Mausoleul Eroilor
Mateiaș
10 iunie 2021
Potrivit calendarului creștin ortodox, în cea de-a
patruzecea zi de la Sfintele Paști, este Ziua Înălțării, dar este și Ziua
Eroilor, căreia i s-a conferit prin lege (Decretul 1943 din 4 mai 1920)
statutul de sărbătoare națională dedicată tuturor celor care s-au jertfit pe
câmpurile de luptă.
Mausoleul Eroilor de la Mateiaș, monument comemorativ
dedicat ostașilor români căzuți în Primul Război Mondial, găzduiește permanent
evenimente dedicate cinstirii memoriei acestora.
Astfel, în data de 10 iunie 2021, ora 11:00, la
Mausoleul Eroilor de la Mateiaș, are loc un ceremonial militar și religios, cu
depuneri de coroane, organizat cu sprijinul Forțelor Armate Române, din cadrul
Garnizoanei Câmpulung.
De asemenea, în aceeași zi, după finalizarea ceremonialului,
va avea loc inaugurarea proiectului cultural și educațional Oficiul poștal de
război realizat de către Muzeul Municipal Câmpulung, cu sprijinul Primăriei
și Consiliului Local al Municipiului Câmpulung.
Vă așteptăm, ca împreună, să marcăm una dintre cele mai importante sărbători ale românilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu