nevoit sa vanda singura vaca din batatura. In alt an, pentru ca pantofii mamei se rupsesera dupa ani de purtat era in pericol sa nu mai poata fi inscrisa in anul urmator. Decizia era aproape luata neexistand nicio posibilitate de acoperirea costului necesar. In cele din urma, bunica si-a adus aminte ca de la nunta ei are o palarie de fetru. S-a dus cu ea la cizmarul satului si l-a rugat sa ii faca din ei pantofi pentru mama (fetzele caci pentru talpa avea o piele de vita tabacita). Doi ani, mama a urmat scoala cu acei pantofi, fie vara, fie iarna. 

  Printre altele, mi-a mai povestit ca in fiecare an dadea un fel de lucrare de proiect. Cu schite (pe hartie speciala foarte scumpa) si chiar cu un deviz din care sa reiasa cheltuielile necesare realizarii produsului prezentat in proiect. Nu ca nu am crezut-o dar mi se pareau aproape ireale aceste cerinte intr-o vreme atat de indepartata si plina de atatea privatiuni.

  Intamplarea a facut ca zilele trecute sa intru in posesia unui "inscris" care ii adevereste spusele. Priviti mai jos... 

Carte, nu gluma, in plin razboi - 16 februarie 1944.

Instructiuni tiparite pe coperta III a "Caietului". Se refera la stagiul de practica al elevilor din scolile tehnice. Eu am apucat o perioda cand se cerea "practica in productie" atat in cadrul orelor de "atelier" pe timpul liceului (teoretic) dar si in primii doi ani de facultate - spre sfarsitul anilor '70. In ambele cazuri era mai mult o formalitate iar daca ma refer la perioada facultatii era doar un prilej de recurgere la cunostinte pentru obinerea adeverintei necesare. Alti colegi au si lucrat, unii in comert (vanzatori), alimentatie (ospatari) sau in turism (ghizi). Evident ca in acest din urma caz, in varianta "contacte cu turistii straini" un cuvant de spus l-au avut si "baietii cu ochii albastri". Mereu a fost nevoie de "colaboratori"...

Revenind la instructiunile de mai sus, ele pot fi citite cu usurinta asa ca nu mai trebuie sa fac prea multe comentarii. Cateva observatii, da:

perioada relativ mare a practicii - aproape o treime din vacanta de vara.

posibilitatea de a primi o remuneratie

recomandarea pentru uniforma albastra

ultimile doua paragrafe mi s-au parut interesante in totalitate.

***Nota Bene: Prin prezentul articol nu am vrut sa fac in niciun fel un paralelism cu scoala din ziua de azi. In primul rand ca nu mai sunt la curent, in amanunt, cu ceea ce se intampla.

Si in al doilea rand pentru ca eu cred sincer ca si azi, trecand peste tot felul de inconveniente sau caracterizari, cine doreste face carte si inca la nivel inalt. Indiferent de invatamant, tehnic, medical, de arta sau teoretic. Si nu ma refer nu numai la olimpicii nostri multimedaliati la atatea concursuri si olimpiade internationale. Loaze au fost si-or sa mai fie. Dar si copii eminenti au fost si vor mai fi.