luni, 30 iunie 2014

Vremea musonului: patru ani in India




Lansare de carte


Ovidiu Iancu


Libraria Sophia, Bucuresti


30 iunie 2014






   Fascinantă, violentă, debusolantă, uriaşă, India a devenit personajul principal al jurnalului-carte, în care autorul, Oviciu Iancu, şi-a concentrat impresiile şi trăirile din cei patru ani în care a predat limba română la universitatea din New Delhi.
   Titlul cărţii, care îi dăruieşte rolul principal "musonului”, a fost ales de către autor pentru a reda senzaţia trecerii de la civilizaţia europeană la cea indiană: "Am ales un titlu care să definească această carte. Musonul este una dintre realităţile care modifică cel mai mult viaţa de zi cu zi în India. Când începe musonul, vreme de o săptămână-două-trei-o lună, plouă aproape permanent, canalizările nu fac faţă, tot oraşul se blochează. Musonul reprezintă, într-un fel, şi trecerea de la experienţa mea de european, la experienţa în India”.
   Vizibil impresionat de experienţa trăită, Ovidiu Ivancu şi-a arătat mai degrabă reţinerea în dorinţa de a se întoarce în India:
   "India dă dependență. Nu cred că cineva poate refuza să se întoarcă în India în mod conştient, pentru că ce oferă India este mult peste ce poate oferi România la ora actuală. Nu vorbesc din punct de vedere financiar, ci ca experienţă de viaţă, ca şi contact cu o cultură fabuloasă. Nu aş putea spune nu la aşa o experienţă, dar sper să nu se mai ivească ocazia”.
   Experienţa indiană a lui Ovidiu Ivancu va mai aduce la lumină încă un volum, care este în lucru şi care va fi publicat în viitorul apropiat. De această dată, va fi vorba despre o carte de poveşti, "culese” de la oameni. "Există în India nişte poveşti, pe care le-am aflat de la cei cu care am vorbit, unele dintre ele violente, altele bizare. Astea vreau să le scriu. Am început să scriu câteva dintre ele”, a mai spus autorul.
   Cartea Vremea musonului: patru ani în India – jurnalul meu indian 2009-2013 a fost publicată la editura Eikon.

Clubul Cartile Denisei




Libraria Humanitas Kretzulescu


Simone de Beauvoir: Femeia sfasiata


Bucuresti


3 iulie 2014






   Librăria Humanitas Kretzulescu va fi gazda unei noi întâlniri a Clubului Cărţile Denisei joi, 3 iulie, de la ora 19.00, o seară dedicată scriitoarei Simone de Beauvoir. Pornind de la volumul de nuvele Femeia sfâşiată, vă invităm alături de Elisabeta Lăsconi, Lidia Bodea, Daniela Kammrath, Cristina Bazavan, Mihaela Cârlan şi Denisa Comănescu la o dezbatere despre situaţii limită generate de disoluţia cuplului măcinat de trecerea timpului, infidelitate şi înstrăinare, despre ce înseamnă să devii victimă a aşteptărilor celorlalţi, dar şi a propriei respectabilităţi.

   Celebră atât pentru studiul de teoria feminismului Al doilea sex, cât şi pentru opera sa literară şi filozofică, Simone de Beauvoir alcătuieşte, prin cele trei nuvele din acest volum, un triptic exemplar al crizei existenţiale din viaţa unei femei.

Regenerare




Arta plastica contemporana romaneasca


Gradina Botanica Dimitrie Brandza, Bucuresti


1 - 10 iulie 2014




   Centrul de Educaţie Ecologică al Grădinii Botanice ,Dimitrie Brandza a Universităţii din Bucureşti găzduieşte, în perioada 1 iulie – 10 iulie 2014, expoziţia de artă vizuală numită REGENERARE. 

Artistele participante sunt: 

Dana Dincă, Daniela Frumuşeanu, Georgeta Hlihor, 
Carmen Iordache şi Alexandra Neacşu. 

Lucrările prezente pe simeze oglindesc cinci interpretări plastice distincte, 
articulate în jurul ideii de univers vegetal, simbol al permanentei regenerări.

Curator / organizator: Daniela Frumuşeanu
Critic de artă: Raluca Băloiu

Parteneri: 

Uniunea Artiştilor Plastici din România, Rembrandt Art Centre

Vernisaj: marţi, 1 iulie 2014, ora 17:00, 
Centrul de Educaţie Ecologică al Grădinii Botanice 
Dimitrie Brandza 
a Universităţii din Bucureşti

Perioadă: 1-10 iulie 2014, între orele 10:00 – 17:00

Grafică afiş: Alexandra Neacşu

Așa cum a fost




România de-altădată


Petroșani


Colecții și Colecționari


Cartofilie




Vedere generală.
Cod: 1124. Librăria Noastră. Anii '50. Necirculată.


Vedere generală. Cod: 121. Sfârșitul anilor '50. Necirculată.



Vedere panoramică. 1964.
Imagine identică cu cea precedentă.



Vedere generală. Carnet, tip armonică, mini-imagini: Regiunea Hunedoara. 1961.



Petroșeni. Vedere panoramică dinspre Aninoasa.
Volum: Valea Jiului. 1964.


Cartierul Gheorghe Dimitrov. Volum: Valea Jiului. 1964.



Vedere din Petroșeni. 1964.


Vedere din Petroșeni. 1964.


Consemnare publicată în Ziarul Scînteia, Nr. 6003, de luni, 2 septembrie 1963.


Cartierul Aeroport. Foto: V. Onoiu. 1971.
Volum: Județul Hunedoara. Ghid compediu.


Vedere din Petroșeni. Foto: Al. Mendrea. 1971.


Vedere spre Institutul de Mine. Cod: 808. 1972.


Petroșani. Foto: M. Volbură. 1974.


Vedere. Cod: 2459. Foto: D. F. Dumitru. OSETCM. 1976. Necirculată.
Alt tiraj, 1978.


Petroșeni. Casinoul funcționarilor. 1926.
Cod: 14. Edit. I. Ioanovits, fotogr., Petroșeni.


Institutul de mine. Cod: 3365. Prima parte a anilor '60. Necirculată.


Institutul de mine - fațada noului corp.
Volum: Valea Jiului. 1964.



Consemnare publicată în Revista Flacăra, Nr. 49. 8 decembrie 1962.


Studenții Institutului de mine la ora de laborator.
Volum: Valea Jiului. 1964.


Petroșeni. Laboratorul Institutului de mine. 1963.
Mai există o variantă, identică. Este trecut și autorul fotografiei: Al. Florescu. 
Dispare inscripționarea: "Republica Populară Română". 1967.


Institutul de mine Petroșani, prestigioasa instituție de învățămînt
superior pentru formarea cadrelor din domeniul mineritului.
Volum: Județele patriei - Hunedoara. 1980.


Petroșeni. Teatrul de stat Valea Jiului.
Cod: 2784. 1961. Necirculată.


Petroșeni. Teatrul de stat Valea Jiului. 1963.
Imagine identică cu cea de mai sus. Titulatură trecută în drepta ilustratei.


Teatrul de stat Valea Jiului. Volum: Valea Jiului. 1964.


Teatrul de stat Valea Jiului. Colaj. 
Cod: EST 13031. Foto: Gh. Vințilă. Anii '80.


Petroșeni. Vedere din Piața Gării. 1963.


Statuia Minerului.
Pliant: Judetul Hunedoara - Trasee turistice. 1984.


Noua biserica din Petrosani.
Volum: Biserica Ortodoxa Romana. 1967.


Sfinta Treime din Petrosani in pur stil bizantin.


Biserica Sf. Nicolae - catedrala orasului Petrosani.
Pliant: Episcopia Aradului. 1971. 


Biserica Sf. Nicolae - catedrala orașului Petroșani.
Pliant: Episcopia Aradului. 1971. 


Petroșeni. Casa de cultură. Cod: 12083. Foto: N. Golgoțiu.
Anii '60 - '70. Necirculată.


Casa de cultură a sindicatelor. Foto: V. Onoiu. 1971.
Volum: Județul Hunedoara. Ghid compediu.


Casa de cultură. Cod: 483. Foto: Dumitru F. Dumitru. 1972.


Casa de cultură. Cod: 725. Foto: D. F. Dumitru. 1973.
Alt tiraj. Imagine identică cu cea precedentă. Plus stemă. 1974.


Petroșani. Foto M. Volbură. 1974.


Casa de cultură. Cod: 2197. Foto D.F. Dumitru. 1980.


Școala elementară de 8 ani nr. 5. Volum: Valea Jiului. 1964.


Petroșeni. Școala elementară.
Cod: 9503. Spre mijlocul anilor '60. Necirculată.
Cadru luat în aceeași zi cu cel de mai sus.


Oră de studiu la cercul de artă plastică al Școlii populare de artă.
Volum: Valea Jiului. 1964.


Consemnare publicată în Ziarul Scînteia, Nr. 2983, de joi, 27 mai 1954.


Petroșani. Cod: 17878. Foto: Al. Pikalski. 1983. Necirculată.


Bloc cu magazine în cartierul Gheorghe Dimitrov.
Volum: Valea Jiului. 1964.


Pe b-dul Republicii. Volum: Valea Jiului. 1964.


Complexul Comercial Aeroport.
Pliant: Județul Hunedoara - Ghid comercial-turistic. Anii '60-'70.


Restaurantul-pensiune Carpați. Volum: Valea Jiului. 1964.


Cabana Rusu. Cod: 809. 1972.
Alt tiraj. Cod: 779. OSEDT. 1973. Necirculată.
Este trecut și fotograful: D. F. Dumitru.




Valea Jiului. Jud. Hunedoara. Colaj. Cod: 3214. Foto: D. F. Dumitru. 
Editor: OSETCM. Imaginea din stânga, jos: Cabana Rusu. 1978.


Motelul Gambrinus. Cod: 2460. OSETCM. Foto: D. F. Dumitru. 1976. Necirculată.


Colaj. Cod: 2935. 1981.
Imaginea din stânga, sus: Motelul Gambrinus.
Idem, din centru, sus: Cabana Rusu.


Petroșani. Cabana Peștera. Cod: 7944. Foto: D. F. Dumitru. 1974. Necirculată.


Stadionul. Cod: 2781. 1961. Necirculata.


Stadionul Jiul. Volum: Valea Jiului. 1964.


Clădirea Combinatului carbonifer Valea Jiului.
Volum: Valea Jiului. 1964.


Petroșeni. Combinatul carbonifer Valea Jiului. 1964.


Petroșani. Combinatul carbonifer Valea Jiului. 1961.
Imagine identică cu cea precedentă.


La I. U. M. Petroșani sînt perfectate noi utilaje miniere.
Volum: Județele patriei - Hunedoara. 1980.


Noi utilaje pentru minerii din Valea Jiului. 
Volum: Județele patriei - Hunedoara. 1980.


Consemnare publicată în Ziarul România liberă, Nr. 6477, de joi, 12 august 1965.


Colaj. Cod: 3191. 1961. Necirculată.


Colaj. Salutări din Valea Jiului. Cod: 780. Editor: OSEDT. 1972.
Fără explicații pentru imagini.
Idem, cod: 736. 1973.
Imaginea din stânga, sus: Casa de cultură și dreapta sus: Vedere.


Colaj. Cod: 781. O S E D T. 1972.
Alt tiraj, cod: 131. 1973.


Colaj. Cod: 131. OSETCM. 1974. Necirculată.
Imagine identică cu cea precedentă. Culoarea cartușului titlului schimbată.


Colaj. Cod: 131. OSETCM. 1977. 
Cabana Rusu; Vedere spre Institutul de mine; Vedere.
Alt tiraj: 1980.
Este corectată eroarea de titulatură la poziția a doua: Casa de cultură a sindicatelor.


Colaj. Valea Jiului. Cod: 181. Editor: OSETCM. 1973.
Imaginea din centru: Cabana Rusu și dreapta: Vedere.
Alt tiraj: 1980.


Colaj. Cod: 3633. 1981.
Vedere; Oficiul P.T.T.R.; Vedere; Motelul Gambrinus;
Vedere; Casa de cultură a sindicatelor; Cartierul Aeroport.


Colaj. Cod: 3633. 1983.
Aceeași imagine ca cea precedentă. Aceleași explicații.
Titulatură cu litere și fond de culoare schimbate.


Colaj. Cod 13404. Foto: D. F. Dumitru. 1983. Necirculată.


Colaj. 
Cod: 16927. Foto: D.F. Dumitru si I. Oprea. 1988. Necirculată.




Carnet, tip armonică, mini-imagini: Regiunea Hunedoara.


Volum: Valea Jiului. Seria: Orașe și priveliști. Editura Meridiane. 1964.
Fotografiile au fost realizate de Al. Puiu Florescu de la Studioul de artă
fotografică al Combinatului poligrafic Casa Scînteii și de 
Nicolae Moldoveanu, fotoreporter al ziarului Steagul Roșu din Petroșeni.
Dat la cules 30.09. 1963. Tiraj: 14 160 exemplare. Prefața: Irimie Straut.


Volum: Biserica Ortodoxa Romana. 1967.
Editat de Institutul Biblic al Patriarhiei. Editie in limba germana. 


Pliant: Judetul Hunedoara - Ghid comercial-turistic. Anii '60-'70.
Editat de Directia Com. Jud. Hunedoara. Realizat de I. S. Recom.


Pliant: Monumente de artă și arhitectură bisericească din 
Episcopia Aradului. 1971. Foto: Gh. Comânescu (C.P.C.S.)


Volum: Județul Hunedoara. Ghid compediu. 1971.


Volum: Județele patriei - Hunedoara. 1980.
Fotografii: C.P.C.S., Virgil Onoiu, Nicolae Stoian. Editura Sport-Turism.


Pliant: Județul Hunedoara - Trasee turistice. 1984.
Publiturism. În limba franceză.

***Am respectat întocmai inscripționările de pe ilustrate și celelalte surse folosite.
Greșelile de titulatură, ortografice, etc., nu-mi aparțin (de tastare, da !)
Orice completări sau corectări sunt utile și le voi avea în vedere
cu promptitudine spre postare. Nu mai vorbesc de donații !