Se afișează postările cu eticheta Sorin Onișor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Sorin Onișor. Afișați toate postările

luni, 24 iunie 2019

Satul românesc – un paradis pierdut?




Expoziție de fotografie 


Sorin Onișor 


Muzeul Civilizației Dacice și Romane, Deva 


25 iunie - 14 iulie 2019





    Muzeul Civilizației Dacice și Romane, sub egida Consiliului Județean Hunedoara, vă invită să vizitați expoziția de fotografie Satul românesc – un paradis pierdut? a artistului fotograf Sorin Onișor, organizată cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și al Hunedoarei, în spațiul special destinat artelor din Palatul Magna Curia, în perioada 
25 iunie – 14 iulie 2019.
    Expoziția face parte din seria de manifestări cultural-religioase Zilele credinței și culturii la Deva – ediția a VI-a, organizate de Episcopia Devei și Hunedoarei în perioada 24-29 iunie 2019, cu ocazia prăznuirii Sfinților Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii spirituali ai orașului Deva.
    Sorin Onișor a colindat timp de 15 ani zeci de sate românești și a imortalizat prin arta fotografică bunătatea, căldura și ospitalitatea țăranului român, precum și diferite aspecte ale modului de viață la sat în contemporaneitate. Artistul a organizat de-a lungul timpului o seamă de expoziții personale în țară, dar și în străinătate, în țări precum: Spania, Franța, Austria (2013), Belgia (2014), Polonia, Italia, Japonia (2015), Italia, Anglia (2016), Franța, Qatar (2017), Olanda, Finlanda (2018), Belgia, Danemarca, Lituania, Ucraina, Statele Unite ale Americii (2019).
Vă aștepăm cu mult drag!
Secția de Marketing și Relații cu Publicul

luni, 16 decembrie 2013

România, oameni și locuri



Sorin Onișor


Expoziție de fotografie


Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa


21 decembrie 2013 - 20 decembrie 2014





   Cele mai valoroase 100 de fotografii ale artistului Sorin Onișor, care înfațișează locuri cu totul speciale, din toate regiunile Romaniei, surprinse mai ales la răsărit sau apus şi, fără excepţie, în toate anotimpurile, bătrâni înţelepţi care încă trăiesc izolat şi arhaic, oameni cu preocupări sau meserii aparte, dar şi veşnicia de la sate, compun expoziţia intitulată România, oameni şi locuri, care va fi vernisată la Muzeul Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa din Bucureşti, sâmbătă, 21 decembrie 2013, ora 17.00.

   Pe langă promovarea culturii, expoziţia are și scop caritabil, cele 100 de exponate putând fi achiziționate în cadrul vernisajului, iar pentru cele mai disputate fotografii se va licita. Fotografiile cumpărate vor fi semnate, la fața locului, de către autor. Banii obţinuţi vor fi utilizați pentru a cumpăra alimente, haine, medicamente, lemne de foc, rechizite, dar şi pentru transportul la şcoală al unor copii sărmani din familii pe care Sorin Onişor le sprijină. 

  “Vreau să ofer bucurie pentru a primi… zâmbete. De aceea, în prag de Crăciun, scot la vânzare cele mai bune 100 de fotografii ale mele, realizate în ultimul deceniu. Banii vor ajunge la cele 10 familii necăjite pe care le am în grijă de câţiva ani”, a afirmat cunoscutul fotograf Sorin Onişor. 

  Fotografiile aflate sub genericul România, oameni şi locuri vor fi expuse la Muzeul Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa până la data de 20 ianuarie 2014. Expoziția este deschisă publicului în cadrul expunerii permanente, la etajul 1 al clădirii, în intervalul orar 10.00 – 18.00 (în cursul săptămânii) și 10.00 – 19.00 (în week-end). 

Despre organizatori:

  Sorin Onișor a fost desemnat în 2010 Fotograful anului de către Asociaţia Artiştilor Fotografi din România, are la activ peste zece expoziţii personale de fotografie şi mai mult de 40 de expoziţii colective. A primit numeroase distincţii la diverse concursuri de fotografie, fiind supranumit şi 'fotograful dedicat 100% satului românesc'.

  Muzeul Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa din București adăpostește o colecție științifică de cca. 2 milioane exemplare de nevertebrate şi vertebrate (actuale şi fosile) provenind din România şi din diverse zone geografice, de la Ecuator la regiunile polare, sau colectate de la suprafaţa apei şi până la mai mult de 6.000 de metri adâncime. Prin aceasta, Muzeul conservă o parte din biodiversitatea României şi a Globului, reprezentând cea mai importantă sursă de documentare pentru cercetarea zoologică românească.

  Asociația EquiLife este este o organizație non-profit, partener în acest proiect, desfășurând, printre activitațile sale, acțiuni de promovare, în țară și în strainătate, a diversitații culturale și artistice, a tradițiilor naționale, precum și a inițiativelor de succes ale românilor. Misiunea sa constă în creșterea nivelului calității vieții oamenilor, prin informare, educare și incurajarea dezvoltării individului, a familiei și a societății către un stil de viață echilibrat.

  AME design este lider de piață de necontestat în ceea ce privește calitatea imprimării de mari dimensiuni și mari rezoluții, având drept caracteristici lipsa totală a dungilor de imprimare, densități foarte mari de culoare, gamă de culori RGB cu profile specifice fiecărui material, viteză foarte mare de printare, lipsa punctului de raster datorita tehnologiei tradiționale de printare fotografica durst lambda (expunere și developare) în tonuri continue, ducând astfel la o rezoluție aparentă de 4000 DPI pe o gama variata de materiale.