Se afișează postările cu eticheta Muzeul de Mineralogie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Muzeul de Mineralogie. Afișați toate postările

luni, 19 mai 2014

Transilvania Eterna




Arta plastica contemporana romaneasca


C. Calacean Voichita


Muzeul de Mineralogie, Baia Mare


19 mai 2014






   Muzeul de Mineralogie Baia Mare va găzdui, în perioada 19 – 30 mai 2014, expoziția TRANSILVANIA ETERNĂ, în care sunt etalate lucrări de pictură realizate de artistul plastic C. Călăcean Voichița. 
   Vernisajul expoziției Transilvania Eternă va avea loc Luni, 19 mai 2014, la ora 17.00. În cadrul vernisajului, va avea loc și lansarea volumului de poezii Viața – Un Dar!

Autobiografia artistei plastice C. Călăcean Voichița:

   "M-am născut în Maramureș, în satul Ungureni, nr. 1, părinții fiind învățători.
Am început clasele primare și Liceul la Dej, am absolvit Facultatea de Arte plastice din cadrul Universității Babes Bolyai, din Cluj Napoca.
   Am profesat în Turda, ca profesoară de desen și, timp de 8 ani, am fost designer de modele noi la Fabrica de Sticlă. Am la activ 22 de expoziții personale și 42 de expoziții colective, în cadrul Asociației Artiștilor Plastici Tg Mureș. Particip activ la Tabere de Creație - Pictură (20 de participări la tabere de creație, până în prezent.)”

vineri, 16 mai 2014

Noaptea Alba a Muzeelor Europene




Muzeul de Mineralogie 


Baia Mare


17 mai 2014



   Muzeul de Mineralogie Baia Mare, de pe Bulevardul Traian, nr. 8, va participa și în acest an la Noaptea Europeană a Muzeelor, cu un program desfășurat între orele 18.00 – 24.00, care sperăm că va fi pe placul publicului nostru, ofertă care cuprinde:

Vizitarea expoziției de bază a Muzeului de Mineralogie Baia Mare; 
Program pentru copii - pedagogie muzeală, concursuri etc.;
Corul Armonia - muzică corală, sub coordonarea d-lui Sașa Nicolici;
Difuzare filme documentare tematice - pe tot parcursul programului;
Mini-concert de chitară clasică – susținut de cvartetul de chitară clasică de la 
Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj Napoca, format din:
David Orosz, Tudor Bob, Ciurariu Anamaria, Prața Emanuel;
Expoziția temporară CULORI - 
realizată în parteneriat cu Asociația Artistilor Plastici Alexandru Șainelic.

Vă așteptăm, așadar, ca între orele 18.00 – 24.00 
să fiți alături de noi, pentru o noapte de neuitat!
INTRAREA VA FI LIBERĂ.
Vă așteptăm!

miercuri, 7 mai 2014

Culori




Arta plastica contemporana romaneasca


Maria Butuza, Carmen Dragomir, Andrea Erdei Stet


Muzeul de Mineralogie, Baia Mare


7 - 17 mai 2014







   Muzeul de Mineralogie Baia Mare va găzdui timp de 10 zile, în perioada 7 - 17 mai 2014, expoziția de grup Culori, ce va prezenta lucrări de pictură - pastel și tehnică mixtă - ale artiștilor plastici Maria Butuza, Carmen Dragomir și Andrea Erdei Șteț, într-o diversitate și complexitate cromatică ce va impresiona cu siguranță publicul vizitator. 

  Tematic, expoziția cuprinde scene cu peisaje, flori și alte aspecte inspirate din natură iar artiștii plastici menționați, care expun, sunt membri ai Asociației Artiștilor Plastici Alexandru Șainelic.

  Expoziția CULORI, ce va fi găzduită de Muzeul de Mineralogie Baia Mare, este organizată în colaborare cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Maramureș și va fi vernisată miercuri, 7 mai 2014, la ora 17.00. 

Ciprian Crișan - PR
Muzeul de Mineralogie Baia Mare

miercuri, 13 noiembrie 2013

Constelatii Romanesti Traditionale




Muzeul de Mineralogie


Cerul romanesc si comparatia cu alte mitologii stelare


Baia Mare


14 - 15 noiembrie 2013






   In zilele de 14 - 15 noiembrie 2013, Baia Mare va fi capitala astronomiei românești prin conferința națională CERUL ROMÂNESC ȘI COMPARAȚIA CU ALTE MITOLOGII STELARE, etapă a proiectului Constelații Românești Tradiționale - proiect național redescoperire și popularizare a constelațiilor românești tradiționale, ce reunește o serie de muzee, observatoare astronomice, planetarii, asociații și cluburi astronomice de prestigiu din România și care beneficiază de sprijinul Administrației Fondului Cultural Național. 
   Astfel, Muzeul de Mineralogie Baia Mare, inițiator al proiectului, va fi pentru două zile gazda unui eveniment cultural, științific și educațional, cu totul special, onorat de prezența unor lectori experți în mitologii stelare exotice, alături de cea românească, precum Abdula Gulten Nazare, Gyozo Zsigmond, Haritina Mogosanu, Maria Olenici, Dan Uza. 
   Dialogul culturilor și al civilizațiilor, din perspectiva reprezentărilor pe care le-au avut în trecut și pe care le păstrează sau nu și în prezent, despre cer și stele, este îmbogățit prin prezența partenerilor în proiect din București, Suceava, Galați, Bacău, Târgoviște, Craiova, Bârlad, Baia Mare ș.a.m.d, iar această întrunire a specialiștilor din domeniul astronomic cu experții din domeniul interpretării transculturale, poate suscita dezbateri interesante și proiecte comune de viitor care să fie în măsură să atragă atenția publicului, cel puțin, asupra Universului fascinant, cu "comorile” sale și surprizele pe care ni le oferă. 
   În cadrul conferinței va fi vernisată și o expoziție tematică de astro-fotografie, cu fotografii realizate de Alex Conu, iar printre produsele notabile ale acestei a doua ediții a proiectului enumerăm: o broșură de popularizare a constelațiilor românești, un film documentar, o planisferă și o variantă personalizată a cunoscutului program cu caracter de planetariu virtual Stellarium, o televiziune educațională online, iar vocea acestui proiect s-a "auzit” cel mai bine prin site-ul dedicat www.crt.ro.com și prin pagina de facebook a proiectului.
   Lucrările conferinței naționale Cerul Românesc și comparația cu alte Mitologii Stelare vor debuta Joi – 14 noiembrie 2013, între orele 10.00 – 14.00, la sediul muzeului mineralogic din Bulevardul Traian, nr. 8, iar conferința va fi precedată de o conferință de presă, începând cu ora 9.00. 
   În cea de-a doua zi a conferinței, la sediul Planetariul Baia Mare, din strada Coșbuc, nr. 16, începând cu ora 10.00 vor avea loc dezbateri între partenerii proiectului privind situația astronomiei în România, perspectivele unor colaborări la nivel național și internațional și – nu în ultimul rând – evaluarea rezultatelor acestui proiect de anvergură și creionarea unei rețele profesionale în domeniul astronomiei, care să permită comunicarea în timp real, relevarea ofertei de produse cultural științifice și educaționale specifice fiecărui obiectiv și dimensionarea unui portal național instituțional legat de astronomie și chiar turism astronomic. 

Mircea Lițe – manager proiect
Ciprian Crișan – PR proiect
www.crt.ro.com
constelatiiromanesti@gmail.com — 
la Muzeul De Mineralogie Baia Mare.

joi, 7 noiembrie 2013

Lansare de carte



Traian Popescu, Volker Wollmann


Localitati miniere 

din Transilvania, Banat si Maramures, intr-un atlas din secolul al XVIII-lea


Muzeul de Mineralogie, Baia Mare


15 noiembrie 2013





   Vineri, 15 noiembrie 2013, la ora 15.00, în sala de conferințe a Muzeului de Mineralogie Baia Mare, din Bulevardul Traian nr. 8, va avea loc lansarea cărții Localități miniere din Transilvania, Banat și Maramureș, într-un atlas din secolul al XVIII-lea, apărută la editura Honterus, o lucrare semnată de Traian Popescu și Volker Wollmann. 
   Există puține regiuni la nivel european, în care mineritul să aibă o vechime atât de mare, ca cele aflate în Transilvania și Banat. Tradiția multimilenară a mineritului, ilustrată cu destule dovezi documentare este cu atât mai bogată începând cu secolul al XVII-lea, prin hărțile miniere, documente cartografice care au facilitat urmărirea filoanelor bogate mai ales în conținut auro-argentifer la adâncimi tot mai mari. 
   Multe hărți referitoare la exploatările miniere din Transilvania, Banat și Maramureș sunt păstrate în arhive din străinătate și puține astfel de documente cartografice au intrat în circuitul științific. 
  În Biblioteca Națională a Moraviei din Brno, fondată în anul 1817, se păstrează o colecție cartografică cu peste 20.000 de asemenea documente – hărți și planuri – alcătuită de diplomatul german Bernhard Paul Moll (1697 – 1760), care conține un material documentar inedit pentru istoria mineritului de pe actualul teritoriu al României. 
  Această lucrare este expresia dorinței autorilor de a face accesibile aceste hărți unui număr cât mai mare de specialiști în domeniul topografiei miniere, geologiei, geografiei economice și istoriei mineritului.

joi, 8 august 2013

Expozitie - eveniment




Muzeul National al Satului Dimitrie Gusti


Sfanta Maria- intre reprezentare iconografica si traditie


Muzeul de Mineralogie, Baia Mare


13 august - 8 septembrie 2013





   Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti organizează la sediul Muzeului de Mineralogie din Baia Mare, expoziţia cu tema Sfânta Maria – între reprezentare iconografică şi tradiţie.   Expoziţia va fi vernisată marţi, 13 august 2013, la ora 14.00 şi va fi deschisă publicului până pe data de 8 septembrie 2013 şi se realizează în cadrul unui schimb cultural între cele două muzee, care are ca scop prezentarea colecţiilor pentru segmente de public diferite.
  Expoziţia prezintă icoane realizate pe lemn şi din metal, atent selecţionate din colecţia Muzeului Naţional al Satului Dimitrie Gusti, alături de obiecte care fac legătura între reprezentarea Sfintei Marii în iconografie şi modul în care este ea percepută în lumea satului.
  Nici o altă icoană creştină nu este atât de variat reprezentată ca icoana Maicii Domnului. Icoana Maicii Domnului este nelipsita din zestrea fetelor, iar la botez este ocrotitoarea noului născut.În unele zone ale ţării, în ziua Adormirii Maicii Domnului, femeile merg la biserică, unde sfinţesc şi împart struguri, prune, flori şi plante de leac.

  Expoziţia poate fi vizitată în perioada 13 august - 8 septembrie 2013, de marţi până duminică, între orele 9.00 – 17.00, la sediul Muzeului de Mineralogie din Baia Mare, B-dul Traian nr. 8, 430212, Maramureş, tel: 0262 227517, fax: 0040 262 227517, e-mail:muzmin@muzeuminbm.ro.

Informaţii suplimentare:
Biroul Relaţii Publice Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti
021. 317. 91. 03 / int. 143, 178, 186

Biroul PR Ciprian Crisan - Muzeul de Mineralogie Baia Mare

marți, 7 mai 2013

Expozitia: Memoria Clipei



Arta plastica contemporana romaneasca


Muzeul de Mineralogie, Baia Mare


9 mai 2013





   Vă invităm să petrecem împreună câteva momente la vernisajul expoziției de grup MEMORIA CLIPEI care va avea loc la Muzeul de Mineralogie din Baia Mare pe 9 mai, de Ziua Europei, ora 18:00. Cu această ocazie, elevi ai  Liceului de Artă din localitate vă vor încânta cu flautele lor fermecate.

sâmbătă, 13 aprilie 2013

Expozitia: Memorii de camee



Arta plastica contemporana romaneasca


Anca Seel Constantin


Muzeul de Mineralogie, Baia Mare


14 martie - 14 iunie 2013



Clipboard01

   Muzeul de Mineralogie Baia Mare – Maramureș a vernisat pe 14 martie 2013 (la sediul din B-dul Traian, nr. 8) expoziția eveniment MEMORII DE CAMEE, semnată de renumita artistă plastică de origine română Anca Seel Constantin, stabilită în Elveția – o inedită expoziție de pictură concepută special pentru prezentarea pe simezele muzeului nostru.
   De origine română, Anca Seel  a studiat la Institul de Arte Frumoase Nicolae Grigorescu din București, unde a debutat cu o expoziție în 1988. În 1992 a călătorit pentru prima oară în Occident, în Franța și Olanda, stabilindu-se mai apoi în Elveția, la Neuchatel, unde a prezentat în 1994 expoziția sa de debut în Europa.
   Martine Lavanchy, directoarea Galeriei Prietenilor Artei din Neuchatel afirma atunci că "lucrările semnate de Anca Seel impresionează prin exuberanță și barocul vivace, cu fascinația unei lumi dispărute din cotidian, păstrată  însă vie în sufletul artistei”.
   O artă a reprezentării abisale, o fereastră spre vis, spre gândurile cele mai intime ale ființei, un rezervor de emoții captate și imprimate în imagine și culoare, antropologie vizuală și artistică prin conceptualizarea unor fragmente de realitate socială sau capturi imagistice profunde ale imaginarului …
   Autoare a unor expoziții de succes în Germania, Franța, Elveția, Italia, Japonia, Statele Unite ale Americii și România, dezvoltând concepte artistice complexe, ce asociază pictura, gravura, colajul, fotografia și cărțile obiect în reverberații culturale cu o dinamică vie și abordând dintr-un unghi cu totul inedit conectarea intimă dintre vizitator și artă, Anca Seel Constantin prezintă la Muzeul de Mineralogie Baia Mare, în perioada 14 martie – 14 iunie 2013 expoziția Memorii de camee, o expoziție eveniment consacrată armoniei și conexiunii dintre arta naturală și inspirația artistică umană.
Ciprian Crișan
Muzeul de Mineralogie Baia Mare

Expozitia: Arta populara din Valcea



Muzeul de Mineralogie


Baia Mare


11 aprilie 2013



afisvalceamic

   În perioada 11 aprilie – 24 mai 2013,  Muzeul de Mineralogie Baia Mare din Bulevardul Traian nr. 8 va găzdui expoziția etnografică Artă Populară din Vâlcea, expoziție oferită băimărenilor de Muzeul Județean Aurel Sacerdoțeanu din Vâlcea.
   Expunerea cuprinde 96 de obiecte de patrimoniu din cadrul Muzeului Satului Vâlcean ce ilustrează tematic aspecte importante ale meșteșugului prelucrării lemnului, ale binecunoscutei ceramici de Horezu și a celei de Vlădești, specificul portului popular vâlcean precum și caracteristici importante ale textilelor din interiorul locuințelor. 
   Sursă a unui dialog cultural dintre Maramureș și Vâlcea, această expoziție binemeritată de publicul băimărean este o incitantă replică la expoziția Flori de Mină – Eșantioane minerale din Regiunea Baia Mare, care poate fi vizitată în prezent la Muzeul Județean Aurel Sacerdoțeanu din Vâlcea.
Crișan Ciprian – PR

Muzeul de Mineralogie Baia Mare