Muzeul Național Peleș
Sinaia
iulie 2021
Armura de tip maximilian, atelier german, a doua jumătate a
secolului al XVI-lea
Oţel turnat, ciocănit, gravat, nituit, cizelat; piele
presată, decupată, finisată; material textil
"Armura, deși grea, rămâne o povară mândră în care bărbatul
va sta întotdeauna drept". (Mark Twain)
Armura face parte din categoria armelor de apărare individuală,
iar parcursul istoric al acesteia cunoaște trei etape principale: evoluția
lentă, cu multiple încercări de îmbunătățire (până în secolul al XV-lea),
apogeul execuției armurii - prin suplețe, elganță și eficiență - (secolele
XV-XVI) și declinul ei (prima jumătate a secolului al XVII-lea). Apariția
armelor de foc a dus, în mod firesc, spre renunțarea treptată la piesele de
armură, singura parte a armurii rămasă în uz, la acel moment, fiind cuirasa
(armura care proteja pieptul și spatele), realizată dintr-un metal mai gros,
rezistent glonțului muschetei.
Spre deosebire de armatele moderne, unde unui soldat i se
furnizează echipament de către Guvern, în Evul Mediu cavalerilor și nu doar
acestora, li se impunea să-și procure armele și armurile. Acest lucru se
datora, parțial, cheltuielilor, deoarece nu exista un guvern central care să
susțină costurile în acest sens. Purtarea armelor și a armurii nu era doar un
drept, ci și o obligație, contribuind astfel, fiecare în parte, la apărarea
comună. Sancțiunile pentru nerespectarea acestei obligații puteau ajunge la
amenzi sau chiar la mutilare fizică.
Pe lângă aspectul strict militar al armurii, merită
menționat și cel estetic. Moda civilă și armura s-au inspirat reciproc.
Tendințele modei civile au fost natural influențate de silueta armurii, în timp
ce armura a încercat să imite detaliile și designul costumului civil.
În colecția de arme a Muzeului Național Peleș, predomină
armurile de proveniență germană, datorită, desigur, rădăcinilor dinastice ale
regelui Carol I, dar și importanței atelierelor germane, unii dintre
principalii producători de armuri din Europa.
Obiectul lunii iulie este o armură germană de tip maximilian (Maximilian I, 1493-1519), cu cască armet, realizată în atelier german, în a doua jumătate a secolului al XVI-lea (1551-1600).
Această armură a fost achiziționată de către expertul în
arme medievale, vienezul Julius Ernst Scheurer, pentru colecția de arme a
regelui Carol I. Iată ce nota într-una dintre scrisorile lui către comanditarul
Carol I (desenul în peniță, realizat cu o deosebită acuratețe, este însoțit de
o descriere a piesei):
"Armură din a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Coiful
sferic cu creastă joasă și vizor ascuțit, ușor deteriorat.
Piesele axilare cu unghi ascuțit, sunt formate din 7 plăci,
fixate pe suporturile multiple pentru gât așezate prin intermediul unor
stifturi de răsucire.
Pieptarul este ușor rotunjit, are o creastă ascuțită
(brusc), rotunjită (Tapulbrust) și poartă un însemn.
Mânecile închise cu cleme unghiulare în forma unei jumătăți
de scoică.
Mănușa dreaptă este incompletă.
Ciorapi mulați, plăci pentru genunchi, armura gambei (cea
anterioară) cu creastă.
Pantofii cu verigi flexibile, semiascuțiți (așa numitul cioc
de rață), compleți.
Notă:
Armura este originală, doar puțin deteriorată, unele mici
piese trebuie înlocuite, precum și câte ceva la centură. Ușor curățată.
În cazul unei achiziții armura va trebui preluată de client,
însă călătoria necesită o singură zi.
Îmi permit să remarc, cu supunere, că am cuvântul
proprietarului respectiv pâna în Decembrie".
Cască armet cu vizieră mobilă, tijă port penaj.
Pieptar bombat cu nervură proeminentă, armură de braţ cu
lame mobile şi cotiere. Mănuşă cu degete articulate. Braconieră din două lame
şi tasete din patru lame articulate, între ele fragmente de zale. Genunchieră
rotunjită cu aripioare laterale şi încălţăminte model cioc de raţă. Pe pieptar
la partea superioară marcă de atelier.
Text: Raluca Romok, muzeograf
