Artă și ambient în București - prima jumătate a secolului XX

Muzeul Municipiului București 

5 iulie - 4 noiembrie 2018

   Muzeul Municipiului București invită publicul să participe joi, 5 iulie 2018, ora 18:00, la vernisajul expoziției Artă și ambient în București - prima jumătate a secolului XX care va avea loc la Palatul Suțu.

   În Bucureştii celei de-a doua jumătăți a secolului al XIX-lea și prima jumătate a secolului XX au loc profunde schimbări de ambient atât în ceea ce priveşte aspectul oraşului, cât şi al interioarelor de case bucureştene. Dacă la începutul secolului predominant era mobilierul de tip oriental, definit prin lipsa pieselor de mari dimensiuni, având mai multe sofale cu perne şi covoare orientale, după 1850 acesta începe să capete aspect occidental în care domină mobilierul de tip Biedermayer, Louis-Philippe şi Napoleon al III-lea. În acelaşi timp, găsim o amalgamare de obiecte provenind din ţările orientale şi occidentale, dar adesea ele cuprind neamestecate stilurile clasice europene cu toată frumuseţea lor. Nu trebuie uitat că pentru ţările române acest secol reprezintă intrarea lor în Europa, că începe o perioadă de profunde transformări, odată cu sfârşitul domniilor fanariote, atât pe plan economic, social şi edilitar- urbanistic, dar şi ca mentalitate.

   Cunoaşterea Bucureştiului, în vederea recompunerii imaginii sale, poate fi înlesnită de construcţiile şi elementele de urbanism păstrate de forma de ambient interior cu mobilier, obiecte decorative mici, de uz curent sau de opere de artă plastică. Bucureştiul este cunoscut ca Micul Paris, mai ales din perspectiva arhitecturii sale de inspiraţie franceză din perioada La Belle Époque.

   Stilul burghez propriu-zis s-a cristalizat în decoraţia de interior din ţările germanice în stilul Biedermayer, stil decorativ ce va împodobi saloanele elitei bucureştene în epoca romantismului, specifică generaţiei paşoptiştilor. Este de remarcat că, deşi mobilierul este mai durabil şi, de obicei supravieţuieşte mai mult modelelor vestimentare şi chiar posesorilor lor, costumul este cel care determină, în general, apariţia noilor forme ale scaunelor şi fotoliilor prin conturarea unui nou ideal uman şi prin impunerea unor noi dimensiuni.

    Astfel, în Anglia, la începutul secolului al XVII-lea, din pricina noii mode a pantalonilor bufanţi, au trebuit lărgite scaunele Parlamentului. Un secol mai târziu, fotoliile tip Louis XV aveau braţele deplasate spre spate pentru a putea cuprinde fustele susţinute pe schelete de lemn (panier). Mobilierul Biedermayer definea o ambianţă plăcută, confortabilă, destinată în primul rând vieţii de familie din mediile orăşeneşti. Mobila holului de sufragerie era pe prim plan, cu masa rotundă, scaune şi canapele care mai aminteau doar vag de formele empire, liniile rigide fiind înlocuite cu contururi curbe, iar lemnul negru de abanos, cu esenţe mai ieftine cum ar fi nucul, stejarul, de culoare brun deschisă, fără aplicaţii de bronz. Ilustrând şi de astă dată mularea scaunului după forma trupului şi a costumului, spătarul Biedermayer imita rotunjimea umerilor şi talia subţire cerută de modă. Către 1840, repertoriul ornamental se va îmbogăţi cu motive vegetale sculptate, aplicate, cu ornamente şi garnituri prefabricate din lemn, în unele cazuri chiar din metal (alamă).

    Una dintre cele mai populare piese în interioarele epocii este secrétaire-ul care, cu uşa sa rabatabilă poate fi transformat în pupitru de scris, în timp ce în plan secundar nenumărate sertare, nişe şi compartimente secrete pot ascunde „comorile” proprietarului de privirile indiscrete.

   Predilecţia ebeniştilor pentru elementul utilitar îşi găseşte exprimarea în comode, cele mai uzuale şi căutate piese, iar comoda Biedermayer este o mobilă practică, cu sertare, mai scundă decât bine cunoscutul „chiffonier” francez.

   Spectaculoasa masă mare, rotundă, de sufragerie, cu sertare pe centură şi blatul masiv, fixat pe o coloană robustă cu aspect de balustru era prezentă în majoritatea încăperilor.

Însoţită de scaune, fotolii şi măsuţe, canapeaua devine, indiferent de locul în care este plasată, punctul central al încăperii, fiind o întruchipare a bunăstării şi confortului.

   Dulapul acestei perioade este particular prin simplitatea lui, elementul distinctiv constituindu-l panourile cu variate profiluri ce decorează batanţii. Aceasta este piesa care a rezistat cel mai bine în timp, bucurându-se de o apreciere specială până în zilele noastre.

  Decorul interioarelor era completat de perdele, draperii din muselină albă, cu decoraţii aplicate ce conferă şi ele diferitelor spaţii o notă de intimitate.

   Asemenea mobilierului, piesele de argintărie atestă perpetuarea aceloraşi standarde de calitate în ceea ce priveşte execuţia. Nedecorate în majoritatea cazurilor, ele se remarcă prin virtuozitatea finisajului, prin jocul de lumini şi umbre pe suprafeţele cu ample muluri. Secolul al XIX-lea, pe tot parcursul său, şi-a însuşit limbajul diferitelor stiluri. Sfeşnice, garnituri de masă (tacâmuri, servicii, cupe), obiecte de toaletă (casete, flacoane) recurg atât la elemente specifice stilului Biedermayer, cât şi la vocabularul renascentist (gheare de leu, personaje în relief sau ronde-bosse) şi la cel al stilului Ludovic XVI (panglici, lauri, motive perlate).

    Scaunele vor fi din cele mai diferite categorii, unele copiind până la detaliu exemplare mai vechi, în timp ce altele, a căror structură de lemn este complet acoperită cu textile şi franjuri, au în vedere asigurarea unui grad mai mare de confort. Pline de farmec şi originale sunt canapelele „indiscret” cu trei locuri şi spătar în formă de elice, ca şi cele denumite „confident” cu două locuri şi spătar în S. Acestora li se vor alătura fotoliile „crapaud” – scunde şi capitonate, cu spătar în gondolă, pufurile – taburete de formă rotundă, capitonată, cu picioarele mascate de franjuri, precum şi "bornele” cu aspect de banchetă circulară cu un soclu central supraînălţat. Şi, la fel cum altădată fotoliile Ludovic al XV-lea îşi modificaseră braţele pentru a face loc fustei, acum s-au inventat taburete speciale pouf, pentru a permite şederea doamnelor cu crinolină. Pe deasupra, şalul se purta în continuare în casă ca şi pe stradă.

    La sfârșit de secol XIX și început de secol XX, Arta 1900 își va spune cuvântul. Concomitent cu piesele decorative de tip Art Nouveau – mobilier, lămpi, bijuterii, accesorii – se manifestă stilul Neoromânesc, care va determina creația de artă decorativă de inspirație tradițională. Astfel, în interioarele de epocă vom întâlni, alături de stilurile consacrate și mobilier sculptat, ștergare, scoarțe țărănești.

    Începutul epocii curentului modernist determină adăugiri de noi volume geometrice, articulate între ele, în arhitectura interioarelor. Mobilierul nou, din linii drepte, de lemn sau metal și accesoriile interioare erau destinate producției industriale, de serie. Acesta va coexista cu piesele de lux de tip Art Deco, în perioada pe care o prezentăm.

Prezentare realizată de Dr. Maria-Camelia Ene

Șef secție Patrimoniu și Evidență Centralizată Informatizată

Muzeul Municipiului București

***Muzeul Municipiului Bucureşti - Palatul Suțu‎Vernisaj expoziție. Artă și ambient în Bucureștiul de odinioară