sâmbătă, 4 iunie 2016

Oferta turistică valabilă și-n prezent




Juliana Fabritius - Dancu


România de-altădată


Colecții și Colecționari


Înscrisuri de toate felurile





Un nou traseu turistic, printre bisericile fortificate săsești.
Cu ajutorul schițelor și desenelor în acuareăa semnate
Juliana Fabritius - Dancu.
Găsiți aici suficiente informații despre un om cu adevărat special:

Juliana Fabritius-Dancu - Wikipedia



Hosman (Holzmengen)


Detalii ale portalurilor.


Poarta in forma de inel a fortificatiei din Hosman.


Biserica din Hosman. Vedere dinspre rasarit.


Biserica din Hosman. Vedere dinspre sud.


Biserica fortificata din Marpod. Vedere dinspre rasarit.


Detaliu. Marpod.


Piata din Nocrich (Leschkirch).


Partea de nord a fortificatiei din  Nocrich.


Turnul de la rasarit al bisericii din Altina (Alzen).


Emblema unei bresle din Agnita (Agnetheln).


Biserica fortificata din Agnita vazuta dinspre nord.


Turn de aparare. Agnita.


Agnita.


Schita, detaliu, biserica din Vard (Werd).


Schita, biserica din Vard (Werd).


Biserica fortificata din Veseud (Zied), vazuta dinspre nord.


Biserica fortificata din Chirpar (Kirchberg), vazuta dinspre nord. 


Turn de aparare si clopotnita, Chirpar.


Almanah Komm mit '80.
Editor: Neuer Weg, București.

Salonul de Vara




Arta plastica contemporana romaneasca


Galeriile de Arta Focsani


6 iunie 2016




    Consiliul Judeţean Vrancea prin Centrul Cultural Vrancea, U.A.P. România – Filiala Vrancea, vă invită să participați luni, 6 iunie 2016, ora 15:00, la Galeriile de Artă din Focşani, la vernisajul Salonului de Vară.

Vor expune artiştii plastici: 

Elena Bârhală, Laura Elena Dumitru, Ştefan
Dumitru, Gheorghiţă Galan, Rodica Gherghinoiu, Virginia Hossu, 
Viorica Kalany, Liviu Nedelcu, Laurenţiu Păun, Gabriela Arghirescu Popa, 
Nicolae Rădvan, Leonard Slavu şi Elena Stoiciu.

Expoziţia va fi vernisată de criticul de artă Luiza Barcan.
Curatoriatul expoziţiei va asigurat de prof. dr. Liviu Nedelcu, 
director al Centrului Cultural Vrancea şi profesor Ştefan Dumitru.

Vă aşteptăm!!

vineri, 3 iunie 2016

Orașul Imaginat. Geografia Mentală din București




Muzeul Municipiului Bucuresti


Cristian Ciobanu


9 iunie 2016




    Muzeul Municipiului Bucureşti vă invită la următoarea întâlnire din cadrul conferinţelor de joi cu dr. Cristian Ciobanu pentru a afla despre Orașul Imaginat. Geografia Mentală din București, în data de 9 iunie 2016, ora 19:00, la Palatul Suțu.
    Geografia mentală este percepția asupra spațiului, este "ramura geografiei umane aflată în zona de interacțiune între geografie și psihologie, care studiază percepția asupra spațiului ca mod de formare, niveluri de acțiune și produse cognitive rezultate, precum și spațiile mentale imaginate sau virtuale”.
    Această percepție despre care dr. Cristian Ciobanu va discuta este unică pentru fiecare individ. Nu ne raportăm la spațiul real, ci la un spațiu perceput, neoficial, personal, unic, pe care-l construim cu ajutorul simțurilor, al gândirii și al imaginației. Nu există percepție greșită, cel mult percepție albă – necunoscutul absolut – sau percepție influențată. Fiecare dintre noi avem propria percepție despre un spațiu. Fiecare dintre noi avem propriul București.
Și atunci cum putem studia această infinitate de păreri? Cum am putea trage concluzii din miile de versiuni ale Bucureștiului?
    Cristian Ciobanu este doctor în geografie cu lucrarea Studiu de geografie mentală în municipiul București, care a pus bazele Geografiei Mentale în România (www.mentalgeo.wordpress.com). Din 2011 este titularul cursului Managementul patrimoniului cultural și istoric în cadrul masterului de Geobiologie aplicată în conservarea naturii de la Facultatea de Geologie a Universității din București. Este membru al echipei Caleidoscop, un grup informal de cercetare multidisciplinară a spațiului. Din 2012 locuiește în Țara Hațegului, unde se ocupă de Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, Geoparc Internațional UNESCO administrat de Universitatea din București. Preocupările sale științifice includ Percepția spațiului folosită în interpretarea patrimoniului; Geografia sacră a Țării Hațegului precum și o serie întreagă de Geografii ale Percepției: Geografie Imaginativă, Geoteologie, Geocritică și altele.

Următoarele conferinţe de joi la Palatul Suțu:

Joi, 16 iunie 2016, ora 19:00, conferința Arhitectul Ion Socolescu cu Gabriela Petrescu
Joi, 23 iunie 2016, ora 19:00, conferința Arhitectul Ion Mincu şi lucrările din Bucureşti 
cu Andreea Pop şi Ioana Maria Petrescu
Joi, 30 iunie 2016, ora 19:00, conferința Duiliu Marcu - arhitectul detaliului, în cadrul Semicentenarului Duiliu Marcu (1966-2016) organizat de Uniunea Arhitecţilor din România, cu lect. dr. arh. Mariana Croitoru, asist. dr. arh. Dan Adrian Ionescu
şi asist. dr. arh. Mihaela Lazăr

Intrarea este 7 lei. În preţ este inclusă vizitarea expoziţiilor organizate la Palatul Suţu.
În ultima zi de joi, programul se va prelungi până la ora 21:00.

Amiaza culturala bucovineana




Lansare de carte


Vasile Diacon


Muzeul Unirii, Iasi


4 iunie 2016





...de poveste



Arta plastica contemporana romaneasca


Ana-Maria Ariciu, Mihai Ariciu


Elite Art Gallery, Bucuresti


6 iunie 2016





    În perioada 6-16 iunie, Elite Art Gallery găzduiește expoziţia artiștilor ceramiști Mihai și Ana-Maria Ariciu, intitulată sugestiv ...de poveste. 
    Deschiderea oficială a expoziţiei se va ţine pe data de 6 iunie, ora 17:30. Evenimentul reunește creații ceramice încărcate de personalitate, mesaj și poveste. Cu un pregnant rol decorativ și de o deosebită forță artistică, lucrările punctează traseul de evoluție a omului prin prisma istoriei, tradiției și a conexiunilor umane. Analiza culturilor străvechi se desprinde de elementul temporal, lâsând loc unui discurs întemeiat pe modul de înțelegere a lumii.     
   Concepută sub forma unei instalații complexe, expoziția prezintă tematic o lucrare formată din fragmente sau crâmpeie de poveste ce transmit un mesaj unitar.

Taramul dintre ape




Arta plastica contemporana romaneasca


Silvia Ichim


Galeriile de Arta Nicolae Mantu, Galati


6 iunie 2016








Marele Razboi




Muzeul National Cotroceni


Bucuresti


8 iunie - 21 august 2016





Vernisaj: 8 iunie 2016, ora 18:00.
    Acţiunea este dedicată împlinirii a 100 de ani de la intrarea României în Primul Război Mondial, eveniment istoric hotărât, în 1916, în cadrul reuniunii Consiliului de Coroană, la Palatul Cotroceni. 
   Expoziţia este realizată în colaborare cu prestigioase instituţii din Bucureşti: Muzeul Municipiului Bucuresti, Muzeul Naţional de Istorie a României, Muzeul Militar Naţional Regele Ferdinand I, Ministerul Afacerilor Externe - Unitatea Arhive Diplomatice, Biblioteca Academiei Române, Muzeul Naţional Peleş, Arhivele Naţionale ale României, Complexul Muzeal Naţional Moldova Iaşi. 
   În cadrul expoziţiei vor fi expuse în original documente inedite precum: tratatul de alianţă încheiat între România şi Franţa, Marea Britanie, Italia, Rusia, 4/17 august 1916, declaraţia de război adresată de România Austro-Ungariei, 14/27 august 1916, proiect de discurs al regelui Ferdinand la Consiliul de Coroană de la Palatul Cotroceni din 14/27 august 1916; fotografii cu membrii Consiliului de Coroană de la Palatul Cotroceni din 14/27 august 1916; fotografii cu generalii: Alexandru Averescu, Constantin Prezan, Ioan Culcer, Ioan Dragalina, Arthur Văitoianu, Henri Berthelot, mareşalul Joseph Joffre, feldmareşalul August von Mackensen; fotografii cu armata germană de ocupaţie: feldmareşalul german August von Mackensen, urmărind defilarea trupelor de ocupaţie pe Calea Victoriei, Cercul Militar Naţional ocupat de garnizoana germană în 1916, soldaţi germani şi turci păzind Palatul Regal din Bucureşti etc.; fotografii de pe front; uniforme, arme, obiecte militare: uniforma de soră de caritate a reginei Maria, chipiul de general care a aparţinut regelui Ferdinand I, cască atribuită generalului Eremia Grigorescu, model 1916, uniformă militară de campanie a unui soldat de infanterie, model 1916-1918, tunică lt.col., model 1916, etc.
   Expoziţia este deschisă în perioada 8 iunie - 21 august 2016 şi poate fi vizitată de marţi până duminică, între orele 9:30-17:00.