Revista Capital
2012
Revista Capital
a lansat, în premieră, topul celor mai bine vânduţi artişti în licitaţiile
publice din ultimii zece ani, alături de Top 300 cei mai bogaţi români, luni,
29 octombrie, la Palatul Cesianu-Racoviţă.
La eveniment
au participat personalităţi marcante ale mediului de afaceri şi politic, oameni
de cultură, iar în cadrul prezentării au luat cuvântul: Horia Roman
Patapievici, Alexandru Bâldea (acţionar majoritar Artmark), Oana Osman
(redactor-şef Capital), Miron Manega (jurnalist) şi Eugen Voicu (preşedinte
Certinvest).
În contextul
în care, în ultimii ani, piaţa de artă a înregistrat o creştere spectaculoasă,
devenind cea mai incitantă iniţiativă de business, mai ales datorită riscului
investiţional scăzut şi a orizontului investiţional mediu spre lung, proiectul
iniţiat de revista Capital vine în ajutorul investitorilor mai puţin
experimentaţi, dar şi al celor care doresc să plaseze capital în bunuri sigure,
cu posibilitate de tezaurizare.
Ocupanţii de
gală ai primelor zece poziţii, cu recorduri de autor pe piaţă românească de
artă sunt: Nicolae Tonitza, (record: opera În iatac, adjudecată în Licitaţia de
Iarnă, Artmark, 2011, la 290.000 de euro), Nicolae Grigorescu (record: opera
Ţărăncuţă odihnindu-se, adjudecată în Licitaţia de Art Nouveau şi Romantism,
Artmark, 2011, la 270.000 de euro), Camil Ressu (record: opera Aişe, adjudecată
în Licitaţia de Vară, Artmark, 2009, la 160.000 de euro), Ştefan Luchian
(record: opera Flori de primăvară, adjudecată în Licitaţia de Primăvară,
Artmark, 2011, la 155.000 de euro), Ioan Andreescu (record: opera Ulcică cu
flori de câmp, adjudecată în Licitaţia Vechi Maeştri ai Picturii Româneşti,
Artmark, 2011, la 135.000 de euro), Marcel Iancu (record: opera Port, adjudecată
în Licitaţia de Vară, Artmark, 2009, la 130.000 de euro), Ion Ţuculescu
(record: opera Mare fermecătoare, adjudecată în Licitaţia de Primăvară,
Artmark, 2011, la 105.000 de euro), Theodor Pallady (record: opera Nud cu
eşarfă galbenă, adjudecată în Licitaţia Alis, martie 2007, la 75.758 de euro),
Victor Brauner (record: opera Portret pentru mai târziu/Portretul lui Ion
Minulescu, adjudecată în Licitaţia de Avangargardă şi Expresionism, Artmark,
2012, la 75.000 de euro), Constantin Artachino (record: opera Scenă din
Dobrogea, adjudecată în Licitaţia de Orientalism, Artmark, 2011, la 67.500 de
euro).
Prima ediţie
a albumului de colecţie Top 100 cei mai valoroşi pictori români conţine şi un
supliment cu cele mai îndrăgite pictoriţe şi sculptoriţe, cei mai valoroşi
artişti contemporani şi artişti consacraţi în străinătate.
Vânzările
publice (prin licitaţii de artă) ale Artmark au crescut de la 5,5 milioane de
euro în 2010 la 11 milioane de euro în 2011 – într-o piaţă a vânzărilor publice
care a crescut de la aproximativ 8,3 milioane euro în 2010 la aprox. 14
milioane euro în 2011.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu