marți, 30 octombrie 2012

Craciun 2012 pentru copiii din Valea Plopului



Diaspora romana


Teo Travel, World Line Cargo


Campania de donatii


Montreal, Canada


2011 - 2012





   Satul Valea Plopului (jud. Prahova) găzduiește o comunitate aparte, înființată de un preot, părintele Tănase, care numără câteva sute de suflete, în special copii: abandonați, unii cu deficiențe, alții rezultați în urma unor violuri, copii care urmau să fie avortați, dar și tineri peste 18 ani cu probleme, care nu au familii și nu mai pot fi ținuți în orfelinate, mame aflate în dificultate, oameni fără venituri, bătrâni singuri și neputincioși. 
   Așezământul de la Valea Plopului există exclusiv datorită donațiilor și a ajutorului oferit de oamenii mai așezați din sat și din împrejurimi.
   Compania Teo Travel din Montreal, în parteneriat cu World Line Cargo, a inițiat în primăvara trecută o campanie de strângere de fonduri pentru copiii de la Valea Plopului. Perseverența lor și generozitatea dvs. au făcut ca din aprilie 2011 și până în prezent să se strângă 8,917$. Știm că se apropie sărbătorile și că generozitatea vă va fi solicitată de o multitudine de cauze  nobile.  Nu-i uitați însă pe acești copii, care au o a doua șansă la viață grație bunăvoinței unor donatori ca dumneavoastră.

   Auzisem de povestea copiilor de la Valea Plopului mai demultișor și m-a impresionat ideea atât de generoasă de a aduna copiii nedoriți, aruncați, și a-i crește la un loc.
  Am fost profund impresionați de lipsa de egoism a celor implicați în creșterea și educarea copiilor, de felul în care încearcă să se descurce cât mai bine. Îmi doream demult să putem da o mână de ajutor acolo iar când a devenit clar că Teo Travel este suficient de cunoscut în comunitate încât să putem face pasul mai departe, l-am făcut. Și iată că într-un an și jumătate, mobilizând comunitatea românească din Montreal (dar și din Toronto și Kitchener) am reușit să trimitem acolo 8,917$ și multe colete cu haine, trimise gratuit la Valea Plopului de partenerul nostru, World Line Cargo.
    Ne-am gândit cum să abordam problema donațiilor, știind că oamenii sunt un pic reticenți când e vorba de bani, dar mi-au rămas în gând cuvintele dintr-un interviu ale părintelui Tănase, întemeietorul acestui loc, care spunea că primesc multe ajutoare constând în haine și că le mulțumește donatorilor, dar marile lor nevoi sunt: fier-beton, ciment, cărămizi, lemn, var, medicamente, deci… bani. M-a impresionat pentru că mi-am dat seama că ei fac acolo tot ce se poate face independent: își construiesc casele, adăpostul pentru animale, atelierul de tâmplărie, tot. Iar când în mai 2011 am ajuns în Valea Plopului, am văzut limpede că prioritățile sunt foarte strict respectate: mâncare, școală, doctor, medicamente, taxe și impozite și din ce rămâne, dacă rămâne, se mai zugrăvește o cameră, se mai construiește o anexă.
   De aceea am apăsat și apăsăm mereu pentru donațiile în bani; de aceea am dat socoteală pentru fiecare bănuț, publicând pe site-ul nostru toate chitanțele cu sumele puse în cont; de aceea am făcut și facem cât putem ca să asigurăm transparența necesară, pentru a se înțelege că absolut toți banii merg direct acolo. Ba mai mult, în afara donațiilor pe care le facem și noi cei de la Teo Travel, plătim și taxele bancare pentru transferul banilor, ca să nu cheltuim niciun cent din banii adunați pentru copii. 
    În mod evident nu trebuie să idealizam situația din Valea Plopului; da, casele sunt construite fără să se țină seama de o mai bună amplasare, de exemplu, sau da, sunt multe alei neasfaltate; da, nu au suficiente pubele pentru gunoi; nu au canalizare iar vidanja care vine o dată pe lună costa în 2011 nu mai puțin de 2.000$, o sumă enormă pentru oricine, dar mai ales pentru o comunitate cu peste 300 membri, care trăiește exclusiv din donații.
   Și mai este ceva - în afara faptului că autorităților nici nu le trece prin gând să îi scutească de o parte de impozite sau firmei de salubrizare nu îi pasă că ia 2.000$ lunar de la niște oameni care fac un misionariat probabil unic în România, ei au tariful de 2.000$ și basta! Mai e ceva peste toate astea: comunitatea de acolo este supusă unei presiuni mediatice uriașe și li se reproșează orice gest care pare că sfidează "generozitatea” donatorilor, și am pus dinadins ghilimele pentru că unele "donații” sunt de fapt gunoaie: ferestre și uși vechi care nu mai pot fi recuperate, electrocasnice defecte, inutilizabile, etc. Toate acestea ar trebui pur și simplu aruncate dar în Romania încă mai există ideea potrivit căreia nu trebuie să strâmbi din nas la ce ai primit, altminteri ești nerecunoscător. Sperăm din tot sufletul ca cei de la Valea Plopului să prindă curaj într-o bună zi și să spună nu la astfel de "donații”.
   Eu sunt profund legată de lucrul minunat care se întâmplă acolo și dacă mă pornesc la vorbit, nu mă mai opresc ușor, așa că încerc să închei aici. Dar campania de strângere de fonduri pentru această comunitate nu se oprește. Vom continua să mergem din biserică în biserică să adunăm bani și vom face uz de toate mijloacele noastre - site, pagină de Facebook, newsletter - ca să anunțăm acțiunile de strângere de bani și donații pentru copiii de la Valea Plopului. Sperăm ca într-o buna zi să adunăm bani pentru acești copii de la donatori din toata Canada, din Montreal până-n Vancouver. Poate că este o dorință un pic prea mare dar…mergem înainte!

Dăruind vei dobândi !

DONAȚII ÎN BANI

Puteți trimite cecuri la sediul Teo Travel;
Puteți dona bani în numerar la sediile Teo Travel și World Line Cargo;
Pentru toate donațiile în bani (cec sau numerar) se va primi o chitanță.

DONAȚII ÎN BUNURI

Haine de toamnă/iarnă în stare bună, curate, atât pentru copii cât și pentru adulți;
Aceste donații se primesc la sediile Teo Travel și World Line Cargo.

ADRESE

Teo Travel: 5256 Chemin Queen Mary, Montreal, QC, H3W 1X5
World Line Cargo: 1445 Bégin, Saint-Laurent, QC, H4R 1V8

Luminița Stănescu
Developpement des affaires
514-481-7277 ext. 2237
www.teotravel.ro | luminita@teotravel.ro

***Informatie preluata de la Accent Montreal, ziarul comunitatii romanesti din Montreal si imprejurimi

La ceas aniversar



Arta plastica contemporana romaneasca


Galeria de Arta Romulus


Un an de la infiintare


Bucuresti


1 - 13 noiembrie 2012




ZIUA GALERIEI ROMULUS ART  -- ROMULUS ART GALLERY DAY

Vernisaj:1 noiembrie 2012. ora:18:00
Adresa: str.Romulus nr. 8, sector 2
Contact: tel:0213224023 /0741239470 e-mail:romulus_art@yahoo.com 
site:www.romulusgallery.ro facebook:Galeria Romulus
Prezinta criticul de arta Mihai Plămădeală.
Program: luni-sambata 11:00-18:00; duminica: închis


   Romulus Art Gallery sărbătoreşte împlinirea unui an de la înfiinţare prin deschiderea expoziţiei de pictură, grafică, sculptură, tapiserie, instalaţii, arte textile, ceramică, sticlă, metal intitulată Ziua Galeriei Romulus Art. 
   La expoziţie vor participa artişti care au expus deja aici, precum şi alţi artişti, prieteni ai galeriei:

 Alina Adascalitei, Ionut Theodor Barbu, Gheorghe Butnaru, Sanda Butiu, Carmen Briciu Moldovanu, Ilie Chioibas, Vladimir Cioroiu, Ionel Cojocariu, Teodora Coltofeanu, Daniel Craciun, Oana Craciun-Dobrescu, Minerva Cubassa, Cristina Dacian, Ileana Victoria Dragomirescu, Daniela Frumuseanu, Radu Gheorghian, Cristina Ilinca, Daniel Ionescu, Oana Isar, Iuri Isar, Ilinca Manole, Dorel Manole, Filip Mihail, Nicolae Moldovan, Sabina Morar, Lisandru Neamtu, Maria Oteteleseanu, Maria Petcu, Dan Popovici, Radu Popovici, Vasile Soponariu, Cornelia Untilov, Iulian Virtopeanu, 
Bogdan Vladuta

luni, 29 octombrie 2012

Scoala Romaneasca Atena



Initiative de toata lauda


Diaspora romana


Grecia


2012






Scurt rezumat al proiectului:   

    Proiectul îşi propune iniţierea unor cursuri la Atena, destinate românilor şi moldovenilor, copii si maturi, interesati sa-şi imbunatateasca nivelul de cunoştinte. El este o colaborare dintre Asociaţia Culturală Română Armonia şi Societatea Culturală „Balkania Contemporană.  
   Sediul la care se vor tine aceste cursuri este oferit de Libraria de Carte Romaneasca Mihail Eminescu, aparţinând doamnei Manuela Marinescu, preşedinta Asociaţiei Culturale Armonia.   
   Cursurile vor fi susţinute de profesori români din diaspora. Toţi profesorii sunt absolvenţi de facultate, au masterate sau doctorate şi experienţă didactică.  


Expunere de motive  

   În Grecia exista deja o comunitate românească destul de puternică, care devine din ce în ce mai numeroasă în ultimii ani. Comparativ cu alte comunităţi etnice, românii şi moldovenii au venit numai in ultimele doua decenii. De aceea instituţiile culturale puternice, care să promoveze civilizaţia română în Grecia, sunt necesare şi binevenite. În general, copiii români născuţi în străinătate vorbesc corect limba română într-o mică proporţie, pentru că părinţii acestora preferă să vorbească acasă limba ţării în care locuiesc, din necesităţi de integrare. 
   Imigraţia românească se confruntă aşadar, după ce trece de primul obstacol al integrării economice şi sociale în comunitate, cu problema păstrării legăturii cu limba şi cultura maternă.   
   Copiii şi oamenii tineri rupţi de cultura ţării din care vin rămân identităţi trunchiate, între două culturi, neaparţinând de fapt nici uneia dintre ele. În cazul în care se stabilesc în 
   Grecia, în loc să fie mai bogaţi cu o cultură, cea a ţării lor, ei, necunoscând-o, rămân sărăciţi. În cazul în care se întorc în România, cunoştinţele lor sunt insuficiente pentru o integare fără probleme în sistemul de învăţământ şi în viaţa socială românească. 
   Guvernul Elen nu pune fonduri la dispoziţia comunităţilor etnice în scopul sprijinirii multiculturalismului, prin promovarea culturilor din ţările de origine.  


Obiectivele proiectului:  

   Acest proiect oferă elevilor şi oamenilor tineri doritori să-şi îmbogăţească cunoştiinţele oportunitatea de a menţine contactul cu limba şi literatura română, care nu fac parte din curriculumul şcolar din Grecia posibilitatea de a audia cursuri despre civilizaţia românească (istorie, geografie, prezenţa unor personalităţi creatore de talie naţională şi internaţională), în contextul istoric al altor culturi şi civilizaţii, posibilitatea de a învăţa o limbă străină ( greacă, engleză, franceză, spaniolă, germană) şi a studia pianul, pictura, baletul, arta fotografica şi calculatorul.  
   De asemenea un profesor se va ocupa de sprijinirea elevilor la materiile exacte (matematică, fizică, chimie, biologie). 
   Scopul Şcolii Româneşti nu este deci numai păstrarea limbii şi tradiţiilor noastre, dar şi studierea altor limbi străine, a artelor, informaticii, toate utile în viitor tinerilor pentru încadrarea într-un loc de muncă.   


Grupul ţintă:  

   Copii de toate vărstele proveniţi din familile de imigranţi români şi moldoveni aflaţi la Atena sau în regiunea Attica, români şi moldoveni stabiliţi la Atena, care doresc să studieze o limbă străină, muzica, artele plastice şi fotografie, dans, computer. Români nou veniţi la Atena care sunt interesaţi de învăţarea limbii elene şi a calculatorului, greci care vor să înveţe Limba Română. 
   Cursurile din cadrul şcolii noastre se predau atât în weekend cât şi în timpul săptămânii. În urma absolvirii acestora, elevii vor obţine un certificat, pe care vom incerca sa-l validăm în colaborare cu instituţiile de învaţamânt din ţară şi din Grecia, pe baza unor teste.  


Lista materiilor:  

   Limba română – Limba greacă –Limba engleză – Limba franceză  Limba germană – Limba spaniolă – Cultură si civilizaţie – Matematica -  Informatica – Muzică (teorie muzicală, pian, armoniu, chitară)  Pictură, desen – Artă fotografică – Cultura şi mediul înconjurător  Dans, gimnastică – Arte marţiale  


Comunicat:  

    Asociaţia Culturală Româno-Elenă Armonia şi Societatea Culturală Balkania Contemporană, iniţiatoarele proiectului Şcoala Românească din Atena, doresc să vă informeze următoarele: 

1. Cursurile se desfăşoară cu un număr de 164 înscrişi, copiii 96 şi adulţi 58
2. La înscriere nu s-a ţinut cont de naţionalitatea, etnia, orientarea religioasă sau culoarea politică a solicitanţilor. 
3. Toţi profesorii şcolii predau voluntar. 
4. Nici un partid şi nici o formaţiune social-politică nu finanţează proiectul. 
5. În momentul în care - spre cinstea lor - asemenea finanţatori şi-ar arăta dorinţa de a ne sprijini, considerăm de datoria noastră să anunţăm oficial contribuţia lor la proiect şi să ne exprimăm public recunoştinţa.






Atelierul de Arte Vechi



Targul International de produse si echipamente in domeniul agriculturii, viticulturii si zootehniei

INDAGRA


Romexpo, Bucuresti


editia a XVII-a, 31 octombrie - 4 noiembrie 2012





   Participa si Atelierul Arte Vechi, cu un stand (expozitie cu vanzare) in pavilionul Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (pavilion H3), alaturi de alti mestesugari, iconari, țesători, olari, bucătari tradiționali și mulți alții.
   Acesta va avea o expoziție de pictură pe lemn inspirată din arta decorativă populară și cultă (de inspirație brâncovenească și nu numai) și câteva ateliere de pictură pe lemn cu copii.
   Standul este situat al patrulea de la intrarea principală, 


Intalnire muzicala internationala



Diaspora romana


Nikeia, Pireus, Grecia


4 noiembrie 2012



Ansamblul Cultural Armonia

   Evenimentul este organizat de catre Clubul UNESCO din Pireu şi Insule, cu sprijinul Primariei din Nikeia - Ag. I. Renti, cu participarea României şi Greciei, in cadrul schimburilor culturale dintre cle doua tari.
  Adresa: Primăria din Nikeia (Tsaldari 10), în sala de conferinţe, ora 19:00.
  Participa:
     Ansamblul Florile Muresului, din localitatea Vladimirescu, judeţul ARAD şi 
     Asociația de Dansuri Tradiționale Pontice Faros.
  “Scopul acestui eveniment este de a răspândi mesajul de prietenie, colaborare și ajutor reciproc între cele două culturi dar și comunicarea cu tradiția. Așa se construiește relația strânsă între țări, precum transcrierea participanților în țara lor, a impresiilor dobândite în Grecia. În felul acesta, ei devin cei mai buni ambasadori ai țării noastre în străinătate”, a accentuat dl. Ioannis Maronitis preşedintele Clubului UNESCO Piraeus & Insule şi totodată vicepreşedintele Federaţiei Mondiale a Asociaţiilor şi Centrelor UNESCO (WFUCA), responsabil pentru Europa şi America de Nord.
   Doamna Manuela Marinescu, președinta Asociației Culturale Româno – Elenă ARMONIA subliniază că: “Ansamblul Florile Muresului va străluci prin expresivitatea și interpretarea unui repertoriu artistic ce acoperă întreaga Românie, încercând să convingă spectatorii de frumusețea și valoarea folclorului românesc."
    Spectacolul va avea loc sub patronajul Primăriei Nikeia -Ag. I. Renti şi a primarului, domnul George Ioakimidis.
Intrare libera

Seara de cultura si de ortodoxie romaneasca



Diaspora romana


Teba, Grecia


1 noiembrie 2012




Asociatia Armonia ne informeaza:

1. Pentru prima data, oficierea slujbei religioase in limba romana, sub egida 
        si purtarea de grija a Sfintei Mitropolii din Levadia si Teba.
    Sunt prezenti I.P.S. Gheorghe al Levadiei si Tebei, oficialitati romane si elene.
    Biserica Sfintilor Viotiei (zona Eleona-Arma-Thivon); ora 16:30

2. Dansuri si muzica traditionale romanesti si elene
        Sala Alexandros Kofinis, Centrul Cultural al Primariei, Teba, 18:00.
        Participa: Ansamblul Florile Muresului (Romania), Ansamblul Sides (Grecia)


Pay It Forwad



Initiative de toata lauda


Bucuresti


31 octombrie 2012




Pay it forward! Da mai departe!

    Campania noastra continua ! In drum spre locul de munca sau in pauza de masa, sau seara cand iesiti la plimbare, luati orice doriti sa daruiti (exemple: o carte, o jucarie, o ciocolata, un sapun, o punga cu cereale, o cutie cu bomboane, un pachet de cafea, o pereche de ciorapi sau de papuci, etc ), impachetati frumos cadoul si, eventual fara sa va vada nimeni, lasati-l la vedere, intr-un loc public, cu un biletel pe care scrieti: "Cu mult drag pentru oricine are nevoie. Daca poti, ajuta si tu pe cineva fara sa ceri nimic in schimb!"
   Daca aveti posibilitatea, faceti-i o poza, postati-o aici si povestiti-ne despre fapta voastra ! Va rugam sa veniti alaturi de noi si sa dati mai departe invitatia!   
   Eveniment realizat de catre asociatia: because we care




Madalin Guruianu relateaza:
   In dupăamiaza zilei de joi 25 octombrie, băncile din Parcul Central Elisabeta din Sfântu Gheorghe au adăpostit cărți-cadou pentru oamenii care mai cred în puterea de a dărui și mai ales în forța cărților de a modela caractere și a schimba destine.
  Pornind de la ideea extraordinar de simplă a filmului recent vizionat Pay it forward - Ajută pe cineva fără să ceri nimic în schimb!, voluntarii Asociației Ecou și ai Clubului de Dezbateri Academice din Sfântu Gheorghe au decis să se alăture acestei campanii internaționale. Amănunte pot fi găsite pe pagina de facebook cu mii de membrii payitforward! damaideparte!
  "Ne-am gândit la cărți, deoarece vrem să încurajăm lectura și credem că pe termen lung sunt cadourile cu impactul cel mai mare asupra dezvoltării oamenilor, fie ei tineri sau mai puțin tineri” a declarat coordonatorul clubului de dezbateri, Mădălin Guruianu, unul dintre inițiatori.
   Încrezător în succesul demersului la nivelul comunității, Alexandru Ujvarosi, președintele Asociației Ecou a declarat: "Suntem convinși că acesta este doar începutul unei campanii pe care ne-o dorim derulată în fiecare lună și în Sfântu Gheorghe, așa cum se întâmplă la nivel național și chiar internațional”.



La Turnu Severin (Elena Danoiu)