Centrul de Studii in Istorie Contemporana
Dezbaterile CSIC
Rezistenta Armata Anticomunista din Romania
Hotelul Howard Johnson, Bucuresti
26 martie 2013
Într-un mediu public
dominat de superficialitate, stereotipii manipulatorii şi abordări
reducţioniste, proiectul nostru îşi propune să aducă în discuţie
subiecte de istorie contemporană de interes general pentru societatea
românească.
Scopul principal al acestor întâlniri îl
reprezintă prezentarea unor puncte de vedere diferite asupra unor
subiecte controversate, dar care modelează societatea contemporană,
într-o atmosferă echilibrată, argumentată şi de bun simţ.
Conceptul Dezbaterilor CSIC presupune invitarea
unui moderator (în persoana filosofului Sorin Lavric) şi patru invitaţi
de marcă, specialişti în domeniile supuse discuţiilor sau personalităţi
publice cu un interes aparte pentru subiect.
Întâlnirile vor
porni de la o prezentare generală a temei supuse dezbaterii, realizată
de cercetătorii Centrului de Studii în Istorie Contemporană, şi vor
continua pe câteva direcţii sugerate de către organizatori şi moderator.
Invitaţii primei dezbateri, dedicate rezistenţei armate, sunt
Radu Ciuceanu (directorul Institutului Naţional pentru Studiul
Totalitarismului), Ioana Raluca Voicu Arnăuţoiu (fiica foştilor
luptători în munţi Toma Arnăuţoiu şi Maria Plop), Liviu Pleşa (istoric,
Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii), Ştefan
Câlţia (pictor).
Proiectul se desfăşoară cu sprijinul Fundaţiei Konrad Adenauer România, EPSON şi al Grupului Filos.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu