joi, 18 aprilie 2013

Fundatia Mihai Viteazul


Traditii si spiritualitate romaneasca


Cercul Militar, Sfantu Gheorghe


20 aprilie 2013







    În întâmpinarea Sfintelor Sărbători de Paşti, Fundaţia Mihai Viteazul din Sfântu Gheorghe, organizează sâmbătă, 20 aprilie, de la ora 10,00, la sediul Cercului Militar din municipiu, în cadrul proiectului Tradiţii şi spiritualitate românească, o suită de activităţi, dintre care amintim expoziţia de icoane şi atelierele de încondeiat ouă de Paşte. Desigur, nu va lipsi programul artistic.
   Potrivit vicepreşedintei Fundaţiei, doamna Stela Buda, la eveniment vor participa elevi şi cadre didactice de la mai multe unităţi de învăţământ, dar şi profesionişti de la Muzeul Naţional al Carpaţilor Răsăriteni: "Ne-am bucura să avem alături un public cât mai numeros, pentru a-i sprijini pe tinerii învăţăcei în cunoaşterea tradiţiilor româneşti de încondeiere a ouălor de Paşte”, a declarat vicepreşedinta Fundaţiei Mihai Viteazul.
***mesageruldecovasna.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu