vineri, 14 iunie 2013


Arta plastica contemporana romaneasca


David Croitor


Expozitie: Anotimpuri interioare


Galeria de Arte Vizuale, Oradea


17 - 29 iunie 2013






  Uniunea Artiştilor Plastici din România, Filiala Oradea, are plăcerea să vă invite la Galeria de Arte Vizuale, Oradea (str. Republicii, nr.15), luni, 17 iunie, 2013, începând cu ora 17:00, la vernisajul expoziţiei de pictură Anotimpuri interioare semnată de artistul moldovean David Croitor din Vatra Dornei. 
  Expoziţia va fi vernisată de criticul de artă conf. univ. dr. Ramona Novicov.
 “Expoziţia de faţă este o incursiune în trecut - mărturiseşte autorul-, o aventură imaginară, o călătorie spre locuri unde poezia există în stare latentă, ascunsă de ochii trecătorului obişnuit. Pictez, în general, peisaje cu case abandonate, cu străzi părasite, cu garduri rupte, dar care păstrează încă semnele unui trecut cândva plin de viaţă. Caut poezia ascunsă în ziduri vechi, încerc să rescriu în culoare, poveşti cotidiene de odinioară sau de de azi.”
  David Croitor va expune pe simezele Galeriei de Arte Vizuale în jur de treizeci de tablouri pictate în ulei pe pânză. Expoziţia poate fi vizitată până pe 28 iunie, de luni până vineri, între orele 10-18.
  Vă rugăm să ne onoraţi cu prezeţa dumneavoastră.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu