Arta plastică contemporană românească
Ștefan Câlția
AnnArt Gallery, Galeria Posibilă, București
4 - 28 decembrie 2018
O nouă personală Ștefan Câlția, prezentată în tandem la
Galeria AnnArt, din 4 decembrie și la Galeria Posibilă, din 11 decembrie,
reunește un fond nou de lucrări realizate de artist în anul 2018.
Spațiul natural devine personaj în narațiunile pe care
Ștefan Câlția ni le arată, ne îndeamnă să le privim. Personificate - flori,
arbori, animale - sunt mediatori ai unei gândiri colective, ale unor cunoștințe
sociale, culturale, biologice, de comunicare a omului cu natura. Aici, o fată
poartă sânziene, o alta plutește despura unui bou, un acrobat merge pe sârma
subțire, un vânzător de panglici, un păsărar, o altă fată stă într-o barcă
încărcată cu ierburile verii, Papageno călătorește prin pădure, iar stejarii
vorbesc prin lipsa călătorului și un balon e lansat deasupra chiparoșilor.
Călătoria personajelor începe în atelier și continuă în pictură și în felul în
care fiecare dintre noi o privim. Căci dincolo de povestea lor, de menirea
fiecărui personaj, aici se conturează povestea noastră în prezența lor.
Personajele din pictura lui Ștefan Câlția călătoresc în spațiul natural și în
spațiul teatral. Această dublă narațiune propune reflexii asupra spațiului dat
și a celui fabricat, asupra straturilor de privire - înainte și dincolo de cortină,
înainte și dincolo de pânză, înainte și dincolo de pădure. (Alexandra Manole)
Accesul public la expoziţie este gratuit, între 4 decembrie
şi 28 decembrie, de luni până vineri între orele 11:00-19:00, sâmbătă 11:00-15:00. Fondul
de lucrări este disponibil pentru vânzare prin galeria AnnArt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu