Diaspora romana
Teo Travel, World Line Cargo
Campania de donatii
Montreal, Canada
2011 - 2012
Satul Valea Plopului (jud. Prahova) găzduiește o
comunitate aparte, înființată de un preot, părintele Tănase, care numără câteva
sute de suflete, în special copii: abandonați, unii cu deficiențe, alții
rezultați în urma unor violuri, copii care urmau să fie avortați, dar și tineri
peste 18 ani cu probleme, care nu au familii și nu mai pot fi ținuți în
orfelinate, mame aflate în dificultate, oameni fără venituri, bătrâni singuri
și neputincioși.
Așezământul de la Valea Plopului există exclusiv datorită
donațiilor și a ajutorului oferit de oamenii mai așezați din sat și din
împrejurimi.
Compania Teo Travel din Montreal, în parteneriat cu
World Line Cargo, a inițiat în primăvara trecută o campanie de strângere de
fonduri pentru copiii de la Valea Plopului. Perseverența lor și generozitatea
dvs. au făcut ca din aprilie 2011 și până în prezent să se strângă 8,917$. Știm
că se apropie sărbătorile și că generozitatea vă va fi solicitată de o
multitudine de cauze nobile. Nu-i uitați însă pe acești copii, care au o a
doua șansă la viață grație bunăvoinței unor donatori ca dumneavoastră.
Auzisem de povestea copiilor de la Valea Plopului mai
demultișor și m-a impresionat ideea atât de generoasă de a aduna copiii
nedoriți, aruncați, și a-i crește la un loc.
Am fost profund impresionați de lipsa de egoism a
celor implicați în creșterea și educarea copiilor, de felul în care încearcă să
se descurce cât mai bine. Îmi doream demult să putem da o mână de ajutor acolo
iar când a devenit clar că Teo Travel este suficient de cunoscut în comunitate
încât să putem face pasul mai departe, l-am făcut. Și iată că într-un an și
jumătate, mobilizând comunitatea românească din Montreal (dar și din Toronto și
Kitchener) am reușit să trimitem acolo 8,917$ și multe colete cu haine, trimise
gratuit la Valea Plopului de partenerul nostru, World Line Cargo.
Ne-am gândit cum să abordam problema donațiilor,
știind că oamenii sunt un pic reticenți când e vorba de bani, dar mi-au rămas
în gând cuvintele dintr-un interviu ale părintelui Tănase, întemeietorul
acestui loc, care spunea că primesc multe ajutoare constând în haine și că le
mulțumește donatorilor, dar marile lor nevoi sunt: fier-beton, ciment,
cărămizi, lemn, var, medicamente, deci… bani. M-a impresionat pentru că mi-am
dat seama că ei fac acolo tot ce se poate face independent: își construiesc
casele, adăpostul pentru animale, atelierul de tâmplărie, tot. Iar când în mai
2011 am ajuns în Valea Plopului, am văzut limpede că prioritățile sunt foarte
strict respectate: mâncare, școală, doctor, medicamente, taxe și impozite și
din ce rămâne, dacă rămâne, se mai zugrăvește o cameră, se mai construiește o
anexă.
De aceea am apăsat și apăsăm mereu pentru donațiile în
bani; de aceea am dat socoteală pentru fiecare bănuț, publicând pe site-ul
nostru toate chitanțele cu sumele puse în cont; de aceea am făcut și facem cât
putem ca să asigurăm transparența necesară, pentru a se înțelege că absolut
toți banii merg direct acolo. Ba mai mult, în afara donațiilor pe care le facem
și noi cei de la Teo Travel, plătim și taxele bancare pentru transferul
banilor, ca să nu cheltuim niciun cent din banii adunați pentru copii.
În mod evident nu trebuie să idealizam situația din
Valea Plopului; da, casele sunt construite fără să se țină seama de o mai bună
amplasare, de exemplu, sau da, sunt multe alei neasfaltate; da, nu au
suficiente pubele pentru gunoi; nu au canalizare iar vidanja care vine o dată
pe lună costa în 2011 nu mai puțin de 2.000$, o sumă enormă pentru oricine, dar
mai ales pentru o comunitate cu peste 300 membri, care trăiește exclusiv din
donații.
Și mai este ceva - în afara faptului că autorităților
nici nu le trece prin gând să îi scutească de o parte de impozite sau firmei de
salubrizare nu îi pasă că ia 2.000$ lunar de la niște oameni care fac un
misionariat probabil unic în România, ei au tariful de 2.000$ și basta! Mai e
ceva peste toate astea: comunitatea de acolo este supusă unei presiuni
mediatice uriașe și li se reproșează orice gest care pare că sfidează "generozitatea” donatorilor, și am pus dinadins ghilimele pentru că unele "donații” sunt de fapt gunoaie: ferestre și uși vechi care nu mai pot fi
recuperate, electrocasnice defecte, inutilizabile, etc. Toate acestea ar trebui
pur și simplu aruncate dar în Romania încă mai există ideea potrivit căreia nu
trebuie să strâmbi din nas la ce ai primit, altminteri ești nerecunoscător.
Sperăm din tot sufletul ca cei de la Valea Plopului să prindă curaj într-o bună
zi și să spună nu la astfel de "donații”.
Eu sunt profund legată de lucrul minunat care se
întâmplă acolo și dacă mă pornesc la vorbit, nu mă mai opresc ușor, așa că
încerc să închei aici. Dar campania de strângere de fonduri pentru această
comunitate nu se oprește. Vom continua să mergem din biserică în biserică să
adunăm bani și vom face uz de toate mijloacele noastre - site, pagină de
Facebook, newsletter - ca să anunțăm acțiunile de strângere de bani și donații
pentru copiii de la Valea Plopului. Sperăm ca într-o buna zi să adunăm bani
pentru acești copii de la donatori din toata Canada, din Montreal până-n
Vancouver. Poate că este o dorință un pic prea mare dar…mergem înainte!
Dăruind vei dobândi !
DONAȚII ÎN BANI
Puteți trimite cecuri la sediul Teo Travel;
Puteți dona bani în numerar la sediile Teo Travel și
World Line Cargo;
Pentru toate donațiile în bani (cec sau numerar) se va
primi o chitanță.
DONAȚII ÎN BUNURI
Haine de toamnă/iarnă în stare bună, curate, atât
pentru copii cât și pentru adulți;
Aceste donații se primesc la sediile Teo Travel și
World Line Cargo.
ADRESE
Teo Travel: 5256
Chemin Queen Mary, Montreal, QC, H3W 1X5
World Line Cargo:
1445 Bégin, Saint-Laurent, QC, H4R 1V8
Luminița Stănescu
Developpement des
affaires
514-481-7277 ext.
2237
www.teotravel.ro | luminita@teotravel.ro
***Informatie preluata de la Accent Montreal, ziarul comunitatii romanesti din Montreal si imprejurimi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu