Muzeul de Istorie
Galatii prin obiectivul fotografilor George si Jean Maksay
Muzeul Casa Cuza Voda, Galati
29 noiembrie 2012 - ianuarie 2013
Muzeul de Istorie Galaţi
vă invită joi, 29 noiembrie 2012, ora 12.00, la vernisajul fotoexpoziţiei: Galaţii
prin obiectivul fotografilor George şi Jean Makşay.
Incursiunea foto în universul citadin al Galaţilor primei
jumătăţi a secolului al XX-lea, aduce în atenţia publicului repere edilitare,
socio-economice ori culturale, cu ecouri reale ale trecutului în prezentul
comunităţii acestei urbe.
"Călătoria foto prin Galaţii de altădată este facilitată de
profesionalismul cu care fotografii George şi Jean Makşay (tată şi fiu) au
surprins prin obiectivul lor peisaje, monumente istorice şi arhitecturale
locale. Măiestria artei fotografice pe care au reprezentat-o cei doi Makşay
între anii 1895 şi 1973, poate fi observată şi în contextul tematic al
demersului expoziţional bazat pe valorificarea selectivă a colecţiei de clişee
de sticlă şi fotografii provenite de la atelierul foto Makşay, aflate în
patrimoniul Muzeului de Istorie Galaţi.”
Evenimentul va avea loc la Muzeul Casa Cuza Vodă, strada
Al. I. Cuza, nr. 80, Galaţi .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu