vineri, 26 octombrie 2012

Comori de suflet romanesc


Poveste de Sfantul Dumitru


Legenda populara din Avrig


Culeasa de Maria Grancea de la Cotofana Dumitru





Photo: POVESTE  DE  SFANTUL DUMITRU
(Legenda populara din Avrig, culeasa de la Dumitru Cotofana)

                   Se spune ca, de Sfantul Dumitru se face prima mamaliga din cucuruz nou, se topeste in fiertura fiebinte branza de oaie si se invarte balmosul. Faina trebuie macinata in noaptea de San’Dumitru, cand focurile ard la intrarea pe hotar. Dar treaba asta trebuie s-o faca musai barbatul ca altfel, Maiestrele golesc intr-o noapte cosul si gospodarul ramane sarac.
                 Lidia avea un barbat molau si caruia ii cam placea si tuica de zarzane asa ca, ce sa faca, a imbracat camasa barbateasca, a inhamat caii la caruta, a incarcat sacul de cucuruz (zdrumicat tot de ea de cu seara) si-a pus in cap o palarie fecioreasca cu barsoane, a pus in straita o fele de tuica pentru morar si un colt de hencles cu branza pentru morarita si a luat, in miez de noapte, drumul Morii de Dinsus.
                 La iesirea din sat o baba zdrentaroasa o opreste din drum:
Unde meri maica?
La moara, Lele.
Nu ma duci si pe mine pana la rascrucea Porumbacului?
Te duc Lele, cum nu, te duc. Si o ajuta pe baba sa urce.
                 Pentru a o duce pe baba, Lidia a trebuit sa dpaseasca Moara si sa mearga mai departe spre munte. Acolo, la rascruce, Maiestrele isi incinsesera hora, in miez de noapte.
                              Lidia a vrut sa intoarca dar caii s-au oprit si nu voiau sa asculte. Lidia tinea ochii inchisi strans stiind, ca daca le priveste, Maiestrele ii vor fura mintile.
                               A simtit o mana uscata pe mana cu care tinea hetele si vocea batranei ii sopteste in ureche „Lasa muma, lasa, ca a hi bine si barbatul tau de-acum, da’ sa-i spui Dumitru”
                            -Pai nu-l cheama asa!
                            - Cheama-l asa si de-acum incolo nu-i mai avea necaz cu el. Acum deschide ochii.
                           Lidia deschise ochii si in fata ei stateau, frumoase, Maiestrele. Stateau, dar pareau ca danseaza.
                                    - Sporeasca-va jocul Maiestrelor, sporeasca-va frumusetea – a fost singurul lucru pe care l-a putut ingaima, speriata, Lidia. 
                                   - Sporeasca-ti si tie faina de Sfantul Dumitru – au raspuns in cor frumoasele si au disparut in noapte.
                        Lidia s-a intors la Moara dar cand a desfacut sacul in el era faina, nu cucuruz. Faina aceea nu s-a terminat decat in ajun de Sfantul Dumitru, in anul urmator.
                              Sotul Lidiei, caruia in taina aceasta ii spunea Dumitru a luat sacul gol pentru a-l umple cu boabe sa-l duca la moara. In mainile lui, pana n-a ajuns sa puna cucuruzul, sacul se umplea cu faina. Si asa s-a intamplat in fiecare an cat au trait Lidia si Dumitru.

    Se spune ca, de Sfantul Dumitru se face prima mamaliga din cucuruz nou, se topeste in fiertura fiebinte branza de oaie si se invarte balmosul. Faina trebuie macinata in noaptea de San’Dumitru, cand focurile ard la intrarea pe hotar. Dar treaba asta trebuie s-o faca musai barbatul ca altfel, Maiestrele golesc intr-o noapte cosul si gospodarul ramane sarac.
   Lidia avea un barbat molau si caruia ii cam placea si tuica de zarzane asa ca, ce sa faca, a imbracat camasa barbateasca, a inhamat caii la caruta, a incarcat sacul de cucuruz (zdrumicat tot de ea de cu seara) si-a pus in cap o palarie fecioreasca cu barsoane, a pus in straita o fele de tuica pentru morar si un colt de hencles cu branza pentru morarita si a luat, in miez de noapte, drumul Morii de Dinsus.
    La iesirea din sat o baba zdrentaroasa o opreste din drum:
             Unde meri maica?
             La moara, Lele.
            Nu ma duci si pe mine pana la rascrucea Porumbacului?
            Te duc Lele, cum nu, te duc. Si o ajuta pe baba sa urce.
    Pentru a o duce pe baba, Lidia a trebuit sa depaseasca Moara si sa mearga mai departe spre munte. Acolo, la rascruce, Maiestrele isi incinsesera hora, in miez de noapte.
    Lidia a vrut sa intoarca dar caii s-au oprit si nu voiau sa asculte. Lidia tinea ochii inchisi strans stiind, ca daca le priveste, Maiestrele ii vor fura mintile.
   A simtit o mana uscata pe mana cu care tinea hetele si vocea batranei ii sopteste in ureche    
        "Lasa muma, lasa, ca a hi bine si barbatul tau de-acum, da’ sa-i spui Dumitru”
        -Pai nu-l cheama asa!
       - Cheama-l asa si de-acum incolo nu-i mai avea necaz cu el. Acum deschide ochii.
   Lidia deschise ochii si in fata ei stateau, frumoase, Maiestrele. Stateau, dar pareau ca danseaza.
      - Sporeasca-va jocul Maiestrelor, sporeasca-va frumusetea – 
a fost singurul lucru pe care l-a putut ingaima, speriata, Lidia.
      - Sporeasca-ti si tie faina de Sfantul Dumitru – au raspuns in cor frumoasele si au disparut in noapte.
    Lidia s-a intors la Moara dar cand a desfacut sacul in el era faina, nu cucuruz. Faina 
aceea nu s-a terminat decat in ajun de Sfantul Dumitru, in anul urmator.
   Sotul Lidiei, caruia in taina aceasta ii spunea Dumitru a luat sacul gol pentru a-l umple cu boabe sa-l duca la moara. In mainile lui, pana n-a ajuns sa puna cucuruzul, sacul se umplea cu faina. Si asa s-a intamplat in fiecare an cat au trait Lidia si Dumitru.

***Fara dna Silvia Dumitrache nu ajungeam la aceasta frumoasa poveste - asa ca e drept sa ii multumesc.
***Cotofana Dumitru este (a fost) bunicul Mariei Grancea 




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu