vineri, 28 septembrie 2012

Festivalul Toamna Muzicală Clujană



Concertul de deschidere


Casa Universitarilor, Cluj-Napoca


5 octombrie 2012





Closed Spaces



Arta plastica contemporana romaneasca


Prezente romanesti peste hotare


Laurian Popa

Machina Gallery, Rieti, Italia


20 septembrie - 20 octombrie 2012















Iata ce spunea artistul, pe 1 septembrie, la Arad:

  "Spaţii închise, aduce în prim plan importanţa conţinutului, adâncimea sugerată simulativ, unde spaţiul este cuprins de aerul închis, claustrofobic, clocit, în a cărui dimensiune plutesc mici obiecte, sugerări de obiecte, de forme organice. În această serie provocarea plastică stă în asemânările dintre spaţiile consolelor 3D, machetele de teatru, ideea de cutie, raft, încăpere(…) Implicarea epuizantă a straturilor a revenirilor, a marginilor neterminate, a suprasaturări picturale, direcţionează spre epuizarea psihică, alternativă a minţii dusă spre paranoia, paralizie socială, colapsul supraalimentărilor spirituale de tot felul(…) Nu pot spune decât că este foarte greu să diferenţiezi o situaţie de un context, exprimând-o într-un alt limbaj decât cel real. Mai degrabă am încercat să cuplez abstractul cu un figurativ lipsit de definiţie. Micile intervenţii de pe marginile lucrărilor iau locul unui geam spart a unui chenar deschis…unde compoziţia încearcă să surprindă un alt înţeles, unde ea se aseză în spate(…)"

    ***modernism.ro

Arte in Bucuresti



Arta plastica contemporana romaneasca


Bucuresti


editia a III-a, 12 septembrie - 6 octombrie 2012




Comunicat de presa

   Uniunea Artiştilor Plastici din România în parteneriat cu Serviciul Cultură - Direcţia 
Cultură, Învăţământ, Turism - Primăria Municipiului Bucureşti şi Biblioteca Naţională 
a României vă invită să vizitaţi expoziţiile Arte în Bucureşti, deschise în perioada 
12 septembrie - 6 octombrie 2012.

   Proiectul, aflat la cea de-a III-a ediţie, se înscrie în cadrul evenimentului Zilele 
Bucureştiului şi are ca scop promovarea artelor vizuale, ca valori culturale şi 
patrimoniale.
   Expozanţii sunt artişti vizuali din Bucureşti dar şi invitaţi speciali.
   Arte în Bucureşti va face accesibile publicului bucureştean cele mai noi creaţii ale 
artiştilor vizuali, lucrări din domeniul arte plastice, arte decorative şi multimedia. 
Acest eveniment, dedicat artelor vizuale contemporane, se va finaliza prin realizarea 
unui catalog de artă şi acordarea a zece premii pe domeniile pictură, sculptură, 
grafică, arte decorative, multimedia, cartea obiect. Un premiu de debut va fi decernat 
unui tânăr pentru cel mai bun text critic scris despre eveniment.
   Lucrările, selecţionate din toate domeniile artelor vizuale, vor fi expuse în galeriile: 
Orizont, Simeza, Centrul Artelor Vizuale ( Galeriile Căminul Artei), Atelier 35 precum şi 
în spaţiul expoziţional de la Biblioteca Naţională a României.
   Vernisajul va avea loc în data de 21.09.2012 ora 13:00 la Galeria Centrul Artelor Vizuale.


Galeria Orizont

Bdul. N. Balcescu, nr .23 A


Am trecut pe aici in ziua de 11 septembrie, adica chiar inainte de inaugurare. Am profitat de bunavointa unor artisti aflati in febra pregatirilor si am imortalizat majoritatea exponatelor. Pot spune ca am fost chiar cel dintai. 


























Aveti aici dovada clara si de necombatut ca am "pasit" in aceasta expozitie.













Galeria Simeza

B-dul Magheru, nr. 20


Galeria Centrul Artelor Vizuale (Caminul Artei)

Str. Biserica Enei, nr. 16, parter, etaj






Galeria Atelier 35

Str. Selari, nr. 13


Biblioteca Nationala a Romaniei

B-dul Unirii, nr. 22.