marți, 8 iunie 2021
De Ziua Eroilor
Mausoleul Eroilor
Mateiaș
10 iunie 2021
Potrivit calendarului creștin ortodox, în cea de-a
patruzecea zi de la Sfintele Paști, este Ziua Înălțării, dar este și Ziua
Eroilor, căreia i s-a conferit prin lege (Decretul 1943 din 4 mai 1920)
statutul de sărbătoare națională dedicată tuturor celor care s-au jertfit pe
câmpurile de luptă.
Mausoleul Eroilor de la Mateiaș, monument comemorativ
dedicat ostașilor români căzuți în Primul Război Mondial, găzduiește permanent
evenimente dedicate cinstirii memoriei acestora.
Astfel, în data de 10 iunie 2021, ora 11:00, la
Mausoleul Eroilor de la Mateiaș, are loc un ceremonial militar și religios, cu
depuneri de coroane, organizat cu sprijinul Forțelor Armate Române, din cadrul
Garnizoanei Câmpulung.
De asemenea, în aceeași zi, după finalizarea ceremonialului,
va avea loc inaugurarea proiectului cultural și educațional Oficiul poștal de
război realizat de către Muzeul Municipal Câmpulung, cu sprijinul Primăriei
și Consiliului Local al Municipiului Câmpulung.
Vă așteptăm, ca împreună, să marcăm una dintre cele mai importante sărbători ale românilor.
Filatelie și artă plastică
Luna iunie - luna expozițiilor
Gustav Hlinka
Direcția Județeană pentru Cultură și Artă, Reșița,
ediția a XIV-a, 7 iunie 2021
Un parcurs pe Dealul Mitropoliei și în împrejurimi
Lansare de carte
Librăria Cărturești Modul, București
8 iunie 2021
Mâine, 9 iunie, are loc lansarea cărții Un parcurs pe
Dealul Mitropoliei și în împrejurimi, autori Cristina Woinaroski, Simona
Drăgan și Monica Croitoru -Tonciu, volum ce își propune să aducă în atenția
iubitorilor de istorie și arhitectură bucureșteană evoluția urbanistică și
arhitecturală, de-a lungul a patru secole, a Dealului Mitropoliei și a
împrejurimilor sale.
"Sperăm ca acest volum să completeze istoria Dealului
Mitropoliei, să trezească interesul cititorilor și să fie în același timp un
instrument de lucru pentru viitoarele intervenții ale urbaniștilor,
arhitecților și edililor capitalei" declară autoarele.
Evenimentul de lansare are loc la Librăria Cărturești Modul,
str. Academiei nr. 18 – 20 (cu intrare din porticul Universității de Arhitectură
și Urbanism Ion Mincu), cu începere de la 18:30, în prezența arh. Alexandru
Beldiman, prof. dr. arh. Nicolae Lascu (UAUIM), lector univ. dr. Mirela
Duculescu (UNArte), care vor prezenta volumul, și a autoarelor.
Din cauza restricțiilor sanitare, este necesară confirmarea
de participare la eveniment.
Cartea a apărut cu sprijinul Ordinului Arhitecților din România, din Timbrularhitecturii.
Cu drag, în jurul Otiliei
Muzeul Otilia Cazimir
Iași
8 iunie 2021
Muzeul Național al Literaturii Române Iași, în parteneriat
cu Asociația Patrimoniu pentru comunitate Iași, organizează evenimentul Cu
drag, în jurul Otiliei, în data de 8 iunie 2021, la Muzeul Otilia Cazimir,
de la ora 12:00.
În colaborare cu Școala Gimnazială Otilia Cazimir Iași și
Școala Primară Mihail Kogălniceanu Iași, această activitate comemorează 54 de
ani de la trecerea în neființă a poetei.
Elevii au pregătit un program artistic sub coordonarea:
prof. înv. primar Alina Streba, prof. înv. primar Anca Cocuz, prof. înv. primar
Loredana Zapan și prof. înv. primar
Gianina-Claudia Constantinescu.
Coordonatoarea activității este Indira Spătaru, muzeograf MNLR Iași.














