Se afișează postările cu eticheta Sorin Adam. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Sorin Adam. Afișați toate postările
joi, 3 septembrie 2026
luni, 11 august 2025
Pe simezele brăilene - Spiritul culorii și al formelor
Arta plastică contemporană românească
Sorin Adam
Centrul Cultural Nică Petre, Brăila
14 august 2025
joi, 16 ianuarie 2025
vineri, 18 august 2023
duminică, 15 decembrie 2019
Natura moartă și peisajul în viziunea lui Sorin Adam
Muzeul Municipiului București
18 decembrie 2019
Muzeul Municipiul București prin Secția de Artă inaugurează
o nouă serie de evenimente adresate publicului larg și artiștilor contemporani
interesați să colaboreze cu instituția noastră.
Vă invităm să participați la prima întâlnire inedită din
seria acestor evenimente, avându-l
invitat pe pictorul Sorin Adam. Evenimentul va avea loc miercuri, 18 decembrie,
ora 17:00, în spațiul dedicat Pinacotecii București, la Palatul Suțu.
Student al maestrului Vasile Grigore și membru al Uniunii
Artiștilor Plastici, Sorin Adam continuă pe linia maestrului său, adăugând un
plus de forță, pasiune și emoție peisajelor și naturilor statice pe care le
compune. Acesta este prezent și în colecția Pinacotecii Municipale cu câteva
lucrări donate, iar una dintre acestea figurează și în expoziția Natură
moartă, natură vie – Capodopere din Colecția Pinacotecii București, deschisă
la Palatul Suțu.
Plecând de la tematica acestei expoziții, alături de
directorul adjunct al Secției de Artă -
Elena Olariu și muzeograful Ana Maria Măciucă, vom descoperi împreună cu
artistul, tainele picturii de interior sau în plen-air. Pictorul ne va povesti
despre locurile în care a călătorit în scopul documentării tematicilor sale, în
ţară sau în străinătate: Maroc, India, Grecia, Italia, Ţara Galilor, Israel,
Canada, de curând Vietnam, Cambodgia,
Laos, locuri ce l-au impresionat prin exotismul locurilor, prin bogăţia
tradiţiilor, prin firescul existenţei umane și al relației dintre locuitori și
mediul înconjurător. Vom vorbi despre mijloacele de exprimare plastică prin
care artistul comunică cu noi, prin care ne transmite mesajele sale profunde,
dar intens documentate, exprimate prin
culoare şi formă, tuşe cromatice şi planuri.
Bilet intrare – 10 lei.
***Muzeul Municipiului Bucureşti - Palatul SuțuNatura moartă și peisajul în viziunea lui Sorin Adam
miercuri, 13 noiembrie 2019
Pe simezele ploieștene
Arta plastică contemporană românească
Sorin Adam
Muzeul de Artă Ploiești
14 noiembrie 2019
duminică, 13 octombrie 2019
Pe simezele Capitalei - Grafică
Arta plastică contemporană românească
Sorin Adam
Biblioteca Academiei Române, București
21 - 25 octombrie 2019
***Casa Moșescu
luni, 29 octombrie 2018
Pe simezele Capitalei - Culorile Indochinei
Arta plastică contemporană românească
Sorin Adam
Cercul Militar Național, București
5 - 22 noiembrie 2018
Avem onoarea de a vă invita la vernisajul unei noi expoziții
de pictură semnată de artistul Sorin Adam, având de această dată ca temă
centrală Asia de sud-est. Artistul - călător redă culorile Indochinei în paletă
personală, transmițând pe simeze atât liniștea Mekongului cât și freamătul
piețelor locale.
Vernisajul va avea loc la Galeria Artelor-Cercul Militar
Național, Bd. Elisabeta nr. 2, București. Expoziția este deschisă publicului
până pe 22 noiembrie.
vineri, 2 martie 2018
Flori în luna lui Martie
Arta plastică contemporană românească
Nicolae Blei, Sorin Adam, Marian Condruz
Muzeul Municipal Râmnicu Sărat
8 martie 2018
luni, 12 septembrie 2016
Pe simezele ploieștene
Arta plastică contemporană românească
Sorin Adam
Muzeul Judeţean de Artă Prahova Ion Ionescu-Quintus, Ploieşti
15 - 30 septembrie 2016
Comunicat de presă
Joi, 15 septembrie 2016, ora 17:30, la Muzeul Judeţean de
Artă Prahova Ion Ionescu-Quintus din Ploieşti, Bulevardul Independenţei nr.1,
va avea loc vernisajul expoziţiei de pictură și grafică a artistului Sorin Adam
1968 - Născut la 22 august, în Ploieşti.
1986 - Absolvent al liceului" l Mai" Ploieşti
1991-1996 - Urmează cursurile Academiei de Arta Luceafărul,
Secţia Pictură- clasa prof. Teodor Moraru
1996- Licenţiat Academia de Arte Bucureşti
1998-2002 - Preparator universitar la Academia de Artă Luceafărul din Bucureşti
1997 - Devine membru al Uniunii Artiştilor Plastici din
România
Expoziții personale:
1993- Galeriile de Artă ale Municipiului Bucureşti
1994- Galeriile de Artă ale Municipiului Bucureşti
1995- Galeriile de Artă ale Municipiului Bucureşti
1996- Galeriile de Artă ale Municipiului Bucureşti
1997 - Florenţa- Italia
- Galeriile de Artă ale Municipiului Bucureşti
- Muzeul de Artă- Constanţa
1998- CorropoliAbruzzo - Italia
1999- Cercul Militar Naţional - Bucureşti
2002- Cercul Militar Naţional - Bucureşti
2003- Muzeul de Artă- Ploieşti
- Muzeul Municipiului Bucureşti
2004- Cercul Militar Naţional - Bucureşti
2006- Cercul Militar Naţional-Bucureşti Galeria
Artelor
2007- Institutul Cultural Român Dimitrie
Cantemir - Istanbul (Galeria Isik)
2008- Cercul Militar Naţional - Bucureşti Galeria
Artelor
2009 - Palatul Beldiman - Iaşi
- Galeriile de Artă ale Municipiului Bucureşti
2010 - Muzeul de Artă al Municipiului Bucureşti
"Sorin Adam este student la Academia de Arte „Luceafărul“,
unde îl are ca maestru profesor pe Teodor Moraru. Dar râvna artistică a
tânărului pictor are motivaţii mai vechi. În familie, dincolo de urbanele şi
pragmaticele îndeletniciri, tatăl său se îndârjea să adune în jurul lui
puzderie de frumuseţi. Un colecționar de artă dintr-o mahala a Ploieştilor nu
putea să nu-şi influenţeze odraslele în a-şi cultiva înclinaţiile artistice. Un
mediu prielnic artelor, în accepţiunea lor desfătătoare, a alimentat firea
acestui tânăr aspirant la măiestrie şi destinul său este pe cale să se
împlinească.
Pictura lui este încă tributară atelierului academic pe care
îl frecventează, undeva la limita discursului tradiţionalist, în tiparele
experienţelor postimpresioniste şi a tentaţiilor moderniste ale acestui final
de secol.
Reflex al unei generaţii în căutare de limbaje şi expresii
proprii, crizele de individualitate fiind un apanaj al vârstelor formative, dar
şi al nevoii de afirmare rapidă în agora artelor.
Sorin Adam este unul dintre rarii continuatori ai picturii
cu iz salonard, în tablourile sale dăinuind multe dintre atributele atmosferei
interbelice a plasticii româneşti. (…)
Genuri în care Sorin Adam se exprimă cu destulă un simt
coloristic bine strunit, în tonalităţi de o solaritate şi cordialitate care se
reţin, impresia vizuală fiind consistentă și de durată. Pictorul desenează
direct in culoare. in tradiţia tonitziană sau palladistă, dar fără a
supralicita moştenirea unor astfel de modele ilustre. Sorin Adam are conştiinţa
propriei valori şi mai are zestrea nativă a pictorului care îşi ia misia in
serios, școala pe care o urmează nefiind doar un stadiu circumstanţial, ci unul
iniţiatic în înţelesul înalt al cuvântului.“ ( Corneliu Antim - Ziarul Magazin
Nr., decembrie 1997)
"Pictura lui Sorin Adam pare o replică antitetică pe care
artistul o dă propriei sale strcturi temperamentale. Omul nu este un
contemplativ, ci un frenetic al clipei, o natură vulcanică, intempestivă, care
se consumă în focul trăirilor imediate. Viaţa este pentru el o patetică
afirmare a unei vitalităţi biologice, naturale, contrastând cu atmosfera de
senină contemplaţiei, cu echilibrul şi liniştea imperturbabilă, aproape
atemporală pe care o degajă viziunea tablourilor sale. Nici o undă de nelinişte
nu stăruie în aer şi nici un gest nu vine să tulbure, din exterior,
încremenirea eleată a lucrurilor, arhitectura severă a compoziţiei, subtil
disimulată în vaporozităţi impresioniste. Parcă natura se contemplă pe ea
însăşi. Impresionismul său, atât cât există, afirmând în permanenţă în subtext
o tendință constructivistă cezanniană, obiectivă, nu dizolvă total forma şi
conturul lucrurilor, ci le solidifică într-un mod aparte în dialectica subtilă
a unui joc de umbră şi lumină. Sorin Adam este un pictor al nuanţelor şi
rafinamentelor cromatice, necontrastante. Materialitatea lucrurilor nu-l
intereseaza decât în măsura în care teluricul îşi dezvăluie valențele
spirituale, nu printr-un proces de negaţiei ascetică, ci printr-o cufundare în
propria sa substanţă. De aici rezultă acel sentiment de imponderabilitate a
lucrurilor pe care pictura sa ne-o comunică. Motivul este pentru el decât
pretextul vizual al meditaţiei picturale, un punct de plecare care îşi pierde
în cele din urmă identitatea concretă în ipostaza estetică a existenţei sale.“
(Lelia Pop - Emisiunea radiofonică Arte Frumoase, februarie 1992)
Expoziţia stă la dispoziţia publicului în perioada cu 15 -
30 septembrie 2016.
Programul muzeului: marţi - duminică: 9:00 – 17:00, lunea
închis.
***
marți, 29 martie 2016
Pe simezele Capitalei
Arta plastica contemporana romaneasca
Corneliu Ionescu, Sorin Adam
Cercul Militar National, Bucuresti
29 martie - 10 aprilie 2016

***Uniunea Artiștilor Plastici din România
miercuri, 19 februarie 2014
Pe simezele Capitalei
Arta plastică contemporană românească
Sorin Adam
Cercul Militar Național, București
24 februarie 2014
***Puiu Pk
Abonați-vă la:
Postări (Atom)












