luni, 12 noiembrie 2012

3 spectacole - 3 personaje - 1 invitatie



Patrimoniu - o scena pentru tineri


Bucuresti


14 noiembrie 2012





  3 spectacole… 3 personaje… 1 invitaţie este numele unei piese de teatru muzeal care se prezintă în afara unui muzeu: la Dianei Patru (pe strada Dianei nr. 4, Bucureşti), miercuri, 14 noiembrie, la ora 21.30. Acest spectacol este cu totul neobişnuit prin conţinut, dar şi prin geneză. 
  Se vorbeşte într-o singură piesă de teatru despre 3 destine speciale, despre 3 personalităţi care nu s-au întâlnit niciodată datorită faptului că au trăit în perioade diferite dar și în localități diferite, dar care au în comun perseverenţa, dedicaţia,  dragostea pentru frumos şi faptul că activitatea lor este “obiect” de patrimoniu deţinut de muzee. Este vorba de Elena Mureşianu, Romulus Cioflec şi Vasile Grigore. 
  Elena Mureşianu a fost o persoană puternică, întreprinzătoare, artistă, luptătoare pentru drepturile femeilor şi ale românilor în general, care a preluat conducerea uneia dintre cele mai importante publicaţii din Ardeal - Gazeta Transilvaniei. 
  Romulus Cioflec a fost scriitor, jurnalist, activist pentru drepturile românilor, şi un pasionat călător prin alte culturi. 
   Vasile Grigore este unul dintre cei mai importanţi pictori ai sfârşitului de secol XX, despre care se poate spune că, dintre contemporanii săi, a reuşit cel mai mult să influenţeze pe tinerii artişti, prin stilul său inconfundabil.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu