Muzeul Național de Istorie a României
București
12 decembrie 2012 - 31 ianuarie 2013
În holul central
al Muzeului sunt expuse peste 230 piese, tablouri şi monede care nu au fost
prezentate publicului larg în ultimele două decenii.
"Suntem onoraţi
să fim unul dintre conservatorii unui segment semnificativ din patrimoniul
cultural al României şi suntem bucuroşi că avem ocazia să prezentam publicului
larg colecţia de artă şi numismatică aflată în tezaurul băncii”, a declarat
Cornel Cojocaru, Director de Comunicare BCR.
Printre
tablourile expuse se regăsesc opere ale lui Nicolae Grigorescu, Theodor
Pallady, Gheorghe Petraşcu, Jean Al. Steriadi, Camil Ressu, Nicolae Tonitza,
Corneliu Baba, Ion Ţuculescu, Dumitru Ghiaţă, Maxy, Iosif Iser, Nicolae
Dărăscu, Samuel Mutzner, Alexandru Ciucurencu.
Cele mai bine
cotate sunt două tablouri pictate de Theodor Pallady – Natură moartă cu pălarie
şi Natură moartă cu revista Arta evaluate la zeci de mii de euro fiecare.
O altă pânză
foarte bine cotată dintre cele expuse este Clepsidra pictată de Ion Ţuculescu,
lucrarea fiind evaluată la câteva zeci de mii de euro.
"Colecţia Băncii
Comerciale Române este o colecţie tânără, care are deja toate calităţile pentru
a creiona o imagine coerentă istoric a artei moderne româneşti. O demonstrează
selecţia de faţă, din care nu lipsesc nici capodoperele şi nici ineditele,
pentru că e întotdeauna un noroc şi un privilegiu să poţi descoperi opere
valoroase care nu sunt în circuit public”, a declarat Dana Crişan, curatorul
expoziţiei.
Cele peste 170 de
monede şi medalii pe care le prezentăm cu ocazia acestei expoziţii reprezintă
doar o mică selecţie din colecţia numismatică a BCR, care a fost constituită
după anul 2004, prin achiziţionarea metalelor preţioase de la populaţie. În
prezent, colecţia BCR este una destul de importantă numeric, fiind alcătuită
din 2022 monede şi medalii de aur, 235 medalii argint şi 809 medalii din metale
comune.
Monedele expuse
au origini spaţio-temporale diverse - de la Kosonii dacici, donaţi Muzeului
Naţional de Istorie a României de către BCR, şi câteva monede antice şi
bizantine, până la monede şi medalii de aur moderne şi contemporane emise în
România şi de alte state din Europa, Asia, Africa, America şi Australia. Atât
monedele antice şi bizantine cât şi cele moderne reprezintă emisiuni tipice
pentru numerarul de aur care a circulat în spaţiul românesc de-a lungul
ultimelor 24 de secole. Unele piese sunt noutăţi chiar şi de patrimoniu, care
nu se regăsesc nici în colecţii importante precum cea a Muzeului Naţional de
Istorie.
"Sperăm că
această expoziţie şi catalogul care o însoţeşte să reprezinte doar un prim pas
dintr-un proces mai amplu, prin care BCR va pune la dispoziţia publicului larg
şi a specialiştilor comorile sale artistice şi istorice” a declarat dr. Ernest
Oberländer-Târnoveanu, Directorul Muzeului Naţional de Istorie a României.
Catalogul
publicat cu acest prilej s-a oprit la unele dintre cele mai interesante sau
rare piese ale colecţiei. Pe lângă câteva monede antice şi bizantine care sunt
publicate în acest catalog, selecţia pieselor din colecţia BCR cuprinde şi
monede şi medalii de aur moderne şi contemporane emise de state din Europa, Asia,
Africa, America şi Australia.
Expoziţia poate
fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 09:00 – 17:00, în holul
central al Muzeului Naţional de Istorie a României.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu