Muzeul Municipiului București
5 iulie - 4 noiembrie 2018
Muzeul Municipiului București invită publicul să participe
joi, 5 iulie 2018, ora 18:00, la vernisajul expoziției Artă și ambient în
București - prima jumătate a secolului XX care va avea loc la Palatul Suțu.
În Bucureştii celei de-a doua jumătăți a secolului al
XIX-lea și prima jumătate a secolului XX au loc profunde schimbări de ambient
atât în ceea ce priveşte aspectul oraşului, cât şi al interioarelor de case
bucureştene. Dacă la începutul secolului predominant era mobilierul de tip
oriental, definit prin lipsa pieselor de mari dimensiuni, având mai multe
sofale cu perne şi covoare orientale, după 1850 acesta începe să capete aspect
occidental în care domină mobilierul de tip Biedermayer, Louis-Philippe şi
Napoleon al III-lea. În acelaşi timp, găsim o amalgamare de obiecte provenind
din ţările orientale şi occidentale, dar adesea ele cuprind neamestecate
stilurile clasice europene cu toată frumuseţea lor. Nu trebuie uitat că pentru
ţările române acest secol reprezintă intrarea lor în Europa, că începe o
perioadă de profunde transformări, odată cu sfârşitul domniilor fanariote, atât
pe plan economic, social şi edilitar- urbanistic, dar şi ca mentalitate.
Cunoaşterea Bucureştiului, în vederea recompunerii imaginii
sale, poate fi înlesnită de construcţiile şi elementele de urbanism păstrate de
forma de ambient interior cu mobilier, obiecte decorative mici, de uz curent
sau de opere de artă plastică. Bucureştiul este cunoscut ca Micul Paris, mai
ales din perspectiva arhitecturii sale de inspiraţie franceză din perioada La
Belle Époque.
Stilul burghez propriu-zis s-a cristalizat în decoraţia de
interior din ţările germanice în stilul Biedermayer, stil decorativ ce va
împodobi saloanele elitei bucureştene în epoca romantismului, specifică
generaţiei paşoptiştilor. Este de remarcat că, deşi mobilierul este mai durabil
şi, de obicei supravieţuieşte mai mult modelelor vestimentare şi chiar
posesorilor lor, costumul este cel care determină, în general, apariţia noilor
forme ale scaunelor şi fotoliilor prin conturarea unui nou ideal uman şi prin
impunerea unor noi dimensiuni.
Astfel, în Anglia, la începutul secolului al XVII-lea, din
pricina noii mode a pantalonilor bufanţi, au trebuit lărgite scaunele
Parlamentului. Un secol mai târziu, fotoliile tip Louis XV aveau braţele
deplasate spre spate pentru a putea cuprinde fustele susţinute pe schelete de
lemn (panier). Mobilierul Biedermayer definea o ambianţă plăcută, confortabilă,
destinată în primul rând vieţii de familie din mediile orăşeneşti. Mobila
holului de sufragerie era pe prim plan, cu masa rotundă, scaune şi canapele
care mai aminteau doar vag de formele empire, liniile rigide fiind înlocuite cu
contururi curbe, iar lemnul negru de abanos, cu esenţe mai ieftine cum ar fi
nucul, stejarul, de culoare brun deschisă, fără aplicaţii de bronz. Ilustrând
şi de astă dată mularea scaunului după forma trupului şi a costumului, spătarul
Biedermayer imita rotunjimea umerilor şi talia subţire cerută de modă. Către
1840, repertoriul ornamental se va îmbogăţi cu motive vegetale sculptate,
aplicate, cu ornamente şi garnituri prefabricate din lemn, în unele cazuri
chiar din metal (alamă).
Una dintre cele mai populare piese în interioarele epocii
este secrétaire-ul care, cu uşa sa rabatabilă poate fi transformat în pupitru
de scris, în timp ce în plan secundar nenumărate sertare, nişe şi compartimente
secrete pot ascunde „comorile” proprietarului de privirile indiscrete.
Predilecţia ebeniştilor pentru elementul utilitar îşi
găseşte exprimarea în comode, cele mai uzuale şi căutate piese, iar comoda
Biedermayer este o mobilă practică, cu sertare, mai scundă decât bine cunoscutul
„chiffonier” francez.
Spectaculoasa masă mare, rotundă, de sufragerie, cu sertare
pe centură şi blatul masiv, fixat pe o coloană robustă cu aspect de balustru
era prezentă în majoritatea încăperilor.
Însoţită de scaune, fotolii şi măsuţe, canapeaua devine,
indiferent de locul în care este plasată, punctul central al încăperii, fiind o
întruchipare a bunăstării şi confortului.
Dulapul acestei perioade este particular prin simplitatea
lui, elementul distinctiv constituindu-l panourile cu variate profiluri ce
decorează batanţii. Aceasta este piesa care a rezistat cel mai bine în timp,
bucurându-se de o apreciere specială până în zilele noastre.
Decorul interioarelor era completat de perdele, draperii din
muselină albă, cu decoraţii aplicate ce conferă şi ele diferitelor spaţii o
notă de intimitate.
Asemenea mobilierului, piesele de argintărie atestă
perpetuarea aceloraşi standarde de calitate în ceea ce priveşte execuţia.
Nedecorate în majoritatea cazurilor, ele se remarcă prin virtuozitatea
finisajului, prin jocul de lumini şi umbre pe suprafeţele cu ample muluri.
Secolul al XIX-lea, pe tot parcursul său, şi-a însuşit limbajul diferitelor
stiluri. Sfeşnice, garnituri de masă (tacâmuri, servicii, cupe), obiecte de
toaletă (casete, flacoane) recurg atât la elemente specifice stilului
Biedermayer, cât şi la vocabularul renascentist (gheare de leu, personaje în
relief sau ronde-bosse) şi la cel al stilului Ludovic XVI (panglici, lauri,
motive perlate).
Scaunele vor fi din cele mai diferite categorii, unele
copiind până la detaliu exemplare mai vechi, în timp ce altele, a căror
structură de lemn este complet acoperită cu textile şi franjuri, au în vedere
asigurarea unui grad mai mare de confort. Pline de farmec şi originale sunt
canapelele „indiscret” cu trei locuri şi spătar în formă de elice, ca şi cele
denumite „confident” cu două locuri şi spătar în S. Acestora li se vor alătura
fotoliile „crapaud” – scunde şi capitonate, cu spătar în gondolă, pufurile –
taburete de formă rotundă, capitonată, cu picioarele mascate de franjuri,
precum şi "bornele” cu aspect de banchetă circulară cu un soclu central
supraînălţat. Şi, la fel cum altădată fotoliile Ludovic al XV-lea îşi
modificaseră braţele pentru a face loc fustei, acum s-au inventat taburete
speciale pouf, pentru a permite şederea doamnelor cu crinolină. Pe deasupra,
şalul se purta în continuare în casă ca şi pe stradă.
La sfârșit de secol XIX și început de secol XX, Arta 1900
își va spune cuvântul. Concomitent cu piesele decorative de tip Art Nouveau –
mobilier, lămpi, bijuterii, accesorii – se manifestă stilul Neoromânesc, care
va determina creația de artă decorativă de inspirație tradițională. Astfel, în
interioarele de epocă vom întâlni, alături de stilurile consacrate și mobilier
sculptat, ștergare, scoarțe țărănești.
Începutul epocii curentului modernist determină adăugiri de
noi volume geometrice, articulate între ele, în arhitectura interioarelor.
Mobilierul nou, din linii drepte, de lemn sau metal și accesoriile interioare
erau destinate producției industriale, de serie. Acesta va coexista cu piesele
de lux de tip Art Deco, în perioada pe care o prezentăm.
Prezentare realizată de Dr. Maria-Camelia Ene
Șef secție Patrimoniu și Evidență Centralizată Informatizată
Muzeul Municipiului București
