Agentia de Stiri Bune
22 noiembrie 2012
Ambasada Federaţiei Ruse în România a donat Bibliotecii
Academiei Române primele 25 de volume din Integrala Manuscriselor Dimitrie
Cantemir, în cadrul unui eveniment special organizat joi (22 noiembrie 2012, la Bucureşti.
Potrivit Agerpres, Manuscrisele Cantemir sunt facsimilate pe
hârtie de lux, legate în piele, şi închise în cutii de lemn. Seturi similare
le-au fost oferite preşedintelui rus Vladimir Putin şi lui Dmitri Medvedev,
premierul Federaţiei Ruse.
"Prin cultură strângem mâna unei ţări, care întinde, la
rândul ei, mâna, prin cultură", a declarat preşedintele Academiei Române,
academicianul Ionel Haiduc.
De asemenea, profesorul Constantin Barbu, coordonatorul
facsimilării manuscriselor, a anunţat că Universitatea Creştină Dimitrie
Cantemir doreşte să scaneze încă 10 cutii cu manuscrise dintre cele 56
aparţinând marelui cărturar. În prezent, cea mai mare parte a manuscriselor lui
Cantemir se află în arhivele ruseşti din Moscova şi Sankt Petersburg.
Dimitrie Cantemir a fost domnitorul Moldovei (martie -
aprilie 1693 şi 1710 - 1711), autor, cărturar, enciclopedist, etnograf,
geograf, filosof, istoric, lingvist, muzicolog, compozitor şi scriitor
moldovean. A fost primul român ales membru al Academiei din Berlin, în 1714, şi
este considerat unul dintre marii umanişti ai Europei.
Profesorul Constantin Barbu
***Imagini de pe ziaristionline.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu