Casa Memoriala D. P. Perpessicius
Braila
noiembrie 2012 - ianuarie 2013
Basil Munteanu (n. Vasile Munteanu, 9 noiembrie 1897, Brăila - d. 1 iulie 1972, Paris ) a fost un istoric literar român,
critic literar și filolog, membru al
Academiei Române. A fost de asemenea profesor de literatură comparată la
Facultatea de Litere din București. A
fost timp de câteva decenii secretar de redacție
al Revistei de literatură comparată. A fost un autor bilingv care a scris cu
egală ușurință în limba română și în
limba franceză. După ce s-a refugiat în Franța
în 1946 (cu ocazia plecării în Franța
ca membru al delegației României la
Conferința de Pace din Paris ) s-a semnat cu numele Basil
Munteano.
Este autorul unei Panorame a literaturii române contemporane
care a fost scrisă, inițial, în limba
franceză (titlul in original era Panorama de la littérature roumaine
contemporaine) și care a fost publicată
în 1938. Această lucrare a fost ulterior tradusă în mai multe limbi europene.
Acest volum constituie, de fapt, cea mai cunoscută istorie literară a literaturii
române în străinătate, din care majoritatea cercetătorilor străini își extrag cunoștințele despre literatura română. (Wikipedia.org)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu